Connect with us

Cluj

Anul 2022 va fi anul organizării licitației doar pentru JUMĂTATE din metroul clujean

Published

on



emil boc gratuit metrou tren metropolitan.jpg

Primarul Emil Boc a declarat în repetate rânduri că anul 2022 va fi anul organizării licitației pentru proiectul de metrou, finanțat în parte, cu 300 milioane de euro, din PNRR. Ce nu a spus însă primarul este că vorbim despre un termen care se referă la doar jumătate din obiectiv.

Potrivit Monitorului PNRR, pentru trimestrul IV al anului 2022 figurează doar semnarea contractelor pentru 50 % din lucrări, în urma unor licitații deschise și concurențiale, și obținerea autorizațiilor relevante.

Și vorbim doar despre primul segment realizat, pe raza municipiului Cluj-Napoca, SF. Maria – Europa Unită (9 stații), în lungime de 7,5 km.

Semnarea contractului pentru 100% din lucrări se va realiza până în trimestrul IV al anului 2023, pentru același segment.

Evident că execuția poate să înceapă doar după semnarea acestor contracte.

Însă întregul proiect este mult mai complex și presupune o a doua fază, în lungime mai mare și cu mai multe stații, zece în plus, pentru care nu se știe dacă se va primi vreo finanțare printr-un PNRR.

 

Vezi mai mult pe Cluj24.ro

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Ziariştii clujeni îşi prezintă realizările jurnalistice. Cele mai valoroase articole

Published

on






Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) vă invita la un dublu eveniment: organizarea unei dezbateri publice despre Transpunerea European Media Freedom Act…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Cea mai gustoasă pizdulice. Reţete de la mari chefi pentru delicatesa rară

Published

on






„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Tânăr prins cu droguri în noaptea de Moş Nicolae

Published

on






Un tânăr din Dej a fost prins de jandarmii clujeni, în noaptea de Moş Nicolae, cu pliculeţe cu droguri asupra sa.

 

Moş Nicolae i-a adus o nuia…
Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Celebrul designer Ferrari i-a fermecat pe studenţii şi profesioniştii clujeni. Peste 300 de participanţi

Published

on






Flavio Manzoni, Chief Design Officer Ferrari și una dintre personalitățile marcante ale designului contemporan, a fost prezent la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading