Eveniment
Bihor: Oradea a înregistrat o scădere cu 48% a numărului de turişti în anul 2020
Municipiul Oradea a înregistrat, în anul 2020, o scădere cu doar 48% a numărului de sosiri turişti faţă de anul 2019, în condiţiile în care acest procent este de circa 60% în România şi în jur de 70% la nivel european, a declarat, marţi, directorul executiv al Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), Alexandru Chira.
„Anul 2020 a început cu un start extrem de bun, cu 31% peste valorile de anul trecut. Primele semne ale pandemiei au început să apară în 8 februarie, exact acum un an, când am început să primim telefoane îngrijorătoare. Luna cu record negativ a fost aprilie, când 93% din hoteluri au ales să închidă unităţile şi să îşi trimită personalul în şomaj tehnic. Primele semne de recuperare s-au simţit în luna iunie, urmând luni ceva mai bune. Per total, anul s-a încheiat cu un minus de 48% faţă de anul 2019, în condiţiile în care, la nivelul general al României, scăderea a fost de 60%, iar la nivel european de 70%. Oradea, cu toate că a fost grav afectată de pandemie, a reuşit să încheie anul cu un procent mult mai bun decât cel european”, a precizat, într-o conferinţă de presă, Alexandru Chira.
Potrivit acestuia, anul 2020 a înregistra un grad mediu de ocupare la un minim istoric, de doar 20%, în intervalul ianuarie – decembrie. Acesta a suferit un impact major din cauza sistării operaţiunilor unui număr important de unităţi de cazare în lunile martie, aprilie şi mai.
Dacă până anii trecuţi erau 10% turişti străini, anul trecut numărul lor a scăzut la 4%, majoritatea din Ungaria, Germania şi Italia, restul fiind cetăţeni români.
Oradea s-a situat, la finalul anului 2020, pe locul şase, după Bucureşti, Constanţa, Braşov, Cluj-Napoca şi Sibiu.
Întregul plan de activităţi al APTOR a trebuit regândit din luna martie, toate evenimentele, festivalurile şi târgurile deja tradiţionale fiind anulate. Singurul eveniment major ce a putut să fie organizat, în octombrie, a fost TIFF, în aer liber şi câteva spaţii interioare.
Calendarul de evenimente anulat, cu excepţia Festivalului TIFF din octombrie, a permis realizarea unor proiecte mai vechi: noul website al destinaţiei Oradea, refăcut în totalitate şi numit visitoradea.com, o serie de materiale de prezentare şi promovare adaptate noului brand turistic – anume Supercoroana Oradea, dar şi o campanie de gratuităţi pentru turişti în sezonul estival. S-au mai realizat patru campanii de promovare naţională şi s-au făcut demersurile pentru obţinerea statutului de staţiune balneară pentru un areal central din Oradea, proiect aflat în stadiul avizării interministeriale.
În 2020, destinaţia Oradea a făcut un pas decisiv pentru pregătirea personalului specializat prin înfiinţarea Oradea Hospitality Management Academy (ohma), care va organiza cursuri sub licenţa École hôteliere de Lausanne.
„Anul 2020 a fost marcat de pandemie, iar industria turismului a fost una dintre cele mai afectate industrii. Vorbim de nişte valori destul de dramatice, ce ţin de partea de industrie, de scăderi de peste 90% în cazul unităţilor de cazare închise în primăvara anului trecut, o scădere cu 20% a gradului de ocupare, o înjumătăţire a numărului total de turişti care au ajuns în Oradea. A fost un an dificil, complicat, în care totuşi s-a reuşit atenuarea efectelor negative, atât prin eforturile celor din industrie, în special în vara anului trecut, cât şi prin măsurile pe care noi le-am întreprins pentru a susţine o revigorare, mai ales în vară, a fluxurilor turistice. Am reuşit ca într-un final să avem nişte rezultate rezonabile”, a declarat preşedintele APTOR, Mihai Jurcă. AGERPRES/(A – autor: Eugenia Paşca, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Premierul Ilie Bolojan a declarat că nu vor exista tăieri bugetare în învățământul preuniversitar și a anunțat măsuri pentru accelerarea investițiilor în școli.
Întrebat despre planurile pentru portofoliul Educației, premierul Ilie Bolojan a început prin a respinge speculațiile privind eventuale tăieri de fonduri.
Acesta a precizat că prioritatea actuală este deblocarea plăților pentru investiții, transmite…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Data de 5 februarie vine cu energii astrale puternice, iar pentru una dintre zodii, Universul pare să fi pregătit un adevărat moment de cotitură.
Astrologii spun…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara, cel mai accelerat din ultima sută de ani. Specialiști internaționali, în Apuseni
Ritmul de topire a Ghețarului de la Scărișoara este cel mai accelerat din ultima sută de ani, transmit organizatorii unui eveniment desfășurat în zilele următoare în Apuseni, la care participă specialiști internaționali din mai multe țări europene și SUA.
Institutul de Speologie „Emil Racoviță” al Academiei Române, Filiala Cluj-Napoca, organizează, în perioada 8-14 februarie 2026, cea de-a unsprezecea ediție a…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Un băiețel de 9 ani din Alba Iulia a căzut de la etajul doi al blocului în care locuiește. Poliția a deschis o anchetă
Un băiețel de 9 ani din Alba Iulia a căzut de la etajul doi al blocului în care locuiește, situat pe strada Vasile Goldiș. Incidentul s-a produs miercuri, 4 februarie 2026.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au fost sesizați cu privire la faptul că un copil ar fi căzut de la etajul unui bloc aflat pe strada Vasile Alecsandri, din municipiul Alba Iulia.
Oamenii legii deplasați la fața locului au…
Citește mai mult pe Alba24.ro
