Alba
Avertisment în loc de amendă. Polițiștii continuă forma de protest pentru că nu se aplică noua lege a salarizării. Exemple
Sindicaliștii Europol au anunțat încă din 1 decembrie o formă de protest privind aplicarea noii legi a salarizării. Polițiștii au fost îndemnați să aplice avertismente în loc de amenzi.
Primele exemple au fost publicate pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol.
”Este primul semnal că ne putem face auziți și că putem determina guvernanții să aplice Legea salarizării 153/2017 de la 01 ianuarie 2022”, arată liderul Sindicatului Europol, Cosmin Andreica, potrivit g4media.ro.
Vezi și Modificări în Codul Rutier: Amenzi pentru șoferii care își împrumută mașinile altor persoane. În ce condiții se aplică sancțiuni
La momentul inițierii calendarului de proteste, reprezentanții Sindicatului Europol atrăgeau atenția că polițiștilor nu le-au mai fost majorate de 14 ani salariile, iar pensiile nu le-au fost indexate nici măcar cu inflația.
”NU mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fişa postului. NU mai suntem dispuşi să rămânem fraierii sistemului bugetar, în timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate”, precizau aceștia, într-un comunicat.
După 1 decembrie, au fost postate și primele exemple în care…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
VIDEO: Ion Dumitrel, șeful CJ Alba, prima reacție despre „mega-afacerea microbuzelor școlare”: Procedura a fost strict verificată
Achiziția microbuzelor școlare electrice pentru transportul elevilor din județul Alba a revenit recent în atenția publică, după ce la nivel național, Dragoș Pîslaru- ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat că a sesizat Parchetul European pentru verificarea unor posibile fapte de corupție cu privire la procedurile de achiziție, în urma cărora au apărut diferențe semnificative de preț între județe,…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Un bărbat de 35 de ani din Ocna Mureș este cercetat de polițiști după ce a fost prins în timp ce conducea fără permis.
Potrivit IPJ Alba, la data de 15 decembrie 2025, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud au oprit, pentru control, pe raza localității Vama Seacă, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Ocna Mureș.
Din verificări a reieșit că bărbatul nu deține permis de conducere…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Caz de trichineloză depistat la un porc sacrificat într-o gospodărie din Alba. În ce localitate a fost descoperit. Precizări DSVSA
Caz de trichineloză depistat la un porc sacrificat într-o gospodărie din Alba. A fost depistat un caz de trichineloză la un porc domestic sacrificat într-o gospodărie din județul Alba, cu ocazia sărbătorilor de iarnă din acest an.
Cazul a fost descoperit într-o gospodărie din comuna Mihalț. Potrivit autorităților sanitar veterinare, probele prelevate au fost analizate, iar familia nu a consumat carnea infestată cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un bărbat din Aiud a ajuns la închisoare. Cât va sta după gratii pentru mărturie mincinoasă și tăiere ilegală de arbori
Un bărbat de 47 de ani din Aiud a ajuns la închisoare pentru mărturie mincinoasă și tăiere ilegală de arbori.
Potrivit IPJ Alba, la data de 15 decembrie 2025, polițiștii de investigații criminale din Aiud au depistat și reținut un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Aiud, care este posesorul unui mandat de executare a pedepsei închisorii, emis la data de 15 decembrie 2025, de către Judecătoria Aiud.
Acesta…
Citește mai mult pe Alba24.ro

