Connect with us

Alba

Apel de la Centrul de Transfuzie Alba Iulia: în sezonul concediilor sunt puțini donatori de sânge, dar cererea este mare

Published

on



Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Alba fac apel către cetățeni să vină să doneze sânge în această perioadă. Spun că în sezonul concediilor sunt puțini donatori, iar cererea este mare, pentru urgențe, intervenții chirurgicale și pacienți cronici.

”Vara, când este perioada concediilor, avem puțini donatori, dar cererea de sânge este la fel de mare ca în celelalte perioade din an (urgențe, intervenții chirurgicale, pacienții oncologici).

În aceste condiții, noi nu putem asigura întregul necesar de componente sanguine solicitat de spitale.

Lipsa sângelui poate duce la pierderea vieții bolnavilor, în urgențe, la amânarea unui număr mare de intervenții chirurgicale și a terapiei pacienților din secțiile Oncologie și Hematologie.

Facem un apel catre populație ca, înainte de plecarea în concediu sau la întoarcere, de asemenea și pentru cei care nu se află în vacanță, să vină la noi în centru pentru a dona sânge. Astfel, donatorii pot contribui la salvarea vieții bolnavilor”, este mesajul directorului unității, medic Ana Savu.

Cei care doresc să doneze sânge pot merge la Centrul aflat pe b-dul Revoluției 1989 nr. 23 (în incinta Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia).

Program: 7.30 –…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Filtre rutiere pe drumurile din Alba. Șoferii sunt testați de polițiști, pentru alcool sau droguri la volan

Published

on

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Alba desfășoară acțiuni intensificate pentru prevenirea şi combaterea conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Activitățile au loc în cadrul operațiunii europene coordonate „ROADPOL – Alcohol & Drugs”, parte a Programului Operațiunilor al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL).

Prin aceste acțiuni se…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Accident rutier în cartierul Micești din Alba Iulia, surprins pe o cameră video. Impact între două mașini

Published

on

Un accident rutier s-a produs vineri, în jurul orei 13:00, pe strada Zlatnei din cartierul albaiulian Micești, în zona intersecției cu strada Pădurii. Două autoturisme au fost implicate într-o tamponare.

Evenimentul rutier a fost surprins pe o cameră video de bord de către un participant la trafic.

Pe imaginile video se poate observa cum un autoturism marca BMW a lovit din spate un autoturism marca Volkswagen, care se afla…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO: CSM Unirea a semnat contractul cu noul antrenor, Dragoș Militaru. Cine este acesta și ce legătură a avut cu clubul în trecut

Published

on

CSM Unirea a semnat contractul cu noul antrenor Dragoș Militaru. Clubul a publicat câteva imagini, în care acesta apare alături de directorul CSM Unirea Alba Iulia, Radu Urcan, și directorul sportiv, Dan Iordăchescu. Contractul este valabil până în 2027.

Dragoș Militaru preia echipa din mers, după despărțirea de Alexandru Pelici. Plecarea lui Pelici ridică semne  de întrebare, în condițiile în care reprezentanții…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Ludovic Orban: ”Forța Dreptei ar putea fuziona cu PNL. Am avut o discuție cu Ilie Bolojan”

Published

on

Președintele Partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a anunțat că în 2026 formațiunea ar putea fuziona cu PNL: Am avut o discuție cu Ilie Bolojan.

Întrebat, la RFI, dacă se va întoarce în PNL, Ludovic Orban a răspuns: „Ca să mă întorc eu în partid, e nevoie de un proces de fuziune, de comasare prin absorbție, prin care PNL să absoarbă Forța Dreptei.

La ora actuală, am avut o discuție cu președintele…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading