Brasov
Bărbat din Brașov, cercetat în stare de arest pentru încălcarea ordinului de protecţie, hărţuire şi ameninţare

Un bărbat din Brașov a fost reținut de polițiști și ulterior a primit un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. Acest lucru vine ca urmare a hărțuirii și amenințărilor pe care le-a adresat fosta sa concubină, atât prin intermediul telefonului, cât și personal, la locul de muncă al acesteia.
Femeia obținuse anterior un ordin de protecție împotriva individului în cauză.
„Din cercetările efectuate în cauză, a reieşit faptul că, la data de 17 mai, poliţiştii au fost sesizaţi de partea vătămată, care semnala faptul că fostul său concubin a încercat să pătrundă la locul său de muncă, deşi pe numele bărbatului exista emis un ordin de protecţie.
Faţă de sesizarea primită, poliţiştii au efectuat verificări, iar concluziile au arătat că bărbatul a încălcat obligaţiile stabilite în ordinul de protecţie, anume acelea de a nu se apropia de persoana vătămată.
De asemenea, verificările au arătat faptul că bărbatul, după emiterea ordinului de protecţie, ar fi apelat de mai multe ori victima şi i-ar fi transmis multiple mesaje de ameninţare”, a precizat, vineri, IPJ Braşov.
Bărbatul este cercetat, acum, penal atât pentru încălcarea ordinului de protecţie, cât şi pentru săvârşirea faptelor de hărţuire şi ameninţare.
El a fost reţinut, în 17 mai, pentru 24 de ore, iar în 18 mai a fost prezentat în faţa instanţei de judecată, unde judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis cererea procurorului şi a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile pe numele acestuia. Agerpres
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online

Brasov
Polițiștii din județul Brașov au aplicat aproape 500 de amenzi în domeniul silvic în 2022, cu o valoare totală de aproximativ 700.000 de lei

Într-un comunicat emis vineri de către IPJ Brașov, se menționează că polițiștii au aplicat aproape 500 de amenzi în domeniul silvic în anul 2022, cu o valoare totală de aproximativ 700.000 de lei.
Potrivit sursei citate, majoritatea dosarelor penale înregistrate în cazurile de sustragere de material lemnos o reprezintă infracţiunile săvârşite pentru satisfacerea de „nevoi subzistente”.
Conform IPJ Braşov, anul trecut, pe acest domeniu de activitate, au fost desfăşurate de către poliţiştii braşoveni aproximativ 1.200 acţiuni, fiind verificate 1.432 mijloace de transport şi 105 societăţi comerciale.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 471 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 700.000 lei şi a fost dispusă confiscarea a peste 2.000 mc material lemnos, în valoare de aproximativ 540.000 de lei.
Polițiștii din județul Brașov au aplicat aproape 500 de amenzi în domeniul silvic în 2022, cu o valoare totală de aproximativ 700.000 de lei. În judeţul Braşov au fost înregistrate 594 dosare penale
„Conform unor date statistice privind problematica delictelor silvice la nivel naţional, în judeţul Braşov au fost înregistrate 594 dosare penale, iar dintre acestea o pondere însemnată o reprezintă infracţiuni de sustragere a materialului lemnos pentru nevoi subzistente.
În astfel de cazuri identificate, poliţiştii au constatat că lemnul sustras nu se regăsea în cantităţi semnificative.
Aceleaşi date relevă faptul că volumul de masă lemnoasă tăiată fără drept, în cursul aceluiaşi an, este de aproximativ 3000 mc, ceea face ca judeţul Braşov să nu se regăsească în primele 10 poziţii din ţară”, se arată în comunicatul IPJ Braşov. Agerpres
Actualitate
„Noaptea Europeană a Muzeelor”: 7 locații expoziționale din Brașov, deschise în weekend. Acces gratuit

În weekend-ul 26-28 mai 2023, turnurile și bastioanele din Brașov vor rămân deschise, în cadrul evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”.
Potrivit Primăriei Brașov, sunt deschise turnurile și bastioanele și în acest weekend.
Cele 7 locații expoziționale din Noaptea Europeană a Muzeelor care aparțin municipalității vor fi deschise acest weekend, pentru a le permite și celor care nu au reușit atunci să se bucure de munca artiștilor brașoveni.
„Banca de Cultură Apollonia, Turnul Alb, Turnul Negru, Poarta Ecaterinei, Turnul Artelor, Turnul Funarilor, Turnul Lemnarului sunt locațiile ce vor fi deschise, sâmbătă și duminică, 27-28 mai 2023, între orele 12.00 și 18.00.
Intrarea este, ca și la Noaptea Muzeelor, gratuită”, se mai arată în postare de pe pagina de Facebook a Primăriei Brașov.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri la amiază o avertizare cod portocaliu de vreme rea și o avertizare cod galben pentru două județe.
Cod PORTOCALIU până la ora 15.00
Județul Hunedoara: Brad, Vața de Jos, Crișcior, Baia de Criș, Buceș, Bucureșci, Blăjeni, Ribița, Tomești, Bulzeștii de Sus;
În zone din județul Hunedoara, se vor semnala local averse torențiale care vor acumula peste 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie, grindină.
Cod PORTOCALIU până la ora 15:30
Potrivit ANM, se vor semnala averse torențiale care vor acumula peste 35-40 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină.
Județul Braşov: Făgăraș, Hoghiz, Mândra, Șercaia, Comana, Părău, Ungra, Șoarș, Crizbav, Beclean, Ticușu
Cod PORTOCALIU până la ora 15.30
Potrivit meteorologilor, în localitatea Chiuiești din județul Cluj, Se vor semnala averse care vor acumula peste 25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină de dimensiuni mici.
Brasov
FOTO: Evenimentul „Jocul strămoșesc al tinerilor din Cavova”, pe Drumul Poienii din județul Brașov. PROGRAM

Duminică, 28 mai 2023, pe drumul Poienii din județul Brașov va avea loc evenimentul „ Jocul strămoșesc al tinerilor din Cacova”.
Potrivit Primăriei Brașov, Uniunea Junilor din Șcheii Brașovului și Brașovul Vechi, Tinerii din Cacova și Societatea Junilor Roșiori vă invită la joc duminică, 28 mai, pe drumul Poienii (vis-a-vis de parcarea Belvedere)!
Programul evenimentului Jocul strămoșesc al tinerilor din Cacova:
- 10:00 în Piața Unirii – Hora Junilor și aruncarea buzduganului
- 13:30 la Troița Junilor Roșiori – Aducerea junițelor
- 14:00 la Troița Junilor Roșiori – Prezentarea dansurilor strămoșești
- 17:00 la Troița Junilor Roșiori – Prezentarea ținutei de seară
sursa foto: Facebook / Primăria Municipiului Braşov