Connect with us

Eveniment

Baraj pe Nil: Noul preşedinte al Uniunii Africane doreşte rezolvarea disputei

Published

on



Preşedintele Republicii Democratice Congo, Félix Tshisekedi, s-a angajat duminică să caute o soluţie la disputa privind uriaşul baraj etiopian de pe Nilul Albastru în timpul mandatului său la preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Africane (UA), notează AFP.

 

 

Foto: (c)  JAIRUS MMUTLE GCIS HANDOUT/EPA


La finalul unui summit prin videoconferinţă al şefilor de stat şi de guvern africani, Félix Tshisekedi a declarat că există „voinţa de a pune în aplicare soluţii inovatoare care să conducă la soluţionarea paşnică a diferendelor dintre ţări, în special pentru a găsi soluţii la problemele care opun în prezent Egiptul, Sudanul şi Etiopia pe tema construcţiei Marelui baraj al Renaşterii de pe Nil” (GERD).

Sudanul, Egiptul şi Etiopia negociază fără succes de aproape un deceniu în legătură cu gestionarea şi umplerea rezervorului GERD pe care Addis Abeba l-a construit pe Nilul Albastru.

Proiectul lansat în 2011 urmează să devină cea mai mare hidrocentrală din Africa.

Barajul provoacă tensiuni în special cu Egiptul, ţară de peste 100 de milioane de locuitori, care este în proporţie de 97% dependentă de Nil pentru alimentarea cu apă şi care se teme că proiectul îi va reduce accesul la această resursă vitală.

Sudanul, care a avut parte de inundaţii soldate cu victime, speră că barajul va ajuta la reglarea debitului fluviului, dar a avertizat, de asemenea, că milioane de vieţi vor fi expuse unui „mare risc” dacă nu se ajunge la un acord.

Etiopia spune că energia hidroelectrică produsă de baraj va fi vitală pentru a răspunde nevoilor energetice ale celor 110 milioane de locuitori ai săi.

În iulie, Addis Abeba a anunţat că şi-a atins obiectivul de umplere a barajului pentru primul an şi a afirmat recent că va continua procesul, indiferent dacă există sau nu un acord cu privire la această problemă cu Egiptul şi Sudanul.

Khartoumul a avertizat sâmbătă că planul Etiopiei de a începe a doua fază de umplere a megabarajului de pe Nil constituie „o ameninţare directă la adresa securităţii naţionale sudaneze”.

Félix Tshisekedi nu a precizat cum ar putea acţiona UA sub conducerea sa pentru a găsi o soluţie la această dispută. Ultimele discuţii purtate sub auspiciile UA s-au soldat cu un eşec.

Fluviul Nil, care are o lungime de aproximativ 6.000 de kilometri, este o sursă esenţială de apă şi electricitate pentru zece ţări din estul Africii. AGERPRES/(AS – editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)

 

Citeşte şi:

 

* Barajul de pe Nil: Cairo cere suspendarea negocierilor

 

* ONU: Uniunea Africană sprijină soluţionarea conflictului generat de construirea barajului etiopian pe fluviul Nil

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Horoscop de weekend: 7-8 februarie. Se anunță decizii importante pentru unii nativi, cu impact în viața de cuplu

Published

on

Horoscop de weekend. Zilele de 7-8 februarie vin cu o energie mai intensă decât poate părea la prima vedere. La suprafață lucrurile pot părea liniștite, însă pentru unele zodii se iau decizii importante care pot schimba direcția unei relații ori a unui plan de viitor.

Totuși, nu este un weekend zgomotos, ci unul în care realizările apar discret, dar pot avea efecte pe termen lung. Pentru alții, este pur și simplu un timp…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Weekend sub semnul revelațiilor. Ce surprize îți pregătesc astrele pe 7–8 februarie

Published

on






Primul weekend din februarie vine cu energii astrale puternice, care ne îndeamnă la sinceritate, introspecție și reconectare cu cei dragi. Fie că vorbim despre dragoste,…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Logiscool Alba Iulia: Cum poți merge cu copilul la o lecție demo gratuită de programare. Cursuri pentru copii și adolescenți

Published

on

Logiscool, una dintre cele mai mari rețele internaționale de școli de programare pentru copii și adolescenți, organizează la Alba Iulia cursuri dedicate dezvoltării competențelor digitale pentru tineri.

Programele sunt concepute pentru copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani și sunt adaptate fiecărei grupe de vârstă și nivel de cunoștințe.

Prin intermediul cursurilor Logiscool, copiii învață bazele programării…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Persoanele fizice ar putea beneficia de o bonificație de 3% din impozitul pe venitul aferent anului trecut. Care este condiția

Published

on

Persoanele fizice ar putea beneficia de o bonificație de 3% din impozitul pe venit aferent anului trecut dacă își achită integral obligațiile fiscale până pe 15 aprilie, potrivit unui proiect publicat de Ministerul Finanțelor.

Pentru acordarea facilității, contribuabili trebuie să depună declarația unică și să achite integral impozitul pe venit, precum și contribuțiile sociale datorate.

Bonificaţia se aplică…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading