Connect with us

Bistrita-Nasaud

Bistriţa-Năsăud: Sărbători mai scumpe cu aproximativ 20% în staţiunea Colibiţa. Declarațiile directorului ADI Turism

Publicat


sursa foto: pixabay.com

Potrivit informațiilor furnizate de către directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Turism în Bistrița-Năsăud”, Răzvan Cerceja, costul petrecerii sărbătorilor de iarnă în stațiunea Colibița, situată la poalele Munților Călimani, a crescut cu aproximativ 20% față de anul precedent, conform datelor AGERPRES.

Dacă pentru Revelion nu mai sunt locuri libere în hoteluri, ci doar la unele pensiuni care nu oferă şi masă, pentru Crăciun există încă oferte disponibile, care pornesc de la 100 euro de persoană pe noapte şi pot ajunge până la 140 de euro, cu două sau trei mese incluse.

„Preponderent, turiştii aleg Valea Bârgăului, prin cele două componente importante ale turismului, Colibiţa şi Tihuţa.

Faţă de anul trecut, preţurile au crescut cu 15-20% minimum.

Vă dau ca exemplu, un pachet în Colibiţa, pe perioada Crăciunului, 24-27 decembrie, trei nopţi de cazare – 245 de euro de persoană, cu demipensiune, la patru stele.

Sau tot pentru Crăciun, pachet de persoană pentru două nopţi – 1.361 de lei, cu pensiune completă Asta e în zona de hotel, pentru că în zona de pensiuni sunt preţuri şi mai OK: undeva la 100-150 de euro se duce pe persoană, tot cu demipensiune.

Pentru Revelion nu mai sunt oferte, sunt deja date, chiar înainte de a se oferta”, a declarat Cerceja pentru AGERPRES.

Oferte de Revelion

Ofertele pentru Crăciun includ cină cu produse tradiţionale, prânz individual, colindători, surprize pentru cei mici sub brad, plimbări cu căruţa sau sania, în funcţie de condiţiile meteo, la care se adaugă acces la zona de piscină şi spa.

Pentru Revelion, singurele oferte rămase disponibile sunt ale unor pensiuni care oferă doar cazare şi care se închiriază, de obicei, integral, preţurile variind între 200 şi 300 de lei de persoană, pe noapte.

Directorul ADI „Turism în Bistriţa-Năsăud” a menţionat că, pentru cei care doresc o vacanţă activă, zonele Colibiţa şi Tihuţa sunt accesibile pentru drumeţii şi schi de tură, iar punctele gastronomice sunt locuri în care turiştii pot gusta preparate locale după reţete vechi.

Potrivit lui Răzvan Cerceja, de la declararea sa ca staţiune turistică de interes local, în 2017, Colibiţa a ajuns să aibă peste 760 de locuri de cazare clasificate şi alte câteva sute în curs de clasificare. Agerpres


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bistrita-Nasaud

Bistriţa-Năsăud: Bărbat arestat pentru pornografie infantilă şi şantaj

Publicat

Arhivă foto

Un bărbat a fost plasat în arest preventiv sub acuzațiile de pornografie infantilă și șantaj, după ce s-ar fi implicat în convingerea a două minore să-i trimită materiale ce le prezintă în situații sexuale explicite.

Acesta ar fi distribuit ulterior aceste materiale altor persoane, conform unui comunicat de presă transmis luni de către DIICOT – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud.

Bărbatul a fost reţinut în cursul zilei de 23 noiembrie, în urma unei percheziţii domiciliare, iar, la data de 24 noiembrie, Tribunalul Bistriţa-Năsăud a încuviinţat arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2021- 2022, inculpatul a determinat o minoră în vârstă de 13 ani să se filmeze şi fotografieze în ipostaze pornografice, iar, după primirea acestor materiale, le-a distribuit mai multor persoane.

Începând cu luna august a acestui an, i-a cerut aceleiaşi persoane vătămate, prin intermediul unei reţele de socializare, să îi mai trimită astfel de materiale, ameninţând-o că dacă nu se va conforma, le va distribui pe cele aflate deja în posesia sa.

De asemenea, în luna mai 2023, bărbatul a determinat o altă persoană vătămată, în vârstă de 15 ani, să producă şi să îi trimită materiale foto-video care o înfăţişau în ipostaze sexuale explicite, pe care le-a stocat şi deţinut în telefonul său, ridicat în urma percheziţiei domiciliare efectuate în data de 23 noiembrie.

Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale Bistriţa-Năsăud, iar suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Agerpres

Citește mai departe

Actualitate

COMUNICAT FINALIZARE PROIECT: „Fii responsabilă de sănătatea ta!” – Programe regionale de prevenţie, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin – etapa II- Regiunea Nord Vest”

Publicat

„Fii responsabilă de sănătatea ta!” – Programe regionale de prevenţie, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin – etapa II- Regiunea Nord Vest” Cod SMIS: 140501

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca (IOCN), în calitate de beneficiar, împreună cu Direcția de Sănătate Publică Bistrița Năsăud (DSP BN) au implementat proiectul „Fii responsabilă de sănătatea ta – programe regionale de prevenţie, depistare precoce, diagnostic și tratament precoce al cancerului de col uterin – etapa II Regiunea Nord Vest”, Cod SMIS: 140501

Valoarea totală eligibilă a proiectului este de 50.708.577,82 lei, din care valoarea asigurată de Uniunea Europeană este de 43.102.291, 17 lei, iar finanţarea naţională este de 7.606.286,65 lei:

  • 49.460.673,40 lei (Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuţă” Cluj-Napoca – Lider de parteneriat)
  • 1.247.904,42 lei (Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud -Partener)

Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 37 de luni și s-a adresat tuturor femeilor cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani cu domiciliul în oricare din județele regiunii Nord Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu Mare) asigurate sau neasigurate.

În perioada 2021-2023 s-au realizat peste 80.000 de testări Babeș Papanicolaou și HPV, identificându-se un număr de peste 7.000 de femei cu rezultate pozitive care au evaluate ulterior suplimentar, femei care s-au dovedit în final purtătoare a unor leziuni precursorii cancerului de col uterin fiind referite spre examinare colposcopică, tratament și urmărire în timp spre centre evaluate și validate în proiect.

În lipsa programului și a acțiunilor noastre comune, acestea ar fi evoluat nedepistate spre forme invazive, multe dintre ele incurabile, de cancer de col uterin.

Evaluarea și tratarea acestor leziuni, organizată tot în cadrul Proiectului, duce în final la vieți salvate, vieți a multor femei tinere care sunt active în familie și societate.

Obiective propuse și realizate în cadrul proiectului

• A fost pilotată introducerea screeningului primar HPV în prima linie de depistare precoce a leziunilor precursorii cancerului de col uterin, pentru femeile aflate la risc cu vârste cuprinse între 30-64 de ani, ceea ce a dus la creşterea calităţii programului naţional de screening populațional organizat.
• A crescut accesul femeilor, în special al femeilor din grupurile vulnerabile (femei sărace: angajate, mai ales necalificate, șomere, inactive, neasigurate; femei care lucrează pe cont propriu in agricultura; din mediul rural; femei de etnie roma; etc), la servicii de prevenire, diagnostic și tratament
• Au fost testate numeroase femei din grupurile vulnerabile, proporția vizată fiind de 50% din totalul
testelor realizate în cadrul proiectului.
• Au fost testate femei indiferent de statutul de asigurate/neasigurate în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate realizându-se astfel creșterea accesului acestora la servicii de diagnostic și tratament al leziunilor precursoare ale cancerului de col uterin
• Centrul dedicat EPIC de prevenire, educație, informare și control/referire la tratament precoce al cancerului de col uterin a gestionat programul asigurând
– accesul echitabil al populaţiei ţintă, inclusiv al populaţiei vulnerabile la servicii de calitate prin testări realizate cu unitatea mobilă de testare care s-a deplasat constant în zone în care populația are acces greoi la servicii medicale
– parteneriate instituționale în județele din regiunea Nord-Vest
– baza materială
• A fost creată o rețea de furnizori care a ajuns la 142 unități sanitare de stat și private
• S-au realizat astfel peste 80.000 de testări Babeș Papanicolaou și HPV

Toate testele efectuate au fost prelucrate la Laboratorul Central Regional de citologie/HPV de referință al IOCN, având o calitate asigurată și controlată prin utilizarea unei aparaturi de performanță de ultimă oră nou achiziționată în cadrul proiectului sub directa supraveghere a unui colectiv verificat de experți citologi/medici de laborator/biologi/tehnicieni.

Proiectul a fost cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020: Axa prioritara 4: Incluziunea socială și combaterea sărăciei, Prioritatea de investiție 9.iv: Creşterea accesului la servicii accesibile, durabile și de înaltă calitate, inclusiv asistență medicală și servicii sociale de interes general, pentru apelul de proiecte: POCU/759/4/9/ ,,Creşterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate și de servicii orientate către prevenţie, depistare precoce (screening), diagnostic și tratament precoce pentru principalele patologii”.

