Alba
Angajări la STAT. POSTURI vacante în instituții publice din județul Alba. Calendar și condiții pentru angajați
Mai multe posturi sunt vacante în această perioadă în județul Alba. Candidații interesați de ocuparea acestora trebuie să îndeplinească unele condiții, privind studiile, vechimea de muncă și alte cerințe.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Ministrul Sănătății a anunţat cine va fi exceptat de la neplata primei zile de concediu medical
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat introducerea unor excepții în măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pentru protejarea pacienților vulnerabili.
Alexandru Rogobete a precizat joi că Ministerul Sănătății a finalizat un proiect de ordonanță de urgență care urmează să fie pus în transparență decizională și care introduce metodologii clare de protecție în ceea ce privește…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un asteroid cât un bloc cu 15 etaje ar putea lovi Luna. Impact va genera un fulger vizibil de pe Pământ. Când ar putea avea loc
Un asteroid cât un bloc cu 15 etaje ar putea lovi Luna. O descoperire astronomică recentă a captat atenția comunității științifice: asteroidul 2024 YR4 ar putea lovi Luna, în decembrie 2032. Cercetătorii spun că impactul ar produce cel mai puternic eveniment lunar observat în epoca modernă, un fulger vizibil cu ochiul liber din anumite regiuni ale Pământului.
Un nou studiu sugerează că asteroidul 2024 YR4 ar putea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Afacerea din Alba a unui mare grup agricol olandez se închide. Fabrica şi 800 hectare de teren din zona Sebeș, scoase la vânzare
Afacerea din Alba a unui mare grup agricol olandez se închide. Grupul olandez HempFlax, unul dintre cei mai mari cultivatorii și procesatorii de cânepă, a scos la vânzare portofoliul agricol din România. Compania deține un teren de aproape 800 de hectare și o fabrică modernă de procesare în județul Alba, în zona Sebeș – Pianu de Jos.
Pe lângă teren, vânzarea include toate echipamentele și utilajele de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un bărbat din Alba a confecționat o armă de foc după instrucțiuni văzute pe YouTube și s-a ales cu o condamnare. Pedeapsa primită
Un bărbat din Alba a fost condamnat recent de magistrații Judecătoriei Blaj, după ce în urmă cu mai mulți ani și-a confecționat o armă de foc. Apoi acesta a deținut mai mlte cartușe, fiind muniție cu letală.
Drept urmare a fost cercetat și recent, în data de 4 februarie 2026, condamnat pentru nerespectarea regimului armelor și muniției.
Din câte se pare bărbatul și-a confecționat o armă de foc după ce a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
