Alba
Au pus în pericol siguranța circulației: tineri din Sâncel și Hunedoara, cu dosare penale pentru infracțiuni rutiere în Alba
Un tânăr din Sâncel și altul din Hunedoara s-au ales cu dosare penale în Alba, în duminica Rusaliilor. Unul conducea băut și celălalt cu permisul suspendat.
Potrivit IPJ Alba, duminică, 12 iunie, în jurul orei 17.40, polițiștii rutieri din Blaj au depistat un tânăr de 24 de ani, din comuna Sâncel, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localității Pănade, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Tot duminică, în jurul orei 14.50, polițiștii rutieri din Abrud au depistat un tânăr de 20 de ani, din municipiul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism, pe raza orașului Abrud, având permisul de conducere suspendat.
Față de conducătorul auto, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu permisul suspendat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google…
Citește mai mult pe Alba24.ro
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Taxe în 2026: cât va costa schimbarea numelui sau certificatul de domiciliu. Tarife pentru acte eliberate de DPCEP Alba
Consiliul Județean Alba va aproba taxele ce vor fi percepute în anul 2026 pentru diferite servicii oferite de Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Alba.
Este vorba despre tarife pentru eliberarea unor documente sau certificate. Printre acestea se află cele pentru cartea de identitate, schimbarea numelui, certificatul de domiciliu sau transcrieri în registrele de stare civilă ale unor acte din…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Loteria Română: Report de peste 8,35 milioane de euro la Joker. Fondurile de câștiguri pe categorii, 14 decembrie 2025
Loteria Română: Noi trageri loto sunt programate duminică. La Joker, la categoria I, este în joc un report de peste 8,35 milioane de euro. La Loto 6/49, la categoria I, este disponibilă pentru câștig o sumă de peste 1,18 milioane de euro.
Duminică, 14 decembrie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc.
- la Loto 6/49, este în joc la categoria I un report în valoare de peste 6,01…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
VIDEO: Accident rutier la Alba Iulia. O persoană rănită după ce două mașini s-au lovit, în intersecție
Accident rutier la Alba Iulia, duminică după-amiaza. Două mașini s-au lovit pe Calea Moților, în intersecție. O persoană a fost rănită și transportată la spital.
Accidentul s-a petrecut la intersecția cu strada Ștefan cel Mare, în apropiere de Stația de Salvare.
Au fost implicate două autoturisme, ambele marca Peugeot (o berlină și un SUV). Din primele date, accidentul s-a petrecut din cauza neacordării de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Zeci de mașini și peste 300 de persoane căutate în Spațiul Schengen, găsite în România. Acțiunile Poliției
Polițiștii români au depistat, în țară, zeci de mașini și peste 300 de persoane care erau date în urmărire, în Spațiul Schengen.
Potrivit IGPR, au fost localizate pe teritoriul țării noastre 385 de persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informații prin intermediul Biroului SIRENE.
În perioada 5– 11 decembrie 2025, polițiștii români…
Citește mai mult pe Alba24.ro



