Connect with us

Cluj

Bărbat reținut de polițiștii dejeni într-un dosar de înșelăciune

Published

on



Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Dej au reținut astăzi pentru o perioadă de 24 de ore un bărbat de 48 de ani, din municipiul București, bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută si pedepsită de Codul penal.

În fapt, în cursul lunii octombrie a anului 2019, un bărbat i-ar fi remis suma de 2350 de euro reprezentând contravaloarea unui autoturism care urma să îi fie livrat de către acesta din străinătate. După primirea sumei, bărbatul ar fi amânat predarea autoturismului, ulterior întrerupând orice altă cale de comunicare.

Totodată, în luna septembrie a anului 2020, un alt bărbat ar fi achitat suma de 2500 de euro, contravaloarea unui autoturism, ulterior bărbatul de 48 de ani neîndeplinindu-și obligația și întrerupând, de asemenea, orice cale de comunicare.

În urma activităților de cercetare efectuate, la data de 14 februarie, bărbatul a fost depistat la Vama Nădlac, intenționând să părăsească țara. Acesta a fost preluat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Dej în vederea continuării cercetărilor.

Luni, 15 februarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a dispus luarea măsurii controlului…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Șofer din Cluj, amendat după ce a zburat cu 169 km/h prin Copăceni. IPJ Cluj: „Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi apărut un pieton”

Published

on






Joi, 5 februarie, în jurul orei 12:35, polițiștii din Turda au depistat un bărbat de 43 de ani din Cluj-Napoca conducând cu viteza de 169 km/h pe un sector de drum unde…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Sorana Cîrstea, surpriza serii la Transylvania Open. A câștigat meciul contra deținătoarei trofeului din 2025

Published

on






Într‑una dintre cele mai spectaculoase confruntări din ediția 2026 a Transylvania Open WTA 250, românca Sorana Cîrstea a obținut o victorie impresionantă în fața…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Atac în miez de noapte pe o stradă din Cluj-Napoca. Tânăr de 19 ani, reținut după ce i-a furat telefonul unei tinere

Published

on






Polițiștii din Cluj-Napoca au reținut un tânăr de 19 ani, cercetat pentru tâlhărie calificată, după ce, la sfârșitul lunii ianuarie, ar fi agresat o femeie de 23…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Emma Răducanu, calificare convingătoare în semifinale după o victorie în fața Majei Chwalinska la Transylvania Open

Published

on






Emma Răducanu, principala favorită a turneului Transylvania Open și-a confirmat statutul în sferturile de finală, reușind să treacă în două seturi de jucătoarea…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading