Connect with us

Bistrita-Nasaud

Biserica Evanghelică din municipiul Bistrița, resfinţită în prezenţa saşilor veniţi din ţară şi străinătate

Publicat



sursa foto: Facebook / Turn Biserica Evanghelica Bistrita, arhivă foto

Sâmbătă, Biserica Evanghelică din Bistrița, reprezentând un simbol al orașului, a fost resfințită după o perioadă de patru ani și jumătate de lucrări de renovare. La ceremonie au participat sași atât din țară, cât și din străinătate.

Evenimentul a debutat cu o paradă a portului tradiţional săsesc, în acordurile fanfarelor din Bistriţa, Germania şi Austria, urmată de o ceremonie de predare a cheii bisericii.

La slujba de sfinţire au participat episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din România, Reinhart Guib, şi reprezentanţi ai celorlalte culte religioase din municipiul Bistriţa.

Preotul paroh al Bisericii Evanghelice din Bistriţa, Johann Dieter Krauss, a ţinut predica atât în limba germană, cât şi în română, ocazie cu care a apreciat eforturile depuse pentru restaurarea acestui monument în cei 15 ani scurşi de la incendiul devastator din iunie 2008, care a distrus interiorul turnului, clopotniţa, clopotele şi o parte din acoperiş.

„Este un moment înălţător, spre care s-au îndreptat gândurile şi speranţele, dar şi nedumeririle şi îndoielile şi temerile celor care au purtat răspundere în acest mare proiect în ultimul deceniu şi jumătate. (…)

Această biserică, după lungi ani de restaurare, străluceşte din nou într-o nouă lumină, după ce o perioadă îndelungată decăzuse treptat şi prin incendiul devastator din 11 iunie 2008 a fost în bună parte distrusă”, le-a spus Krauss celor prezenţi la slujba de resfinţire.

Cu ocazia ceremoniei religioase, Biserica Evanghelică s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au ţinut să fie martori ai evenimentului, iar printre oficialităţile prezente s-au numărat conducerile Primăriei Bistriţa, Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Instituţiei Prefectului, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, preşedinţii consiliilor judeţene Maramureş şi Sălaj, parlamentarii judeţului Bistriţa-Năsăud, primari ai altor oraşe şi comune din judeţ, precum şi foşti primari ai municipiului Bistriţa.

Biserica Evanghelică din municipiul Bistrița, resfinţită în prezenţa saşilor veniţi din ţară şi străinătate. Biserica Evanghelică va putea fi vizitată gratuit sâmbătă şi duminică

Restaurarea bisericii din centrul istoric al Bistriţei s-a făcut printr-un proiect cu fonduri europene derulat de primărie prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020 şi a inclus reabilitarea spaţiilor interioare şi exterioare, recondiţionarea mobilierului bisericesc şi a orgii.

Valoarea totală a proiectului a depăşit 18,27 milioane de lei, cu 5 milioane în plus faţă de suma contractată iniţial, diferenţa fiind suportată din bugetul municipiului Bistriţa.

Biserica Evanghelică va putea fi vizitată gratuit sâmbătă şi duminică, timp în care vor avea loc mai multe evenimente dedicate resfinţirii, în incintă şi în vecinătate, după care porţile sale se vor închide din nou, până la recepţia finală a lucrărilor.

Biserica Evanghelică va putea fi vizitată gratuit sâmbătă şi duminică, timp în care vor avea loc mai multe evenimente dedicate resfinţirii, în incintă şi în vecinătate, după care porţile sale se vor închide din nou, până la recepţia finală a lucrărilor.

Printre evenimentele pregătite de municipalitate la acest sfârşit de săptămână se numără concerte de orgă, de muzică de fanfară şi de jazz, un spectacol folcloric, precum şi vizite ghidate prin centrul istoric.