Proiectul și-a încheiat activitățile de testare la sfârșitul lunii noiembrie și este continuat cu activități de monitorizare a finalizării cazurilor depistate pozitive până la intrarea acestora în circuitul curativ finanțat în continuare prin Contractul Cadru în derulare al centrelor de finalizare cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Lider de parteneriat
Date de contact

Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuță”

Cluj-Napoca

Adresa: Str. Republicii 34-36, Cluj-Napoca

Telefon: 0264 598 362
Email: relatiipublice@iocn.ro

Partener
Date de contact
Direcţia de Sănătate Publică
Bistriţa-Năsăud

Adresa: Bistrita, Strada Granicerilor Nr. 5

Telefon: 0263-231592
Email: dspbn@dspbn.elcom.ro

Proiect cofinanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Documentul în format PDF poate fi studiat AICI.

 

Citește mai departe

Actualitate

Angajaţii Casei Judeţene de Pensii Bistrița-Năsăud, în grevă generală

Publicat

sursa foto: Facebook / Casa Judeteana de Pensii Bistrita-Nasaud, arhivă foto

Aproximativ 40 de membri ai echipei din cadrul Casei Județene de Pensii (CJP) Bistrița-Năsăud au declanșat, începând de luni, o grevă generală pe termen nelimitat. Motivul acestei decizii este nemulțumirea față de nivelul salariilor actuale, în raport cu volumul de muncă depus.

Directoarea CJP, Sanda Vişan, a precizat pentru AGERPRES că, din totalul de 44 de angajaţi cu funcţii de execuţie, doar doi nu au intrat în grevă generală şi nu au făcut cerere de suspendare a raporturilor de muncă, la care se adaugă angajaţii care la această dată se află în concediu.

Miercurea trecută, angajaţii CJP au intrat în grevă de avertisment pentru două ore, după ce anterior organizaseră proteste spontane, de maximum o oră.

Angajaţii Casei de Pensii sunt singurii dintre cei ai instituţiilor subordonate Ministerului Muncii de la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud care au decis să protesteze în această perioadă. Agerpres

sursa foto: Facebook / Casa Judeteana de Pensii Bistrita-Nasaud, arhivă foto

Citește mai departe

Actualitate

Festivalul Bistriţa Folk, ediția 21: Alexandru Andrieş şi Vasile Şeicaru, printre invitați

Publicat

sursa foto: Facebook / Bistrita Folk

În acest weekend, Festivalul-concurs național Bistrița Folk își sărbătorește cea de-a 21-a ediție, avându-i ca invitați pe Alexandru Andrieș, Vasile Șeicaru, Emeric Imre și Vali Șerban, conform comunicatului de presă emis vineri de către Asociația culturală „România din inima mea” (ASCRIM), condusă de către cantautorul folk Florin Săsărman.

Festivalul va avea loc, vineri şi sâmbătă, pe scena Centrului cultural municipal „George Coşbuc” din Bistriţa.

În urma preselecţiilor, juriul a ales şapte tineri solişti folk, care vor concura vineri, începând cu ora 16,00, urmând ca de la ora 18,00 să înceapă seria recitalurilor.

Recitaluri

„Vor susţine recitaluri în cele două seri ale festivalului Alexandru Andrieş&Prietenii, Cristian Buică, Adrian Bezna, Sorina Bloj&David Dody Gabriel şi grupul Arta – vineri, 17 noiembrie, iar sâmbătă vor concerta Vasile Şeicaru&Nicolae Matei, Emeric Imre&Marius Roje, Vali Şerban&Ziua de mâine, Dianna Porca, Grupul Folk Classic şi Majay Gyozo&David Dody Gabriel. Formula de concert Alexandru Andrieş&Prietenii este una pentru un concert extraordinar: Alexandru Andrieş – voce, chitară; Berti Barbera – voce, muzicuţă, percuţii; Călin Grigoriu – voce, chitara solo; Maria Ioana Mîntulescu – voce, percuţii, Sorin Romanescu – voce, chitară bass; Victor Panfilov – sunet”, se arată în comunicatul ASCRIM.

Pentru iubitorii muzicii folk, va fi organizat un stand cu discuri şi cărţi ale invitaţilor şi va fi lansată antologia de versuri „Cântece des-cântate”, cu creaţii ale mai multor folkişti, care inserează şi un stick cu cântecele lor.

Poeta Ana-Maria Păunescu va fi invitată specială în spectacolul de vineri.

Biletele pentru cele două seri ale festivalului au fost vândute în totalitate.

Festivalul Bistriţa Folk este organizat de Primăria municipiului Bistriţa şi Centrul cultural municipal, în parteneriat cu ASCRIM şi cu sprijinul sponsorilor privaţi. Agerpres

sursa foto: Facebook / Bistrita Folk

Citește mai departe