Alba
Anul 2021 începe cu ploaie de meteoriți. Fenomenul poartă numele de Quadrantide și poate fi observat și din România
O ploaie de meteoriți va lumina cerul în acest weekend. Fenomenul poartă numele de Quadrantide și va putea fi observat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 2021.
NASA consideră că acesta va fi un eveniment spectacular și recomandă ca persoanele care vor să îl vadă, să stea culcați pe spate și să dea răgaz ochilor 30 de minute pentru a se putea adapta la întuneric.
Ploaia de meteoriţi va putea fi observată în noaptea dintre 2 şi 3 ianuarie, informează Mediafax.
Astfel, după ce anul 2020 ne-a surprins cu o serie de fenomene celeste importante, precum alinierea excepţională a planetelor Jupiter și Saturn , apariţia cometei Neowise și eclipsa parțială de soare din iunie, anul 2021 începe în forţă, cu ploaia de meteoriţi Quadrantide.
Aceasta este una dintre cele mai puternice ploi de meteoriți. Specialiștii le recomandă celor care vor o urmărească să stea culcați pe spate și să ofere ochilor aproximativ 30 de minute pentru a se adapta la întuneric.
Important este și ca observatorii să se îmbrace gros, pentru că spectacolul va dura până în zori. Asta, desigur, în cazul în care condiţiile meteo vor asigura vizibilitatea necesară.
sursa: Mediafax
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Polițiștii rutieri din Alba, instruire cu 50 de cadre militare din cadrul Batalionului 346 din Sebeș
Polițiști din cadrul Biroului Rutier Sebeș, împreună cu cei ai Serviciului Rutier Alba, au desfășurat o activitate de instruire la care au participat 50 de cadre militare din cadrul Batalionului 346 Comunicații și Tehnologia Informației ,,Sava Henția” din municipiul Sebeș.
Sesiunea s-a desfășurat vineri, 30 ianuarie 2026, în contextul ,,Concepției Poliției Române pentru Educație Rutieră”.
Polițiștii rutieri au…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Modificări referitoare la telemedicină, adoptate de Guvern. Executivul stabilește condițiile pentru consultații la distanță
Guvernul a adoptat vineri un proiect de ordonanță care clarifică cadrul juridic al telemedicinei. Au fost introduse prevederi care vor permite reglementarea diferențiată a serviciilor medicale furnizate la distanță, în funcție de specialitatea medicală și de tipul serviciului de telemedicină
Se creează astfel temeiul legal necesar pentru recunoașterea faptului că telemedicina nu este aplicabilă în mod uniform tuturor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO ȘTIREA TA: Locuitorii unei străzi din Alba Iulia spun că vor amâna plata impozitelor. Drum plin de noroi și fără canalizare
Locuitorii unei străzi din Alba Iulia spun că vor amâna plata impozitelor din cauza modului în care arată strada, plină de noroi după topirea zăpezilor.
Este vorba despre Strada Sliven, aflată într-o stare avansată de degradare.
Oamenii spun că problemele sunt multiple: infrastructură rutieră deteriorată, lipsa canalizării și absența oricărei modernizări, în ciuda importanței acestei străzi pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Reguli simplificate pentru înregistrarea fiscală a sediilor secundare. Guvernul a suspendat aplicarea unor sancțiuni
Guvernul a aprobat, prin ordonanță, modificări privind simplificarea și debirocratizarea înregistrării fiscale a sediilor secundare cu cel puțin o persoană care realizează venituri din salarii sau venituri asimilate salariilor.
De asemenea, se suspendă aplicarea unor sancțiuni privind nerespectarea termenului de înregistrare a sediilor secundare.
Potrivit Guvernului, a fost modificată Legea nr. 207/2015 privind Codul de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
