Connect with us

Alba

APIA: Până la 31 ianuarie, fermierii pot depune cereri de plată pentru ajutorul în sectorul creșterii animalelor. Acte necesare

Published

on



Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat miercuri că, până la data 31 ianuarie 2022 inclusiv, fermierii pot depune cererile de plată pentru ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor.

Este vorba despre ajutorul de stat aferent serviciilor prestate în luna decembrie și în trimestrul al IV-lea al anului 2021.

Cererile se depun la sediile Centrelor APIA, unde a fost depusă cererea inițială anuală sau se transmit de către fermieri prin mijloace electronice (poșta electronică, fax etc).

Documente necesare – ajutorul de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei

Cererea de plată a ajutorului de stat pentru serviciile de întocmire şi menţinere a registrului genealogic al rasei va fi însoțită de următoarele documente:

a) memoriul tehnic cu activităţile, inclusiv lucrările efectuate pentru realizarea obiectivelor prevăzute în programele de ameliorare şi/sau conservare, aprobat de ANZ;

b) lista activităţilor, inclusiv lucrările şi tarifele acestora pentru serviciile prevăzute la art.7 alin.(2) în luna/trimestrul pentru care se solicită ajutorul de stat, avizată de ANZ;

c) facturile lunare/trimestriale în care să fie…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Cum se votează în diaspora la alegerile prezidențiale din 2025. Noi reguli pentru publicitatea electorală în online

Published

on

Ordonanța de Urgență privind organizarea alegerilor prezidențiale în luna mai 2025 a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Printre modificări se numără  încheierea votului în diaspora la ora 21:00 ora României și introducerea unor noi reguli privind publicitatea electorală în online. 

Potrivit actului normativ publicat vineri, 17 ianuarie, în Monitorul Oficial, la alegerile pentru președintele României din…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Averile primarilor de orașe din Alba: Terenuri, vile, conturi grase, mașini de lux și câștiguri la jocuri de noroc

Published

on

Averile primarilor de orașe din Alba. Declarațiile de avere depuse la preluarea noilor mandate oferă o imagine asupra proprietăților, economiilor, investițiilor și veniturilor lor, dezvăluind atât discrepanțe, cât și surprize.

Dar cât de bogați sunt, de fapt, primarii din județ? În acest material, analizăm detaliile financiare declarate în anul fiscal încheiat.

Alba24 a trecut prin zeci de documente, declarații…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

UPDATE FOTO: ACCIDENT grav pe DN 1, la Mirăslău. O mașină s-a răsturnat, o persoană în stop cardio-respirator. Trafic blocat

Published

on

Un accident rutier grav s-a produs sâmbătă seara, în jurul orei 19:30, pe drumul național DN 1, pe raza localității Mirăslău. Un autoturism în care se aflau trei persoane s-a răsturnat.

O persoană care a rămasă încarcerată a fost extrasă de către pompieri. Aceasta se află în stop cardio-respirator. Salvatorii au început manevrele de resuscitare.  

Actualizare, ora 19:45 – Potrivit ISU Alba, forțele de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Muncitorii asiatici, tentați de Europa de Vest, după intrarea României în Schengen. Câți străini sunt în Alba și unde lucrează

Published

on

Intrarea României în Schengen aduce și o problemă pentru angajatorii români, inclusiv pentru cei din județul Alba. Este vorba despre posibilitatea ca muncitorii străini să plece mult mai ușor în Europa de Vest și de Nord, unde salariile sunt mari. 

De altfel, spun sursele Alba24, între unii muncitori străini și angajatorii lor din județ au existat deja discuții legate de nivelul de salarizare.

Potrivit unor…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading