Connect with us

Eveniment

Barna, după audierea la DLAF: Un dialog simplu, sunt mulţumit că am avut ocazia să clarific

Published

on



Vicepremierul Dan Barna a declarat, joi, că a clarificat la Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) lucrurile legate de semnătura sa pe anumite formulare privind participanţii la un proiect, precum şi faptul că nu s-a aflat în conflict de interese, menţionând că este optimist că în termen scurt se va închide „această poveste”.

„Este un dialog pe care îl solicit de doi ani. (…) Când am primit invitaţia, m-am bucurat în sfârşit că aveam ocazia să clarific eventualele lucruri care erau neclare acolo. A fost un dialog civilizat, un dialog de câteva zeci de minute, am stat undeva la jumătate de oră – 40 de minute. Au fost întrebări destul de banale legate de câteva, trei formulare de participanţi la proiect, dacă semnătura de acolo era a mea sau nu era a mea, nu a fost nicio problemă acolo. Şi am clarificat de ce nu era o situaţie de conflict de interese în ceea ce însemna angajaţii de la structura de economie socială, acea croitorie de la Sibiu, unde a fost şi sora mea printre angajaţi. Acestea au fost cele două teme abordate, un dialog simplu, sunt foarte mulţumit că am avut ocazia să clarific şi sunt optimist că vom ajunge într-un termen, sper eu, scurt şi nu vom aştepta încă doi ani pentru a închide această poveste, pentru care am consumat enorm de multă energie şi eu şi colegii mei din USR PLUS”, a afirmat Barna.

El a precizat că inspectorii s-au declarat mulţumiţi că lucrurile sunt clare, menţionând că, procedural, interviul său era necesar.

„Nu a fost nicio concluzie, inspectorii din cadrul DLAF au notat ceea ce am spus, s-au declarat mulţumiţi, au fost că nu am niciun fel de problemă, lucrurile sunt clare. (…) Nu au spus (dacă va mai fi chemat – n.r.). Au spus că este în regulă, procedural era necesar, dat fiind că sunt cu nota de verificare în etapa finală, să existe acest interviu al meu. A avut loc şi nu mai este cazul, cel puţin din ce mi-au spus, de o nouă invitaţie”, a adăugat Barna.

Vicepremierul Dan Barna a anunţat, joi, pe facebook, că a fost invitat de către DLAF să furnizeze informaţii în legătură cu activitatea desfăşurată în cadrul unui proiect aflat în verificare.

„Am spus în numeroase interviuri că sunt complet disponibil şi vreau să clarific orice chestiune legată de activitatea antreprenorială pe care am desfăşurat-o înainte de a intra în politică. În aceste zile, solicitarea mea a dat roade şi am primit o invitaţie de la DLAF pentru, şi citez, ‘furnizarea informaţiilor pe care le deţineţi în legătură cu activitatea desfăşurată în cadrul proiectului’ aflat în verificare”, a precizat liderul USR. AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Antonia Niţă, editor online: Gabriela Badea) 

Agerpres


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Guvernul discută vineri modificări în sănătate, fiscalitate, urbanism și transporturi. Principalele proiecte din ședință

Published

on

Guvernul se reunește vineri, în ședință, pe ordinea de zi aflându-se proiecte cu măsuri referitoare la telemedicină, la examenul de obținerea titlului de medic, la calculul accizei la tutunul pentru mestecat și modificări în domeniul transporturilor și urbanismului. 

Clarificări în domeniul telemedicinei

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății se propune a fi modificată printr-o ordonanță…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

FOTO. Incendiu în comuna Aghireșu. O casă a fost cuprinsă de flăcări din cauza unei improvizații electrice

Published

on






Un incendiu puternic a izbucnit joi seara, în jurul orei 20:45, la o locuință din localitatea Ticu, comuna Aghireșu, punând pe jar autoritățile și locuitorii din…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Alba

Rețea de canalizare și stație de epurare în Drașov, comuna Șpring. Emiterea acordului de mediu, solicitată la DJM Alba

Published

on

Rețea de canalizare și stație de epurare în Drașov, comuna Șpring. Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat pe 28 ianuarie depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Înființare rețea canalizare și stație de epurare în satul Drașov, comuna Șpring”.

Potrivit memoriului de prezentare, în prezent satul Drașov din comuna Șpring dispune de rețele de apă potabilă, iluminat public…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Cluj

Clujenii merg la victorie sau nimic. U-BT în luptă cu Partizan Belgrad în ABA League

Published

on






Clujenii de la U-Banca Transilvania se pregătesc pentru una dintre cele mai așteptate deplasări ale sezonului, sâmbătă, 31 ianuarie, în etapa a XVII-a a Ligii…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading