Actualitate
Bărbat din Botoșani, condamnat la 18 ani de închisoare pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, viol şi şantaj
Un bărbat a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Botoşani la 18 ani şi patru luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă în formă continuată, corupere sexuală a minorilor, viol şi şantaj, potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de Direcţia de Investigaţii a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost trimis în judecată, în luna aprilie a anului trecut, de către procurorii DIICOT fiind acuzat că, în perioada 2016 – 2019, prin intermediul unei reţele de socializare, a determinat un număr de şase minore să producă şi să-i trimită fotografii şi filmări cu caracter pornografic pe care acesta le-a stocat pe diverse dispozitive informatice.
În momentul în care victimele au refuzat să mai trimită acestuia materialele solicitate, le-a ameninţat cu distribuirea materialelor pornografice anterior transmise, către membrii familiei acestora, prietenilor sau în mediul on-line.
Totodată, prin ameninţare, bărbatul a constrâns două dintre victime să întreţină relaţii sexuale cu acesta, filmându-le.
Bărbatul a primit şi interdicţia de a se apropia de părţile civile. Totodată, instanţa l-a obligat să plătească părţilor civile, cu titlu de despăgubiri, suma de 34.000 de euro.
Decizia Tribunalului Botoşani nu este una definitivă şi poate fi atacată cu apel.
AGERPRES
Potrivit datelor oficiale furnizate de Grupul de Comunicare Strategică, până joi, 3 iunie 2021, pe teritoriul României au fost confirmate 1.078.338 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
1.041.256 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 196 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate(total) | Număr de cazuri nou confirmate | Incidența înregistrată la 14 zile |
| 1. | Alba | 21196 | 6 | 0,48 |
| 2. | Arad | 23605 | 1 | 0,16 |
| 3. | Argeș | 27339 | 10 | 0,32 |
| 4. | Bacău | 26035 | 10 | 0,13 |
| 5. | Bihor | 29217 | 10 | 0,38 |
| 6. | Bistrița-Năsăud | 11855 | 1 | 0,16 |
| 7. | Botoșani | 14142 | 1 | 0,17 |
| 8. | Brașov | 43629 | 9 | 0,32 |
| 9. | Brăila | 13264 | 0 | 0,24 |
| 10. | Buzău | 12561 | 4 | 0,17 |
| 11. | Caraș-Severin | 11445 | 5 | 0,41 |
| 12. | Călărași | 10037 | 0 | 0,14 |
| 13. | Cluj | 57457 | 10 | 0,35 |
| 14. | Constanța | 42892 | 5 | 0,24 |
| 15. | Covasna | 8529 | 1 | 0,26 |
| 16. | Dâmbovița | 22463 | 4 | 0,13 |
| 17. | Dolj | 26594 | 10 | 0,14 |
| 18. | Galați | 27589 | 0 | 0,27 |
| 19. | Giurgiu | 11004 | 3 | 0,17 |
| 20. | Gorj | 9201 | 1 | 0,08 |
| 21. | Harghita | 8260 | 2 | 0,16 |
| 22. | Hunedoara | 22854 | 2 | 0,16 |
| 23. | Ialomița | 10756 | 3 | 0,18 |
| 24. | Iași | 42342 | 9 | 0,18 |
| 25. | Ilfov | 45037 | 1 | 0,33 |
| 26. | Maramureș | 20356 | 2 | 0,14 |
| 27. | Mehedinți | 8322 | 1 | 0,20 |
| 28. | Mureș | 23910 | 5 | 0,21 |
| 29. | Neamț | 18910 | 5 | 0,29 |
| 30. | Olt | 14577 | 0 | 0,18 |
| 31. | Prahova | 35215 | 7 | 0,38 |
| 32. | Satu Mare | 12968 | 4 | 0,10 |
| 33. | Sălaj | 10925 | 2 | 0,19 |
| 34. | Sibiu | 26467 | 6 | 0,39 |
| 35. | Suceava | 24162 | 3 | 0,12 |
| 36. | Teleorman | 13674 | 7 | 0,15 |
| 37. | Timiș | 54261 | 6 | 0,24 |
| 38. | Tulcea | 8427 | 0 | 0,30 |
| 39. | Vaslui | 15955 | 7 | 0,12 |
| 40. | Vâlcea | 16393 | 0 | 0,24 |
| 41. | Vrancea | 10672 | 1 | 0,17 |
| 42. | Mun. București | 183367 | 16 | 0,29 |
| 43. | Cazuri noi nealocate pe județe |
474* |
16 | |
| TOTAL | 1.078.338 | 196 | ||
*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 69 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.
| Nr. Crt. | JUDEȚ | Probe pozitive la retestare |
| 1 | ALBA | 2 |
| 2 | ARAD | 4 |
| 3 | ARGEŞ | 7 |
| 4 | BACĂU | |
| 5 | BIHOR | |
| 6 | BISTRIŢA-NĂSĂUD | 1 |
| 7 | BOTOŞANI | 2 |
| 8 | BRĂILA | 2 |
| 9 | BRAŞOV | 1 |
| 10 | BUZĂU | |
| 11 | CĂLĂRAŞI | |
| 12 | CARAŞ-SEVERIN | 4 |
| 13 | CLUJ | 2 |
| 14 | CONSTANŢA | 6 |
| 15 | COVASNA | 2 |
| 16 | DÂMBOVIŢA | 2 |
| 17 | DOLJ | |
| 18 | GALAŢI | 5 |
| 19 | GIURGIU | |
| 20 | GORJ | 3 |
| 21 | HARGHITA | 1 |
| 22 | HUNEDOARA | 1 |
| 23 | IALOMIŢA | |
| 24 | IAŞI | 1 |
| 25 | ILFOV | 2 |
| 26 | MARAMUREŞ | |
| 27 | MEHEDINŢI | |
| 28 | MUNICIPIUL BUCUREŞTI | 4 |
| 29 | MUREŞ | |
| 30 | NEAMŢ | 3 |
| 31 | OLT | |
| 32 | PRAHOVA | 7 |
| 33 | SĂLAJ | |
| 34 | SATU MARE | |
| 35 | SIBIU | 2 |
| 36 | SUCEAVA | 1 |
| 37 | TELEORMAN | |
| 38 | TIMIŞ | |
| 39 | TULCEA | |
| 40 | VÂLCEA | |
| 41 | VASLUI | 4 |
| 42 | VRANCEA | |
| TOTAL | 69 |
Până astăzi, 30.499 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 02.06.2021 (10:00) – 03.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 84 de decese (42 bărbați și 42 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iași, Mehedinți, Prahova, Timiș, Ilfov și Municipiul București.
68 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.
Astfel, 4 decese s-au produs în luna octombrie 2020, 12 din noiembrie 2020, 12 din decembrie 2020, 9 din ianuarie 2021, 15 din februarie 2021, 1 din martie 2021, 15 din aprilie 2021, în județele Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Iași, Ilfov și Municipiul București.
Dintre cele 84 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 la categoria 40-49 de ani, 9 la categoria 50-59 de ani, 19 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 23 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
78 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.929. Dintre acestea, 365 sunt internate la ATI.
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează cerere de ofertă cu plic închis pentru achiziția de uleiuri

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD: CERERE DE OFERTĂ cu plic închis pentru achiziția unui compresor de aer pentru foreză

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: Motor termic reman tip SAA12V140E-3

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.
Actualitate
CUPRU MIN SA ABRUD organizează licitație deschisă pentru achiziția: AUTOBASCULANTĂ 6 x 4

Documentul în format .PDF poate fi studiat AICI.


