Connect with us

Alba

ATENȚIE PESCARI: În câteva zile începe perioada de PROHIBIȚIE. Ce interzice legea și ce sancțiuni există pentru cei care o încalcă

Publicat



Reprezentanții Agenției Naționale a Gărzii de Mediu anunță că într-o săptămână va începe perioada de prohibiție. Perioada de prohibiție va dura 60 de zile în perioada 9 aprilie – 7 iunie, în habitatele piscicole naturale, respectiv, 45 de zile, între 24 aprilie și 7 iunie inclusiv, în apele care constituie frontieră de stat.

Agenția îi mai atenționează pe pescari că faptele de braconaj constituie infracţiuni şi se pedepsesc aspru. 

Conform Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 57/675, publicat în Monitorul Oficial nr.295/ 25 martie 2022, privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2022:

Se instituie măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi alte vieţuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 9 aprilie-7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie- 7 iunie inclusiv, cu excepţiile prevăzute în…

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Ziua naţională a inimii, 4 mai. Bolile cardiovasculare, principala problemă de sănătate

Publicat

În fiecare an, în 4 mai, este aniversată Ziua Națională a Inimii. A fost instituită în România, la data 4 august 1996.

Prin manifestări dedicate acestei zile se urmăreşte creşterea gradului de conştientizare publică privind riscurile afecţiunilor cardiovasculare.

Acestea sunt manifestate într-un număr tot mai mare de cazuri la nivelul societăţii.

Ziua națională a inimii. Bolile cardiovasculare, principala cauză de mortalitate

Conform Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de mortalitate în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

RADARE în weekendul de Paște, în ALBA: locații în care Poliția monitorizează traficul rutier. Atenționări pentru șoferi

Publicat

RADARE în weekendul de Paște, în ALBA. Poliția Rutieră monitorizează circulația în weekend-ul prelungit de Paște 2024. Vor fi amplasate aparate radar mai multe zone din județ.

Șoferilor le este recomandat să respecte toate regulile de circulație. Sunt atenționați să circule cu viteză regulamentară și prudență în trafic. De asemenea, să manifeste respect față de ceilalți șoferi sau față de pietoni.

Consumul de alcool (peste 0,80 g/l alcool pur în sânge) sau alte substanțe (psihoactive) reprezintă infracțiuni. Șoferii mai sunt atenționați că…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

VIDEO: Tocănița de intestine de miel, rețetă veche de câteva sute de ani, prezentată de bucătarul Călin Horvath

Publicat

Tocănița de intestine de miel. Bucătarul șef Călin Horvath din Alba Iulia a prezentat pentru Alba24 o rețetă veche de câteva sute de ani, care astăzi a ajuns să fie considerată o delicatesă. Este vorba despre tocănița de intestine de miel sau tocana de mațe de miel cum se spune în popor. 

„Această rețetă am descoperit-o în satul natal al soției mele, în Ghirbom. De la soacra mea am învățat să fac acest preparat. Ei l-au moștenit de la părinți, părinții de la părinții lor și așa mai departe. Este o delicatesă și pot spune că pentru…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

LIVE-VIDEO: Slujba din VINEREA MARE, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. Prohodul Domnului, procesiunea cu Sfântul Epitaf

Publicat

Slujba din VINEREA MARE, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia. În Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor, la Catedrala Încoronării din Alba Iulia are loc Denia Prohodului Domnului, cu procesiunea Sfântului Epitaf. Sute de credincioși participă la slujbă și apoi la procesiunea prin care se înconjoară biserica. 

Sfânta şi Marea Vineri este ziua când a fost răstignit pe cruce Fiul lui Dumnezeu şi a fost pus în mormânt, fiind, potrivit tradiţiei, zi de post negru, în care nu se mănâncă şi se bea doar apă. În biserici se face pomenirea Sfintelor Patimi…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe