Eveniment
Aproape 2.500 de turişti au vizitat cetatea Sarmizegetusa Regia în minivacanţa de 1 Mai
În minivacanța de 1 Mai, aproape 2.500 de turiști au vizitat cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, având ocazia să exploreze cu ajutorul noilor tehnologii reconstituiri în 3D ale Zonei Sacre, templelor și să vadă replici ale unor artefacte descoperite în situl arheologic.
Potrivit Direcţiei Generale de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) Hunedoara, vizitatorilor le-au fost prezentate reconstituiri tridimensionale şi replici ale artefactelor descoperite de-a lungul timpului, precum şi detalii despre acestea. Prezentările au fost făcute de către specialişti din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei şi ai Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, precum şi din cadrul instituţiei hunedorene.
„Evenimentul organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara, DGAMPT, UBB, MNIT, UTCN şi-a propus să ofere o imagine cât mai clară asupra construcţiilor monumentale din zona sacră a Sarmizegetusei Regia, iar obiectivul a fost atins, satisfacţia celor care au făcut cunoştinţă cu istoria prin intermediul tehnologiei fiind evidentă”, precizează sursa citată.
Ruinele de pe Dealul Grădiştii atrag anual zeci de mii de vizitatori datorită importanţei vestigiilor care se găsesc aici. În a doua parte a Epocii Fierului aici s-a dezvoltat cea mai mare aşezare din perioada respectivă, documentată, până în prezent, pe teritoriul României.
Sarmizegetusa Regia a reprezentat centrul politic, administrativ şi religios al regatului dacic, fiind totodată şi reşedinţa ultimului rege al dacilor, Decebal.
De la 1 mai, programul de vizitare al sitului de la Sarmizegetusa Regia trece la orarul de vară. Astfel, până în 30 septembrie, cetatea dacică va putea fi vizitată în intervalul orar 9,00-20,00, de luni până duminică. Agerpres
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Universitatea Cluj a învins-o pe FK Csikszereda cu scorul de 4-1 (4-0), sâmbătă seara, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Aliniere rară a planetelor în februarie: Mercur, Venus, Marte și Jupiter vor fi vizibile cu ochiul liber. Când vor putea fi văzute
Un eveniment astronomic rar va avea loc sâmbătă, 28 februarie, când pe cer va putea fi observată o „paradă planetară”.
Potrivit NASA, fenomenul cunoscut drept „paradă planetară” sau aliniere planetară are loc atunci când cel puțin patru sau cinci planete pot fi observate simultan.
În acest caz, pe 28 februarie, pasionații vor avea ocazia să observe planetele Mercur, Venus, Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun aliniate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Cât plătesc albaiulienii și unde se situează județul Alba în clasament
Tarife la apă și canalizare în România, în februarie 2026. Tarifele pentru serviciile de alimentare cu apă potabilă şi de canalizare din România prezintă diferenţe importante între județe și regiuni, potrivit ultimelor date oficiale centralizate de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC), valabile la începutul lunii februarie 2026.
La nivel național, operatorul…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) nu vor avea de plătit taxe majorate din acest an universitar, iar majorările propuse în conformitate cu…
Citește mai mult pe Cluj24