De asemenea, biserica va rămâne deschisă sâmbătă până la miezul nopţii, vizitatorii fiind aşteptaţi, seara, cu muzică şi dansuri medievale, animaţii cu foc şi scenete care vor rememora istoria acestui monument vechi de şapte secole. Agerpres


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bistrita-Nasaud

Bistrița-Năsăud: Acuzații de corupție și fals la Primăria comunei Sânmihaiu de Câmpie. Primarul, viceprimarul şi secretarul, REȚINUȚI pentru 24 de ore

Publicat

primaria comunei Sanmihaiu de Campie
sursa foto: Facebook

Acuzații grave la Primăria comunei Sânmihaiu de Câmpie din județul Bistrița-Năsăud. Primarul, viceprimarul şi secretarul comunei Sânmihaiu de Câmpie au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Cei trei sunt cercetați sub acuzaţia comiterii infracţiunilor de corupţie şi fals în legătură cu acordarea voturilor la alegerile locale din 9 iunie 2024.

Potrivit unui comunicat de presă remis vineri de Direcţia Generală Anticorupţie, primarul, viceprimarul și secretarul, alături de un viitor consilier local, ar fi plătit mai multe persoane cu câte 700 de lei pentru a-şi schimba domiciliul, astfel încât să voteze la alegerile locale.

La data de 25 iulie, ofiţerii de poliţie judiciară ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Bistriţa-Năsăud, cu sprijinul colegilor din judeţele Maramureş, Cluj, Sălaj şi Mureş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au pus în aplicare şapte mandate de percheziţii domiciliare, dintre care unul la sediul primăriei şi şase la persoane fizice, în dosarul care vizează comiterea infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, fals, uz de fals, fals informatic şi coruperea alegătorilor.

Cinci mandate de aducere

De asemenea, au fost puse în executare cinci mandate de aducere a unor persoane la sediul unităţii de parchet.

„În fapt, în perioada martie – iunie, funcţionari din cadrul unei primării din judeţul Bistriţa Năsăud au eliberat în fals mai multe adeverinţe pentru stabilirea domiciliului/reşedinţei pe raza comunei a unor persoane care, în realitate, nu deţineau proprietăţi în perimetrul respectiv, cu scopul de a vota un anumit candidat/partid la alegerile locale din data de 9 iunie.

În urma schimbării domiciliului şi a exercitării votului, fiecare persoană a primit suma de 700 de lei. Ca urmare a activităţilor desfăşurate a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore faţă de 4 persoane fără calitate specială, respectiv primarul localităţii, viceprimarul, secretarul primăriei şi un viitor consilier local. Totodată, faţă de un alt viitor consilier local a fost luată măsura controlului judiciar pentru 60 de zile”, se menţionează în comunicatul DGA.

În cursul zilei de vineri, cele patru persoane reţinute urmează să fie audiate la unitatea de parchet.

De asemenea, ofiţerii DGA Bistriţa-Năsăud pun în executare un mandat de aducere pentru încă o persoană, funcţionar în cadrul aceleiaşi primării, în vederea audierii la unitatea de parchet.

Primarul comunei Sânmihaiu de Câmpie, Ioan Mate (PSD), a câştigat un nou mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, la o diferenţă de circa 150 de voturi de candidata independentă Ana Moldovan, aceasta din urmă fiind cea care a sesizat DGA în legătură cu neregulile privind stabilirea domiciliului unor persoane înainte de alegeri pe raza comunei.

sursa: Agerpres

Citește mai departe

Actualitate

Bistriţa-Năsăud: Saşii şi maghiarii din judeţ sărbătoresc la acest sfârşit de săptămână, cu întârziere, Fărşangul

Publicat

Arhivă foto

Comunităţile de saşi şi maghiari din judeţul Bistriţa-Năsăud sărbătoresc, la acest sfârşit de săptămână, Fărşangul – sărbătoare care marchează sfârşitul iernii şi pregătirea pentru noul an agricol -, fiind organizate baluri mascate, de la care nu vor lipsi dansurile şi costumele tradiţionale.

Manifestările programate pentru a marca Fărşangul au întârziat în acest an, de obicei acestea având loc înainte de a începe Postul Paştelui catolic.

Primii care vor sărbători în cadrul unui bal organizat la un hotel din municipiul Bistriţa sunt saşii, evenimentul fiind programat pentru vineri, începând cu ora 17,00.

„Sunt aşteptate peste 120 de persoane.

Dansatorii mari, dansatorii mici şi copiii care cântă la cor vor fi sigur mascaţi, poate şi dintre adulţi. Ne va încânta formaţia Trio Saxones Plus, formată din trei preoţi luterani”, a declarat pentru AGERPRES preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Bistriţa, Cristian Roth-Gross.

Sâmbătă, 24 februarie, va fi rândul maghiarilor din judeţ să petreacă, aceştia organizând evenimentele de Fărşang în satul Tonciu.

Potrivit anunţului făcut de Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud, care s-a implicat în organizarea manifestărilor, de la ora 16,00 va porni alaiul cu cei mascaţi, din centrul satului, iar de-a lungul drumului se vor oferi gogoşi, ceai şi alte bunătăţi de carnaval tuturor participanţilor.

De la ora 18,00, căminul cultural din Tonciu va găzdui un spectacol cu ansambluri folclorice maghiare din judeţ, iar de la ora 20,00 va începe balul de Fărşang, alături de formaţia Harmony Bandd. Agerpres

Citește mai departe

Actualitate

Peste 10.000 de şoferi din judeţul Bistrița-Năsăud au trecut de 70 de ani

Publicat

fotografie cu caracter ilustrativ

Mai mult de 10.000 de deținători de permise de conducere din județul Bistrița-Năsăud au vârsta de peste 70 de ani, însă majoritatea, aproximativ 53.600, se încadrează în intervalul de vârstă cuprins între 31 și 50 de ani, conform datelor furnizate AGERPRES de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

La sfârşitul anului trecut, în judeţ erau înregistraţi 126.212 şoferi, cu circa 2.300 mai mulţi decât în anul anterior.

Peste 12.000 de persoane au susţinut, anul trecut, proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere, din care 46% au fost declaraţi admişi, iar la proba practică au fost examinate 8.642 de persoane, din rândul cărora 62% au fost admise.

Numărul vehiculelor înmatriculate în judeţul Bistriţa-Năsăud la data de 31 decembrie 2023 era mai mare decât cel al conducătorilor auto, şi anume de 142.290 vehicule, cu circa 3.900 în plus faţă de anul anterior.

Dintre acestea, 52% folosesc motorina drept combustibil, iar alte circa 23% sunt alimentate cu benzină.

În judeţul Bistriţa-Năsăud, sunt înmatriculate 234 de vehicule electrice şi 775 hibride.

O statistică a Direcţiei generale permise de conducere şi înmatriculări arată că vechimea parcului auto judeţean este una mare, peste 80% dintre vehicule fiind mai vechi de 12 ani. Agerpres

Citește mai departe

Bistrita-Nasaud

Copil de 13 ani din Bistrița-Năsăud, decedat în urma unui antrenament de fotbal

Publicat

Arhivă foto

Conform informațiilor comunicate joi de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb, un copil în vârstă de 13 ani din localitatea Maieru a murit în urma unui antrenament de fotbal desfășurat pe un teren de sport din comună. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă în legătură cu acest incident.

Tragedia s-a produs miercuri seara, iar la caz au intervenit două echipaje SMURD, care l-au găsit pe băiat în stop cardiorespirator.

Manevrele de resuscitare aplicate s-au dovedit fără succes, astfel că echipajele medicale au declarat decesul copilului la locul solicitării.

În cauză a fost dispusă şi necropsia, pentru a se stabili cauza exactă a decesului. Agerpres

Citește mai departe
Publicitate