Connect with us

Alba

Bonus pentru medicii de familie, dacă îi conving pe oameni să se vaccineze. Cât vor primi pentru fiecare pacient imunizat

Published

on



Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu a declarat că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care stabileşte cum vor fi renumerate cadrele medicale care vor participa la procesul de vaccinare. Medicii de familie vor primi un bonus de 30 de lei pentru fiecare pacient imunizat, sumă ce ulterior poate crește. 

Astfel, medicii de familie vor trebui să informeze, programeze în platformă, să se asigure că vin pacienții la vaccinare, după monitorizeze. Aceștia vor primi 30 lei pentru fiecare pacient. Când se trece de 50% din lista de pacienți pe care îi are medicul de familie, plata va fi de 50 de lei pe pacient, respectiv 60%, 60 de lei pe pacient.

„Medicii de familie sunt esenţiali în această periodă şi sunt esenţiali întotdeauna şi sistemul de sănătate trebuie să le acorde importanţa pe care o au peste tot în lume. În perioada următoare ne bazăm pe medicii de familie şi îi programeze pe pacienţii care vin să se vaccineze şi să stea la dispoziţie oamenilor după vaccinare. Medicii de familie vor fi renumeraţi pentru această muncă suplimentară, e vorba de o plată suplimentară pentru o muncă suplimentară.

Vorbim de programare, informare şi monitorizarea pacienţilor. Această plată despre care vorbesc va fi de 30 lei pentru fiecare pacient, pentru acest serviciu, acolo unde medicul de familie îl…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

FOTO Parcul de Nord din Alba Iulia: O nouă licitație pentru amenajarea acestuia, lansată de Primărie. Cum va arăta zona

Published

on

Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a lansat luni, 9 februarie, în platforma SEAP, a doua licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului de Nord, în zona cartierelor Micești și Orizont. 

Valoarea totală estimată a contractului este de 16.643.590,76 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027. 

Potrivit documentației, termenul de execuție a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Published

on

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Peste 40 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ce sumă ajunge în Alba

Published

on

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, luni semnarea a 45 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre acestea este pentr un obiectiv din județul Alba.

Valoarea totală a finanțărilor este de 569.752.690,82 de lei.

Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Instituțiile de control primesc acces direct la proiectele europene aflate în derulare. Ce date pot urmări anchetatorii

Published

on

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Dragoș Pîslaru, a anunțat că procurorii și structurile de control vor putea vedea în timp real ce se întâmplă cu proiectele europene în derulare.

Au fost semnate protocoalele de colaborare cu instituțiile de integritate.

”E oficial: am semnat protocoalele de colaborare cu Parchetul European, Direcția Națională Anticorupție și Departamentul pentru Luptă…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading