Connect with us

Alba

Bilete tratament 2022 pentru pesionari: Criteriile aprobate în acest an. Lista stațiunilor din România, prinse în program

Published

on



Pensionarii și alte categorii de persoane pot merge și în acest an gratuit în stațiunile balneare din România. 13 stațiuni sunt prinse în program, iar statul decontează aproximativ 2.000 de lei pentru fiecare beneficiar. 

Pot beneficia de tratament balnear persoanele care au calitatea de:

  • pensionar al sistemului public de pensii
  • asigurat al sistemului public de pensii
  • beneficiar al prevederilor unor legi speciale, care reglementează dreptul la bilet de tratament balnear prin sistemul public de pensii

Condiții de acordare a biletelor de tratament balnear

  • Pot beneficia de tratament balnear persoanele care dovedesc existenţa unei afecţiuni medicale care să necesite tratament balnear, în conformitate cu prevederile legale. Persoanele trebuie să aibă domiciliul sau reşedinţa în România
  • Biletele de tratament balnear se pot acorda numai în limita numărului locurilor la tratament balnear finanţat din bugetul asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin hotărâre a Guvernului.
  • Biletele de tratament balnear se acordă în conformitate cu ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear în funcţie de criteriile specifice, în limita locurilor repartizate pe serii, staţiuni şi unităţi de cazare….

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Fostul procuror general Augustin Lazăr, despre criza din sistemul de justiție. Ministerul Public trebuie să clarifice suspiciunile

Published

on

Fostul procuror general al României, Augustin Lazăr, profesor universitar la Alba Iulia, reacționează în urma documentarului Recorder ”Justiția capturată”. Acesta analizează situația sistemului de justiție și atrage atenția asupra responsabilității unor instituții importante.

În opinia sa, Justiția este un pilon esențial al statului, este ”sistemul imunitar al statului”. În lipsa sa, ”se instalează…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Cât va costa intrarea la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia sau descărcarea de sarcină arheologică în anul 2026. Tarifele

Published

on

Consiliul Județean Alba aprobă taxe și tarife percepute de Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în anul 2026.

Muzeul Național al Unirii a propus majorarea unor tarife, astfel:

  • Tarif arheologie – descărcare sarcină arheologică: de la 75 lei/oră în 2025 la 80 lei/oră în 2026
  • Tarif arheologie -lucrări cercetare arheologică preventivă în cadrul proiectelor de infrastructură de transport de interes național: de la 90…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Judecătoarea Raluca Moroșanu, dezvăluiri într-un interviu Recorder despre situația din instanțe și sistemul judiciar

Published

on

Recorder a publicat duminică seara un interviu cu judecătoarea Raluca Moroșanu, cea care a susținut dezvăluirile privind sistemul de justiție ale colegului ei, Laurențiu Beșu, din documentarul ”Justiție capturată”.

Raluca Moroșanu este judecător la Curtea de Apel București, cu experiență de 26 de ani în magistratură, din care 19 la Secția Penală I de la instanța din Capitală.

”Am fost de acord cu acest…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Cât vor costa analizele la Spitalul Județean de Urgență din Alba Iulia, în 2026. TARIFE pentru proceduri și servicii medicale

Published

on

Consiliul Județean Alba aprobă, în ședința din decembrie, tarifele pentru analize, proceduri și servicii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia, ce vor fi aplicate în anul 2026.

Este vorba despre analize și servicii la cerere. Rămân în continuare condițiile de gratuitate pentru cele din sistemul de asigurări de sănătate de stat.

Unitatea medicală a solicitat CJ introducerea, eliminarea, majorarea şi…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading