Alba
ANCOM: De la 1 iulie, se reduc tarifele de telefonie pentru terminarea apelurilor fixe si mobile. Prețul scade cu aproape 8%
Începând cu 1 iulie, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piața din România vor practica un tarif de 0,7 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenți/minut pentru terminarea apelurilor fixe, anunță ANCOM.
Această măsură se aplică conform prevederilor Regulamentului Delegat (UE) 2021/654 al Comisiei Europene, ce stabilește tarifele maxime de terminare care vor putea fi aplicate de operatori. Regulamentul Comisiei Europene este obligatoriu și se aplică direct, fără a necesita transpunere în legislația națională.
Tariful de terminare a apelurilor mobile este cu aproape 8% mai mic față de cel practicat până acum și va fi perceput de către toți operatorii de telefonie mobilă desemnați cu putere semnificativă pe piața serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în propriile rețele publice de telefonie.
Regulamentul Comisiei Europene stabilește și tarifele pentru următorii ani, ce se vor aplică și în România astfel: 0,55 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2022; 0,4 eurocenți/minut în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023; 0,2 eurocenți/minut de la 1 ianuarie 2024.
Tariful de terminare a apelurilor fixe este cu…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Când va începe și câte zile libere vor avea elevii și profesorii
Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Elevii vor intra în vacanța de Crăciun sâmbătă, 20 decembrie 2025, imediat după încheierea celui de-al doilea modul de cursuri. Vacanța de iarnă se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026.
Este cea mai lungă vacanță din anul educațional 2025 – 2026, oferind 19 zile libere consecutive atât elevilor, cât și cadrelor didactice.
Reamintim că anul școlar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată Școlii Singidava”
Alba
FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori
Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.
„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro





