Connect with us

Cluj

Bărbatul care a avariat 10 maşini era beat turtă şi fără permis. A fost pus sub control judiciar

Published

on



Bărbatul care a avariat 10 autovehicule parcate, în municipiul Constanţa, în timp ce conducea fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice un autoturism cu numere de înmatriculare false, va fi cercetat penal sub control judiciar pentru 60 de zile, judecătorii respingând, luni, ca nefondată solicitarea procurorilor de arestare preventivă a acestuia.

Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătorie.

 

Alcoolemie 2,04 mg/l

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, bărbatul, în vârstă de 48 de ani, din judeţul Suceava, care se afla la volan având o alcoolemie de 2,04 mg/l alcool pur în sânge, fusese reţinut pentru comiterea a cinci infracţiuni la regimul rutier.

‘La data de 26 februarie a.c., în jurul orei 18.30, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Lirei din municipiul Constanţa, din care a rezultat avarierea a 10 autovehicule, iar conducătorul auto nu se afla la faţa locului. Poliţiştii Serviciului Rutier au demarat cercetările, iar în scurt timp s-a stabilit identitatea persoanei…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Dronă de 40.000 de euro, cumpărată de Primăria Chinteni prin PNRR. Primar: „Nu a fost o dorință, a fost o obligație”

Published

on






Primăria Chinteni, județul Cluj, a achiziționat o dronă în valoare de aproximativ 40.000 de euro, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene prin Programul…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Clujul se mobilizează pentru Ucraina. Napoca Off Road cheamă clujenii să ajute familiile lăsate fără electricitate

Published

on






În timp ce părți din Ucraina se confruntă cu întreruperi ale energiei electrice și a căldurii pe fondul atacurilor asupra infrastructurii energetice, o comunitate din…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Spectacol total la Transylvania Open WTA250. Emma Răducanu și Jaqueline Cristian, printre jucătoarele care joacă luni

Published

on






Cluj-Napoca găzduiește, în perioada 31 ianuarie – 7 februarie 2026, una dintre cele mai importante competiții sportive din România, Transylvania Open WTA 250, turneu…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Accident grav la Gherla, în toiul nopții. Un tânăr de 19 ani a fost transportat la spital

Published

on






Un accident rutier produs în cursul nopții de duminică, pe strada Dejului din municipiul Gherla, a necesitat intervenția pompierilor, după ce un tânăr a rămas blocat…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading