Alba
Bariera de acces în Cetatea Alba Carolina, în ”stand by” din 2015, o investiție inutilă. Unde va fi mutată și cu ce scop
Bariera de acces în Cetatea Alba Carolina montată în urma cu mai bine de cinci ani, la intrarea în spațiul istoric, s-a dovedit în final a fi o investiție inutilă.
Încă de pe atunci fostul primar al municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, recunoștea că investiţia nu are rost şi că tariful de 2 lei pe oră „nu merită oboseala”.
Mai mult, sistemul care permitea taxarea s-a stricat la două zile de la inaugurare și fostul purtătorul de cuvânt al primăriei, Mihai Coșer, spunea că nu știe cât va sta în ”stand by”.
CITEȘTE ȘI: După două zile, barierele de acces în Cetatea Alba Carolina S-AU DEFECTAT. Sistemul de taxare, oprit până la remedierea erorilor de soft
Anii au trecut și sistemul tot în ”stand by” a rămas.
Acum, cu noul sistem de taxare al parcărilor publice din interiorul Cetății Alba Carolina, bariera care chiar dacă nu funcționa, nu își mai are deloc rostul la intrarea în zona turistică.
Însă, până la urmă reprezentanții primăriei, au spus că bariera ”își va găsi scopul”.
CITEȘTE ȘI: TARIFELE de PARCARE la Alba Iulia valabile din 18 ianuarie. Vor fi date doar avertismente până în 1 februarie. Zonele vizate
Într-o conferință de presă susținută joi, 14 ianuarie, reprezentanții primăriei au declarat că vor să scoată bariera de la intrarea în Cetate și să o mute…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Vremea până în 22 februarie. Alternanțe de frig și cald. Prognoza meteo în Transilvania și în celelalte regiuni din țară
Vremea până în 22 februarie. Vor fi două săptămâni cu variații mari de temperatură. Vor fi alternanțe de perioade mai reci cu altele mai calde. Meteorologii anunță și precipitații sub formă de ploi sau ninsori.
Vremea va fi schimbătoare, cu diferențe de temperaturi maxime de la 5-6 grade la 10-12 grade sau chiar 15 grade în vest. Variațiile se vor înregistra la interval de o zi sau câteva zile.
După perioada mai…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
FOTO Parcul de Nord din Alba Iulia: O nouă licitație pentru amenajarea acestuia, lansată de Primărie. Cum va arăta zona
Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a lansat luni, 9 februarie, în platforma SEAP, a doua licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului de Nord, în zona cartierelor Micești și Orizont.
Valoarea totală estimată a contractului este de 16.643.590,76 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027.
Potrivit documentației, termenul de execuție a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile
Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.
Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).
Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Peste 40 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ce sumă ajunge în Alba
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, luni semnarea a 45 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre acestea este pentr un obiectiv din județul Alba.
Valoarea totală a finanțărilor este de 569.752.690,82 de lei.
Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu…
Citește mai mult pe Alba24.ro
