Eveniment
Atenție șoferi! Se cirulă în condiții de ninsoare pe A1, A3 și pe drumuri din mai multe județe
Centrul Infotrafic anunță că miercuri dimineața se circulă în condiții de ninsoare pe autostrăzile București-Ploiești și București-Pitești, dar și pe drumuri naționale din mai multe județe din țară.
„Se înregistrează acum precipitații sub formă de ninsoare pe autostrăzile A1 București – Pitești, A3 București – Ploiești și pe mai multe drumuri naționale din județele Prahova, Dâmbovița, Olt, Vâlcea, Dolj, Mehedinți și Gorj”, au transmis reprezentanții Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.
De asemenea, în Capitală și pe unele șosele din județul Caraș-Severin se circulă în condiții de lapoviță și ninsoare, iar în județele Harghita, Neamț, Suceava și Maramureș se înregistrează ninsoare ușoară.
Pe toate aceste drumuri se intervine cu material antiderapant, neînregistrându-se în acest moment probleme deosebite.
Șoferii sun sfătuiți ca, înainte de a pleca la drum, să se asigure că au mașina echipată corespunzător pentru circulația în condiții de iarnă, să se intereseze în privința condițiilor meteorologice și a traseului care urmează a fi parcurs, să adapteze în permanență viteza de deplasare la condițiile de drum și să nu efectueze manevre periculoase la volan.
Sursa: Mediafax
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
VIDEO: Lucrări pe străzile din Blaj. Degradările în carosabil apărute după iarna grea sunt reparate cu asfalt rece
În Blaj au început de vineri, 30 ianuarie, lucrări de reparații la carosabil. Sunt plombate gropile apărute pe străzi după răspândirea materialului derapant. Se folosește ”asfalt rece”.
”Au început lucrările de reabilitare a carosabilului, cu asfalt rece. Așa cum știți, am avut o iarnă dificilă, cu condiții meteo ce au presupus și administrarea materialului antiderapant cu multă sare. Acest lucru a condus la o…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Pensia de invaliditate în 2026. Care sunt condițiile de acordare și cine are dreptul la indemnizație pentru însoțitor
Pensia de invaliditate în 2026. Pensia de invaliditate este un ajutor financiar acordat persoanelor care și-au pierdut total sau parțial capacitatea de muncă din cauza unor accidente de muncă, boli profesionale, ori boli obișnuite, înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare.
De asemenea, persoanele care necesită asistență permanentă beneficiază și de indemnizație pentru însoțitor, un sprijin suplimentar menit…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Procedură de infrigement împotriva României, pentru creditele de consum. Comisia Europeană intervine în favoarea consumatorilor
Procedură de infrigement împotriva României, pentru creditele de consum: Comisia Europeană a decis, vineri, să demareze această procedură prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere unui număr de 23 de state membre, printre care şi România, pentru necomunicarea transpunerii complete a Directivei privind contractele de credit de consum.
Celelalte state sunt Belgia, Bulgaria, Cehia, Germania, Estonia, Grecia,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef. Erekle Gamkrelidze, noul CEO al Lactalis România
Compania care deține brandurile Albalact și Zuzu are un nou șef: Grupul Lactalis anunță că, începând cu 1 februarie 2026, îl desemnează pe Erekle Gamkrelidze în funcția de Director General Lactalis România. El preia mandatul de la Onur Barim, care a fost numit la conducerea altei divizii cu potențial important în cadrul grupului Lactalis, a precizat compania, într-un comunicat ptransmis Alba24.
Erekle Gamkrelidze va…
Citește mai mult pe Alba24.ro
