Brasov
Autorităţile sunt în alertă. Pagube produse de urşi în mai multe localităţi din județul Harghita
Atacurile urşilor au creat, în ultima perioadă, mari pagube în localităţile harghitene, fiind ucise animale şi păsări, distruse stupine sau produse stricăciuni în curţile oamenilor.
Cea mai gravă situaţie pare a fi în comuna Lupeni, unde primarul Kovacs Lehel spune că, în ultimele două săptămâni, au fost omorâte peste 140 de oi şi 80 de găini.
“În ultimele două săptămâni 13 cazuri am avut şi acum, în total, suntem undeva la peste 140 de ovine şi peste 80 de găini (ucise – n.r.). S-a întâmplat în Păltiniş, Satu Mic, Morăreni. Au mai intrat în vreo zece gospodării, dar acolo nu au avut ce să omoare. (…) Sunt anunţate autorităţile, s-au făcut acte pentru despăgubire, vânătorii au depus cerere pentru împuşcare, să vedem. (…) Eu cred că asta nu o să ne rezolve problema, pentru că sunt prea mulţi.
Cred că sunt de 4, 5 ori mai mulţi decât numărul optim.
Ne e teamă, oamenii nu au curaj să iasă din case noaptea, ies cu maşina, fac patrule, încearcă şi ei să se apere, dar nu au clar nimic la îndemână decât să încerce să-i gonească.
Din păcate, şi de gonit este cam greu, nu prea le e frică, cum le era frică de oameni, cândva. Sunt nişte semne de întrebare legate de faptul că ucid găini, până acum vulpea mânca găini, nu ursul.
Am văzut doi urşi crescuţi (mari – n.r.) care merg împreună, care şi asta e ceva rar şi asta ne duce cu gândul că au fost aduşi de undeva unde au fost crescuţi împreună şi au primit ca hrană pui şi acum caută ceea ce li s-a dat şi cu ce s-au obişnuit”, a declarat pentru AGERPRES primarul Kovacs Lehel.
Acesta se teme ca în curând să nu fie atacaţi şi oamenii din comună şi susţine că localnicii cărora urşii le-au produs pagube nu mai doresc să crească animale.
“Suntem aproape de o tragedie şi mai mare. Oricum e tragedie mare, pentru că acei oameni care au avut animale nu mai vor să le ţină, nu mai vor să facă agricultură, spun că degeaba se chinuiesc, că la un moment dat s-a terminat totul şi nu mai pot să o ia de la capăt.
E o pagubă economică destul de mare”, a mai spus primarul.
Ideea că urşii care produc stricăciuni în comuna Lupeni sunt aduşi din alte zone este susţinută şi de directorul Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AVPS) ”Salon”, Balazs Lazlo, care crede că este vorba de câteva exemplare care ar fi fost relocate ilegal în zonă.
“Atacă urşii aproape zilnic. Omoară oi, găini, doboară garduri. Monitorizăm de doi ani, am făcut goană, să îi gonim de acolo, dar nu ştiu cu ce reuşite. (…) Oamenii sunt supăraţi, dar adevărul e undeva la mijloc, că nici urşii nu sunt vinovaţi.
Sunt urşi aduşi de ONG-uri, urşii de la Codlea, sunt învăţaţi cu găini, cu iepuri, că acolo cu asta se hrăneau.
Sunt urşi relocaţi, care sunt aduşi cu 2 ani înainte de la Codlea, fără ştirea şi acordul nostru. Şapte bucăţi au fost aduse într-o singură noapte, numai că nu putem dovedi”, a precizat Balazs Laszlo.
La rândul său, directorul AVPS “Gordon”, care administrează o parte din fondul de vânătoare din zonă, Fancsali Istvan, spune că în momentul de faţă ar fi necesară “vânătoarea de reducţie la urşi”, pentru că numărul exemplarelor este mult mai mare decât cel optim.
”Judecata situaţiei nu este corectă pe nivel de ţară.
