Eveniment
Aproape 300 de intervenţii ale salvamontiștilor, până la jumătatea lunii august
Cele 74 de formaţii Salvamont, care activează în cele 24 de judeţe cu zonă montană, au intervenit până la jumătatea lunii august în aproape 300 de acţiuni de salvare.
„O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreagă ţară, solicitaţi să intervină la un număr foarte mare de evenimente. Luna august se confirmă ca luna cu cele mai multe accidente montane din an, cele 74 de formaţii Salvamont ce activează în cele 24 de judeţe cu zonă montană intervenind, doar până la jumătatea lunii, în aproape 300 de acţiuni de salvare”, precizează Salvamont România, duminică, într-o postare pe pagina de Facebook.
În doar 24 de ore, 28 de apeluri de urgență
Conform sursei citate, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 28 de apeluri de urgenţă prin care se solicita intervenţia echipelor Salvamont.
Au fost primite 4 apeluri pentru Salvamont Borşa, câte trei apeluri pentru Salvamont Dâmboviţa, Salvamont Prahova – Buşteni, Salvamont Argeş, câte două apeluri la Salvamont Petroşani, Salvamont Suceava şi Salvamont Sibiu, câte un apel la Salvamont Vatra Dornei, Salvamont Herculane, Salvamont Gorj, Salvamont Vrancea, Salvamont Prahova – Azuga.
De asemenea, s-au mai primit un apel pentru judeţul Gorj, un apel pentru judeţul Hunedoara, două apeluri pentru judeţul Buzău şi un apel pentru judeţul Caraş-Severin.
În cazul acestor intervenţii, trei persoane au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, iar două cazuri au necesitat transport aerian cu elicopterul SMURD.
S-au mai primit 47 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană. Agerpres
Sursa foto: Salvamont Romania – Dispeceratul National Salvamont / facebook.com
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
Un clujean și o argentiniancă, uniți de tango. O poveste de dragoste începută la Barcelona și continuată la Cluj
Pentru unii, tango-ul este doar un dans. Pentru Lehel Makara, din Cluj-Napoca, a fost începutul unei povești de dragoste care l-a purtat până în Argentina. Astăzi, el…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Bărbat cu permisul anulat, prins de polițiști la volanul unei mașini, pe un bulevard din Alba Iulia. S-a ales cu dosar penal
Un bărbat din județul Hunedara s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiștii din Alba Iulia în timp ce conducea un autoturism, având permisul anulat.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 11.15, polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au oprit, pentru control, un autoturism, pe Bulevardul Ferdinand I din municipiu, un autoturism condus de un bărbat, în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Bărbat din Baia de Arieș, cu dosar penal. A fost prins de polițiști în timp ce conducea un ATV, fără să dețină permis
Un bărbat de 62 de ani din Baia de Arieș s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști, pe raza localității Sartăș, în timp ce conducea un ATV, fără să dețină permis de conducere.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, în jurul orei 10.40, polițiștii din orașul Baia de Arieș au oprit, pentru control, pe raza localității Sartăș, un ATV condus de un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
A furat o bicicletă lăsată neasigurată într-o parcare din Vințu de Jos. Bărbat din Șibot, REȚINUT de polițiști
Un bărbat de 48 de ani din Șibot a fost reținut de polițiști după ce a furat o bicicletă lăsată neasigurată într-o parcare pentru biciclete din localitatea Vințu de Jos.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 februarie 2026, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Șibot, cercetat pentru săvârșirea…
Citește mai mult pe Alba24.ro
