Connect with us

Eveniment

ANM: Cod galben de ninsori şi viscol în 16 judeţe, până sâmbătă dimineaţa; informare de vreme rece, în rest

Published

on



Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol, ce vizează 16 judeţe, până sâmbătă după-amiază, precum şi o informare de răcire accentuată a vremii, valabilă în majoritatea regiunilor.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 5 martie, ora 16:00 – 6 martie, ora 16:00, pe durata atenţionării Cod galben, la munte va ninge moderat cantitativ (15 – 20 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, la început în nordul Carpaţilor Orientali, apoi mai ales în Carpaţii de Curbură şi estul Carpaţilor Meridionali.

Vântul va avea intensificări cu viteze de 70 – 90 km/h, iar la peste 1.700 de metri altitudine rafalele vor depăşi 100 km/h şi va fi viscol, în timp ce vizibilitatea va fi redusă.

Judeţele aflate sub Codul galben sunt: Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Harghita, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea şi Vrancea.

 

Totodată, în intervalul 5 martie, ora 14:00 – 6 martie, ora 16:00, va fi în vigoare o informare meteo vreme rece, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului şi ninsori viscolite la munte.

Astfel, pe parcursul perioadei analizate, vremea se va răci accentuat, la început în nordul şi nord-vestul ţării, iar sâmbătă (6 martie) şi în celelalte regiuni. Vor fi precipitaţii vineri (5 martie) în nordul, vestul şi centrul ţării, iar sâmbătă (6 martie) mai ales în sud.

În zonele joase de relief vor fi ploi, ce se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, astfel încât în Maramureş, Moldova şi Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea vor fi precipitaţii mixte.

La munte vor fi mai ales ninsori şi se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 60 – 90 km/h, viscolind temporar zăpada. Intensificări ale vântului se vor înregistra şi în restul teritoriului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h şi, trecător, 70 km/h. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Badea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)

 

Citiţi şi: 

 

Meteorologi: Răcire accentuată a vremii în Bucureşti, de la 18 grade vineri, la maximum 5 grade sâmbătă

 

Agerpres


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Programul de acces autovehicule pe DN67 C – Transalpina, modificat din cauza ceții dense. Atenționări pentru șoferi

Published

on

Programul de acces al autovehiculelor pe DN 67C Transalpina a fost modificat, din cauza ceții dense. Anunțul a fost făcut de DRDP Craiova.

”Având în vedere condițiile meteo, ceață în prima partea a zilei, care pot cauza probleme participanților la trafic, DRDP Craiova, în calitate de administrator al drumului, a luat decizia modificării programului de acces pe sectorul cuprins între Rânca și Obârșia Lotrului.

Accesul este permis între orele 9.00-20.00.

Vă rugăm să respectați toate restricțiile…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

OPINIE. Florin Danciu: Iohannis senator, un scenariu pentru reforma constituțională

Published

on

Articolul 63 din Constituția României prevede că Parlamentul trebuie convocat de către președinte în cel mult 20 de zile de la data la care au avut loc alegerile parlamentare.  Să facem puțină aritmetică: alegerile…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Comunicat: Ziua Recoltei la Aiud. Produse tradiționale și muzică populară. PROGRAM

Published

on

Sâmbătă, 21 septembrie 2024, vă invităm să sărbătorim împreună eforturile de peste an ale producătorilor agricoli din municipiul Aiud și din localitățile învecinate.

Ne vedem de la prima oră pentru a vizita standurile din Piața Agroalimentară ”Dr. Constantin Hagea” și pentru a sprijini producătorii locali, achiziționându-le minunatele produse. 

Standurile pline cu legume proaspete, decorul magic de toamnă și scena pe care vor urca interpreți talentați de muzică populară: Alexandru…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Două femei din Cugir, implicate într-un accident auto pe centura ocolitoare a orașului. Una dintre ele a fost rănită

Published

on

Un accident auto s-a produs pe centura ocolitoare a orașului Cugir, persoanele implicate fiind două femei din localitate.

Potrivit IPJ Alba, joi, 9 septembrie 2024, în jurul orei 19.00, o femeie de 52 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism pe șoseaua ocolitoare a orașului Cugir, a intrat în coliziune cu un autoturism care era condus, în fața sa, de o femeie de 46 de ani, din Cugir.

În urma accidentului, conducătoarea celui de-al doilea autoturism a suferit leziuni corporale și a primit îngrijiri…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading
Advertisement