Noi, care vedem la faţa locului cât de gravă este situaţia, degeaba ne spunem punctul nostru de vedere, pentru că datorită presiunilor din altă parte şi de regulă a persoanelor care, să zicem aşa, o parte nici nu au văzut ursul, nu ştiu care e situaţia, deci presiunea din partea lor e aşa de mare la nivelul Ministerului de resort (Ministerul Mediului – n.r.), încât nu pot să facă ceea ce ar trebui să facă pe nivel de ţară cu efectivele de urs.
La noi, în momentul de faţă, ar fi necesară vânătoarea de reducţie la urşi. (…) Trebuie reducerea efectivelor de urs până la efective reale sau, dacă vor marii verzi protectori ai animalelor, noi îi ajutăm: să vină, să îi adune şi să-i ducă unde nu sunt urşi.
Noi nu vrem uciderea lor, vrem reducerea numărului, ori…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Brasov
BRAȘOV: Cupa Mondială de vară la sărituri cu schiurile – Râşnov, 20 – 22 septembrie. La competiție participă sportivi din 15 ţări
Cei mai buni săritori cu schiurile din lume vor concura la Râşnov, în weekend, la Cupa Mondială de Vară – Grand Prix de sărituri cu schiurile.
„România devine în acest weekend capitala internaţională a săriturilor cu schiurile. Cei mai buni sportivi din 15 ţări se adună pe trambulina din Valea Cărbunării pentru a concura în cadrul Cupei Mondiale de Vară – Grand Prix de sărituri cu schiurile. Evenimentul, care va avea loc la Complexul Olimpic pentru Sporturi de Iarnă din Râşnov între 20 şi 22 septembrie, reprezintă o etapă foarte importantă pentru sportivii care îşi doresc să adune puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă”, se precizează într-un comunicat de presă.
Competiţia de la Râşnov este prima din seria de Grand Prix-uri din această toamnă, serie care va continua în Austria şi Germania.
Concursul va aduce la start 82 de sportivi de elită din 15 ţări precum China, Franţa, Italia, Japonia, Norvegia, Polonia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite, Austria, Finlanda, Kazahstan, Elveţia, Turcia şi România.
Ţara noastră va fi reprezentată la feminin de Dana Haralambie şi Alessia Mîţu, iar la masculin de Daniel Cacina şi Mihnea Spulber.
„Suntem mândri să găzduim din nou Grand Prix-ul de Sărituri cu Schiurile la Râşnov. Această competiţie este nu doar o ocazie de a promova acest sport minunat, ci şi de a arăta lumii că România este capabilă să organizeze evenimente de talie mondială.
Efortul pe care l-am depus alături de partenerii noştri pentru a aduce laolaltă cei mai buni săritori ai momentului, într-un cadru de o frumuseţe naturală impresionantă, este o realizare de care ne putem bucura cu toţii. Mai mult decât atât, pentru sportivii noştri, acest Grand Prix este o şansă de a concura la ei acasă, în faţa unui public care îi susţine din toată inima. Dana Haralambie, Daniel Cacina, Mihnea Spulber şi Alessia Mîţu sunt tineri cu un potenţial uriaş, care s-au pregătit intens, iar participarea lor la acest Grand Prix reprezintă o oportunitate foarte bună de a-şi demonstra valoarea.
Sperăm ca prin această competiţie să inspirăm noi generaţii de sportivi şi să arătăm că România poate deveni un pol important al sporturilor de iarnă pe plan internaţional. Intrarea este liberă şi îi invităm pe toţi cei care doresc să vadă un spectacol sportiv de excepţie să vină la Râşnov şi să fie parte din această experienţă unică”, a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon.
Grand Prix-ul de la Râşnov cuprinde patru etape individuale, două la feminin şi două la masculin, care se vor desfăşura în 21 şi 22 septembrie.
Această etapă de Cupă Mondială este organizată de Federaţia Română de Schi Biatlon în parteneriat cu Primăria Oraşului Râşnov şi cu sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, al Agenţiei Naţionale pentru Sport şi al Consiliului Judeţean Braşov.
