Connect with us

Actualitate

Bărbat din Bistrița, arestat preventiv pentru agresiuni repetate asupra mamei şi încălcarea ordinului de protecţie

Published

on



Un bărbat de 30 de ani din municipiul Bistriţa îşi va petrece următoarea lună în spatele gratiilor, în stare de arest preventiv, pentru agresiuni fizice repetate asupra mamei sale şi pentru încălcări ale ordinului de protecţie emis de instanţă, potrivit buletinului de presă transmis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru violenţă în familie încă de la sfârşitul lunii martie, când mama sa, o femeie în vârstă de 51 de ani, a cerut ajutorul poliţiştilor după ce fiul, pe fondul consumului de alcool şi substanţe volatile de tip prenadez, i-a aplicat mai multe lovituri.

Poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizoriu, transformat ulterior de Judecătoria Bistriţa, în data de 1 aprilie, în ordin de protecţie cu o valabilitate de şase luni, iar agresorul a fost evacuat temporar din locuinţă.

În data de 10 iulie, bărbatul de 30 de ani s-a ales cu un nou dosar penal, pentru încălcarea ordinului de protecţie, după ce s-a apropiat la mai puţin de 50 de metri de mama sa şi de locuinţa acesteia, fiind reţinut pentru 24 de ore de către poliţişti.

O săptămână mai târziu, în data de 17 iulie, bărbatul a intrat în camera mamei sale, de unde a luat un telefon mobil, iar când femeia a încercat să îl opreasă, a împins-o, cauzându-i suferinţe fizice, după care a părăsit locuinţa.

Femeia a cerut din nou ajutorul poliţiştilor, care l-au identificat rapid pe agresor şi au recuperat telefonul mobil, dispunând totodată reţinerea acestuia pentru 24 de ore şi prezentarea lui în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.

În data de 18 iulie, instanţa a încuviinţat arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile, el fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti şi de violenţă în familie.

AGERPRES

Romania24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Published

on

cupru min sa abrud anunt licitatie

cupru min sa abrud anunt licitatie

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Published

on

CUPRU MIN LICITATIE ANUNT PUBLICITAR

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading

Actualitate

CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: AUTOBASCULANTĂ 6 x 4

Published

on

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.

Continue Reading