Brasov
Brașov: Grevă a angajaţilor de la transportul în comun din Săcele pe fondul inaugurării noii linii metropolitane

Astăzi, la ora prânzului, angajații din cadrul serviciului public de transport în comun din Săcele au decis să oprească activitatea ca formă de protest față de intențiile Primăriei municipiului de a transfera responsabilitățile de transport către operatorul de transport în comun al municipiului Brașov, RATBV.
Acesta ar fi urmat să inaugureze, vineri, în 1 septembrie, noua linie metropolitană care va lega cele două municipii, cu curse regulate zilnice.
Nemulţumirile şoferilor de la SC Servicii Săcelene SRL vin în condiţiile unor declaraţii făcute, recent, de primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, care, deşi a dat asigurări că „nu vor rămâne fără servici”, a sugerat că întreaga activitate de transport în comun din municipiu ar putea fi preluată, pe viitor, de către operatorul din Braşov.
„(…) Astăzi, la ora 12.00, am încetat transportul pe Săcele din cauză că domnul director (al SC Servicii Săcele SRL-n.r.) nu a vrut să discute cu noi încheierea contractului de muncă şi nici despre plata salariilor compensatorii.
Acum suntem toţi angajaţii adunaţi în faţa instituţiei de transport.
La solicitarea noastră nu a răspuns nici domnul primar Virgil Popa”, au anunţat joi, pe Facebook, pe pagina unui ONG braşovean – ASUM, reprezentanţii sindicatului din societate.
Brașov: Grevă a angajaţilor de la transportul în comun din Săcele pe fondul inaugurării noii linii metropolitane. Precizările purtătorului de cuvânt al RATBV
În condiţiile grevei şoferilor de autobuze săceleni, conducerea RATBV a transmis că a început să opereze pe noua linie metropolitană cu o zi mai devreme decât inaugurarea oficială a rutei.
„Având în vedere situaţia înregistrată cu transportul din Săcele, RATBV a început de astăzi, cu aprobarea Asociaţiei Metropolitane pentru Dezvoltarea Durabilă a Transportului Public Braşov, de la orele 12.00, să asigure transportul pe linia 710.
Momentan vom opera cu patru maşini articulate (Menarini de 18 metri), urmând ca, de mâine (vineri-n.r.) să intrăm cu programul normal de şase maşini”, a anunţat purtătorul de cuvânt al RATBV, Silviu Ştefan.
Braşov-Săcele este cea de 21-a linie metropolitană, iar indicativul acesteia va fi 710 şi va avea 77 de curse zilnice, în zilele lucrătoare şi 59 de curse tur-retur în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale. Agerpres
sursa foto: Facebook / ASUM
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Un accident rutier a avut loc, luni dimineață pe DN 1, în județul Brașov. În eveniment au fost implicate două autoturisme. Traficul rutier este restricționat.
Potrivit IPJ Brașov, accidentul rutier a avut loc pe DN1, la km 213+400, la intersecția cu DJ 104A (Băile Perșani), din județul Brașov, ca urmare a coliziunii între două autovehicule.
La fața locului sunt direcționate echipaje ale Poliției Rutiere și se efectuează cercetări pentru a se stabili cauzele și circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Doi pasageri din ambele autoturisme au fost evaluați medical.
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorilor auto, rezultatul a fost 0.
Circulația în zonă se desfășoară cu restricții, urmând a se relua imediat după finalizarea activităților de cercetare desfășurate la fața locului și de îndepărtare de pe carosabil a autovehiculelor avariate.
Poliția Brașov recomandă conducătorilor auto să urmeze indicațiile polițiștilor rutieri și să manifeste prudență în condus.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi după-amiază o atenționare cod galben de vreme rea pentru zone din patru județe.
Avertizarea este valabilă până la ora 17:00.
Potrivit ANM, se vor semnala frecvente descărcări electrice, averse care local vor acumula peste 25 l/mp, grindină de dimensiuni mici.
Județul Braşov: Jibert, Bunești, Șoarș;
Județul Mureş: Sighișoara, Ungheni, Albești, Daneș, Mica, Bahnea, Vânători, Gheorghe Doja, Suplac, Apold, Saschiz, Viișoara, Coroisânmărtin, Zagăr;
Județul Harghita: Gheorgheni, Cristuru Secuiesc, Ditrău, Remetea, Sărmaș, Lăzarea, Gălăuțaș, Secuieni, Subcetate, Dârjiu;
Județul Sibiu: Dumbrăveni, Laslea, Iacobeni, Alma, Hoghilag, Brădeni
Brasov
Brașov: Ambulanță vandalizată în Râșnov. Agresorul ar fi un tânăr cu antecedente de consum de alcool şi droguri

Un tânăr de 26 de ani a provocat un scandal miercuri dimineață, în stațiunea Râșnov din județul Brașov. Acesta ar fi solicitat o ambulanță, iar în momentul în care aceasta a apărut la locul solicitării, tânărul a distrus geamurile autospecialei și l-ar fi amenințat pe unul dintre membrii echipajului.
Potrivit IPJ Brașov, miercuri dimineață, în jurul orei 09.00, Poliția Stațiunii Râșnov a fost sesizată, prin apel 112, de către un tânăr, de 26 de ani, cu privire la faptul că ar fi avut nevoie de o ambulanță, acuzând o stare de agitație și cefalee.
La fața locului, s-a prezentat o ambulanță din cadrul Serviciului de Ambulanță Râșnov, moment în care apelantul s-ar fi manifestat violent distrugând geamurile autospecialei de ambulanță.
Mai mult, acesta ar fi amenințat cu acte de violență unul din membrii echipajului de Ambulanță.
Având în vedere că era cunoscut cu un astfel de comportament, acesta a fost condus la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
În cauză polițiștii au întocmit un dosar penal, în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, tulburarea ordinii, liniștii publice și amenințare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.
Brasov
Aproape 30 de benzinării şi staţii GPL din județul Brașov, fără autorizaţie de securitate la incendiu

Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, 14 benzinării și 12 stații mobile GPL din județul Brașov funcționează fără a avea autorizații de securitate la incendiu.
Totodată, în evidenţele ISU Braşov sunt 3 depozite de carburant care nu se încadrează în prevederile Hotărârii de Guvern nr. 571/2016 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării sau autorizării privind securitatea la incendiu.
De asemenea, trei dintre skid-urile GPL ale unei firme care operează pe raza judeţului Braşov deţin autorizaţii de securitate la incendiu obţinute sub altă denumire în anii 2004, 2016, respectiv 2017.
Conform purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, mr Ciprian Sfreja, neregulile în domeniu constatate în timpul controalelor efectuate de-a lungul timpului au fost sancţionate cu amenzi.
În judeţul Braşov, în prezent, funcţionează 75 de benzinării şi 44 de staţii mobile GPL.
Rezultatele controalelor dispuse prin ordin de prefect, în urmă cu o săptămână, în contextul tragediei de la Crevedia, urmează să fie centralizate la Instituţia Prefectului. Agerpres