Intrarea este liberă, iar competiţiile sunt difuzate în direct de TVR Sport.
Sursa: Agerpres
Două județe din Ardeal se află, joi dimineață, sub avertizare meteo cod galben de ceață densă, cu vizilibitate redusă.
Administrația Națională de Metrorologie a emis joi, 19 septembrie, o avertizare meteo cod galben de ceață densă pentru zone din județele Sibiu și Brașov.
Meteorologii anunță că până la ora 09.00, se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.
Sunt vizate localitățile Voila, Viștea, Ucea și Beclean din județul Braşov și localitățile: Avrig, Tălmaciu, Racovița, Porumbacu de Jos, Arpașu de Jos, Boița și Cârța din județul Sibiu.
Brasov
Șoferi vitezomani prinși de radar cu viteză peste limită, pe DN1 în Brașov. Peste 50 de amenzi în mai puțin de două ore
Aparatele radar amplasate pe sectorul braşovean al DN 1 au surprins şi înregistrat, în mai puţin de două ore, peste 50 de încălcări ale limitei maxime de viteză, în cadrul unei acţiuni „fulger” desfăşurată de poliţiştii rutieri, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.
Conform sursei citate, acţiunea a avut loc miercuri, între orele 18,00 -20,00, iar cele cinci aparate radar ale Poliţiei Rutiere din Braşov au fost dispuse în sistem „cascadă”.
În total, radarele au depistat 56 de încălcări ale limitei de viteză legală de pe sectorul de drum, în 15 din aceste cazuri, în care şoferii au depăşit această limită cu 50 km/oră, fiind reţinute permisele de conducere în vederea suspendării.
În alte două, dreptul de a conduce a fost suspendat pe loc, pentru 120 de zile, deoarece conducătorul auto a depăşit viteza legală cu 70 de km/oră.
De asemenea, au fost constatate alte 10 abateri de la legislaţia rutieră în cadrul controalelor efectuate, iar pentru toate aceste încălcări ale legii au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de peste 61.000 de lei, a precizat sursa citată.
Acţiunea a fost realizată în colaborare cu poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în scopul reducerii victimizării populaţiei prin accidente rutiere, produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză sau a neadaptării acesteia la condiţiile de drum. A
Agerpres
Conducerea operatorului local de transport în comun din zona metropolitană Braşov, Regia Autonomă de Transport Public Braşov- RATBV, a comunicat, miercuri, că nu derulează pe reţelele sociale niciun fel de campanie prin care să acorde carduri de transport gratuite sau la preţuri reduse.
Reprezentanții companiei îi avertizează pe braşovenii să nu transmită datele personale care li se solicită în vederea obţinerii pretinselor facilităţi.
Totodată, reprezentanţii companiei au anunţat că RATBV au sesizat organele competente cu privire la aceste demersuri făcute fără drept în numele societăţii.
„Îi avertizăm pe toţi utilizatorii sistemului de transport public RATBV despre faptul că anunţurile despre vânzarea unor carduri de transport la preţuri mai mici decât cele stabilite prin Planul tarifar sunt FALSE.
RATBV anunţă că nu a iniţiat nicio acţiune de tipul celor derulate în ultimele zile pe unele reţele sociale prin care sunt solicitate date cu caracter personal sub pretextul acordării unor titluri de călătorie gratuite. Îi rugăm pe clienţii noştri să nu-şi dea datele personale pe diverse pagini de socializare sau site-uri şi să nu achite sumele de bani solicitate”, se arată într-o postare pe pagina RATBV.
Link-ul de pe Facebook pe care s-ar fi anunţat falsele facilităţi nu poate fi accesat, însă, potrivit unei imagini care ar reprezenta o captură a informaţiilor de pe acesta, postată de RATBV, pretextul acordării cardurilor gratuite şi cu preţuri reduse ar fi fost aniversarea a 80 de ani a Companiei de Transport Public Braşov, entitate care are inclusiv numele diferit de cel al operatorului de transport public, RATBV.
sursa: Agerpres