Connect with us

Brasov

Brașov: Bărbat reținut pentru tentativă de omor: Ar fi atacat un vecin cu o macetă, după o ceartă pentru un loc de parcare

Publicat


Arhivă foto

Un bărbat a fost reținut marți seara, în urma suspiciunii de comitere a infracțiunii de tentativă de omor. Incidentul a avut loc într-un context în care bărbatul este acuzat că ar fi atacat un vecin folosind o macetă, în cadrul unei confruntări privind ocuparea unui loc de parcare.

Conform prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Radu, incidentul a avut loc în jurul orei 19,00, într-un cartier din Braşov. Pe fondul unei neînţelegeri intervenite între doi vecini, respectiv în ce priveşte utilizarea unui loc de parcare, discuţiile au escaladat şi s-a ajuns la o altercaţie verbală

„Victima a parcat autoturismul pe un loc de parcare.

A fost văzută de adevăratul proprietar, utilizator al locului de parcare. (Acesta-n.r.) l-a admonestat verbal, i-a arătat documentele justificative de la Primărie, cum că el utilizează în mod legal acel loc de parcare, şi, mai departe, victima intenţiona să îşi mute maşina de pe loc.

Din cauza mai multor persoane aflate în zonă, conflictul a escaladat într-o dispută verbală, (…) în care s-a implicat şi presupusul autor al faptei, care se afla în preajma locului respectiv şi consuma băuturi alcoolice”, a precizat prim-procurorul Adrian Radu.

Acesta a menţionat că „nici victima nu a fost extrem de reverenţioasă faţă de presupusul autor al faptei”.

„Inculpatul s-a dus către propriul autoturism, a luat o macetă cu lama de aproximativ 40 de centimetri şi s-a îndreptat către victimă.

Aceasta se afla, în acel moment, în maşină, în încercarea de a-şi muta autoturismul de pe locul ocupat, se pare, fără drept.

Geamul autoturismului pe partea şoferului era deschis.

În acel moment, autorul a introdus maceta respectivă în geamul deschis, lovind victima în zona gâtului, lateral stânga, ulterior, victima fiind afectată şi de mişcările de autoapărare pentru că a apucat lama cu mâna şi s-a mai rănit suplimentar şi în alte locuri”, a precizat sursa citată.

Conform acesteia, agresorul a fost printre primii care au sunat la 112 să anunţe incidentul şi, ulterior, a colaborat cu organele de urmărire penală.

Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov a mai precizat că se va stabili dacă bărbatul reţinut va fi propus spre arestare în perioada următoare, în funcţie de datele ce vor fi relevate pe parcursul anchetei.

În ce priveşte maceta, tânărul a declarat anchetatorilor că a achiziţionat-o în urmă cu două-trei săptămâni şi că ar fi intenţionat să o folosească ca şi obiect de decor. Agerpres


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Brasov

Accident cu două autoturisme pe DN 1, în județul Brașov. Trafic restricționat

Publicat

Arhivă foto

Un accident rutier a avut loc, luni dimineață pe DN 1, în județul Brașov. În eveniment au fost implicate două autoturisme. Traficul rutier este restricționat.

Potrivit IPJ Brașov, accidentul rutier a avut loc pe DN1, la km 213+400, la intersecția cu DJ 104A (Băile Perșani), din județul Brașov, ca urmare a coliziunii între două autovehicule.

La fața locului sunt direcționate echipaje ale Poliției Rutiere și se efectuează cercetări pentru a se stabili cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.

Doi pasageri din ambele autoturisme au fost evaluați medical.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, rezultatul a fost 0.

Circulația în zonă se desfășoară cu restricții, urmând a se relua imediat după finalizarea activităților de cercetare desfășurate la fața locului și de îndepărtare de pe carosabil a autovehiculelor avariate.

Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să urmeze indicațiile polițiștilor rutieri și să manifeste prudență în condus.

Citește mai departe

Brasov

Avertizare meteo: Cod GALBEN de furtuni în zone din patru județe

Publicat

Arhivă foto

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi după-amiază o atenționare cod galben de vreme rea pentru zone din patru județe.

Avertizarea este valabilă până la ora 17:00.

Potrivit ANM, se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse care local vor acumula peste 25 l/mp, grindină de dimensiuni mici.

Județul Braşov: Jibert, Bunești, Șoarș;
Județul Mureş: Sighișoara, Ungheni, Albești, Daneș, Mica, Bahnea, Vânători, Gheorghe Doja, Suplac, Apold, Saschiz, Viișoara, Coroisânmărtin, Zagăr;
Județul Harghita: Gheorgheni, Cristuru Secuiesc, Ditrău, Remetea, Sărmaș, Lăzarea, Gălăuțaș, Secuieni, Subcetate, Dârjiu;
Județul Sibiu: Dumbrăveni, Laslea, Iacobeni, Alma, Hoghilag, Brădeni

 

Citește mai departe

Brasov

Brașov: Ambulanță vandalizată în Râșnov. Agresorul ar fi un tânăr cu antecedente de consum de alcool şi droguri

Publicat

Arhivă foto

Un tânăr de 26 de ani a provocat un scandal miercuri dimineață, în stațiunea Râșnov din județul Brașov. Acesta ar fi solicitat o ambulanță, iar în momentul în care aceasta a apărut la locul solicitării, tânărul a distrus geamurile autospecialei și l-ar fi amenințat pe unul dintre membrii echipajului.

Potrivit IPJ Brașov, miercuri dimineață, în jurul orei 09.00, Poliția Stațiunii Râșnov a fost sesizată, prin apel 112, de către un tânăr, de 26 de ani, cu privire la faptul că ar fi avut nevoie de o ambulanță, acuzând o stare de agitație și cefalee.

La fața locului, s-a prezentat o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Râșnov, moment în care apelantul s-ar fi manifestat violent distrugând geamurile autospecialei de ambulanță.

Mai mult, acesta ar fi amenințat cu acte de violență unul din membrii echipajului de Ambulanță.

Având în vedere că era cunoscut cu un astfel de comportament, acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii, liniștii publice și amenințare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.

Citește mai departe

Brasov

Aproape 30 de benzinării şi staţii GPL din județul Brașov, fără autorizaţie de securitate la incendiu

Publicat

Arhivă foto

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, 14 benzinării și 12 stații mobile GPL din județul Brașov funcționează fără a avea autorizații de securitate la incendiu.

Totodată, în evidenţele ISU Braşov sunt 3 depozite de carburant care nu se încadrează în prevederile Hotărârii de Guvern nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării sau autorizării privind securitatea la incendiu.

De asemenea, trei dintre skid-urile GPL ale unei firme care operează pe raza judeţului Braşov deţin autorizaţii de securitate la incendiu obţinute sub altă denumire în anii 2004, 2016, respectiv 2017.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, mr Ciprian Sfreja, neregulile în domeniu constatate în timpul controalelor efectuate de-a lungul timpului au fost sancţionate cu amenzi.

În judeţul Braşov, în prezent, funcţionează 75 de benzinării şi 44 de staţii mobile GPL.

Rezultatele controalelor dispuse prin ordin de prefect, în urmă cu o săptămână, în contextul tragediei de la Crevedia, urmează să fie centralizate la Instituţia Prefectului. Agerpres

Citește mai departe