La sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, Iugoslavia, cu sprijin aliat şi beneficiind de recunoaştere internaţională în martie 1945, a formulat o soluţie politică de compromis între puternica mişcare partizană a lui Iosip Broz Tito şi forma de guvernământ existentă – monarhia, coagulându-se un guvern de coaliţie care avea să organizeze alegerile din toamna anului 1945. Victoria în alegeri a comuniştilor a determinat declararea Republicii Federale Populare Iugoslavia, la 29 noiembrie 1945, potrivit lucrării lui Milica Uvalic – ”The rise and fall of market socialism in Yugoslavia” (Dialogue of Civilizations Research Institute GmbH, Berlin, 2018, disponibilă la https://doc-research.org).

Prima constituţie a Republicii Federale Populare Iugoslavia a fost adoptată, în unanimitate, la 31 ianuarie 1946, cu prilejul sesiunii comune a Adunării Constituţionale. Documentul a fost formulat având ca sursă de inspiraţie constituţia sovietică din 1936 şi a fost coagulată în jurul rolului şi autorităţii organismelor executive de manifestare a puterii, potrivit http://www.arhivyu.gov.rs. Structura politică şi economică a fost formulată, doar în faza iniţială, pe sursele de inspiraţie sovietică, dezvoltările ulterioare atât la nivel politic, economic, social şi al relaţiilor externe angajând statul iugoslav pe un parcurs delimitat de Moscova şi influenţa sovietică, conform lucrării lui Milica Uvalic (citată la https://doc-research.org). Potrivit constituţiei, Iugoslavia era o federaţie multinaţională bazată pe un ”centralism democratic”, ce reunea şase republici – Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Macedonia, Muntenegru, Serbia şi Slovenia. Sistemul economic reflecta modelul sovietic, fiind reprezentate principalele elemente ale cadrului sistemului economic socialist, respectiv controlul economiei, planificarea centralizată, proprietatea statului asupra proprietăţii şi a mijloacelor de producţie. În această fază iniţială, sistemul economic iugoslav s-a manifestat ca un sistem economic tipic socialist, conform lui Milica Uvalic.

Iugoslavia era definită ca ”un stat popular federal, având ca formă de guvernământ republica, o comunitate de popoare cu drepturi egale, care pe baza prevederilor dreptului la autodeterminare, inclusiv dreptul de separare, şi-au exprimat voinţa lor de a trăi împreună într-un stat federal”, format din şase republici din care Serbia include, de asemenea, Provincia Autonomă Voievodina şi Regiunea Autonomă Kosovo şi Metohia”. Dincolo de organizarea pe baza principiului federativ, în fazele sale incipiente Iugoslavia socialistă avea elementele unei federaţii centralizate, reflectată în delimitarea jurisdicţiei între statul federal şi republici, cu o manifestare accentuată a dominării organismelor federale, indică http://www.arhivyu.gov.rs.

Constituţia reglementa recunoaşterea şi protejarea drepturilor fundamentale ale omului şi ale republicilor, acestea din urmă beneficiind la rândul lor de legi fundamentale. Textul constituţiei prevedea ca delimitarea teritorială între republici să fie gestionată de Adunarea Populară a Republicii Federale Populare Iugoslavia, iar graniţele nu se puteau modifica fără acordul lor. Minorităţile naţionale beneficiau de garantarea drepturilor şi de protecţia dezvoltării culturale şi de libertatea de folosire a limbii. Proprietatea era deţinută de stat, fie că era vorba de forma cooperativă sau privată. Totuşi, proprietatea privată putea fi limitată sau expropriată dacă în acest mod era garantată de interesul general. Se menţiona faptul că ”terenul aparţinea celor care îl cultivă”. Cetăţenii cu vârste peste 18 ani aveau dreptul să aleagă şi să fie aleşi în toate organismele autorităţii statului. Libertatea de conştiinţă şi libertatea religiei erau garantate. Biserica beneficia de autonomie şi era distinctă de sistemul de organizare al statului. Libertatea presei, a expresiei, a asocierii, a convenţiilor, a reuniunilor publice şi a altor tipuri de evenimente era garantată de legea fundamentală. Sistemul de educaţie era gratuit şi obligatoriu, potrivit http://www.arhivyu.gov.rs.

Competenţele la nivel federal ale Republicii Federale Populare Iugoslavia şi ale organismelor federale erau reglementate de legea fundamentală. Adunarea Populară era organismul cel mai important al autorităţii de stat şi era format din două camere – Consiliul Federal şi Consiliul Naţionalităţilor. Prezidiul Adunării, şi preşedinţia Adunării Constituţionale înaintea sa, acţionau ca o conducere colectivă de stat. Era formată din preşedinte, şase vicepreşedinţi, un secretar general şi 30 de membri. Cel mai important organism administrativ şi executiv de stat era reprezentat de Guvernul republicii federale, care avea în componenţă un preşedinte, vicepreşedinţi, miniştri, preşedinte al Comisiei Federale de Planificare şi preşedintele Comisiei Federale de Control. Ministerele erau organizate la nivel general federal şi la nivelul republicilor. Guvernul avea în componenţă comitete pentru educaţie, cultură, sănătate, bunăstare socială pentru scopul gestionării generale în aceste domenii ale administraţiei de stat. Constituţia stabilea organismele de putere ale republicilor, provincia autonomă şi regiunea autonomă, regiunile oraşelor, districtele şi regiunile. Organismele sistemului judiciar erau Curtea Supremă a republicii federale, curţile supreme ale republicilor şi ale provinciilor autonome şi tribunalele itinerante, potrivit http://www.arhivyu.gov.rs.

Procesul reorganizării Federaţiei Iugoslave a început în 1963, prin adoptarea unei noi constituţii care stabilea Republica Federală Socialistă Iugoslavia şi a cunoscut momentul important cu prilejul adoptării Constituţiei din 1974, potrivit https://cla.purdue.edu şi Milica Uvalic (https://doc-research.org). AGERPRES/(Documentare – Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan)

Agerpres