Connect with us

Cluj

BREAKING NEWS/ Daniel David, rectorul UBB, despre facultăți: „Unde se poate să deschidem în condiții de siguranță, să deschidem”

Published

on



Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, are un mesaj clar în legătură cu posibilitatea redeschiderii facultăților din cadrul UBB Cluj din semestrul doi: „Unde se poate să deschidem în condiții de siguranță, să deschidem”.

Cu puțin timp în urmă, Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă în legătură cu posibilitatea redeschiderii școlilor din semestrul al doilea. Acesta a spus că „din 8 februarie, când începe semestrul II, majoritatea şcolilor se vor redeschide, asta în condiţiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel ca în ultimele săptămâni”.

În cadrul aceleași conferințe de presă, Președintele României a mai spus că universităților pot proceda la fel, decizia fiind luată la nivelul fiecăruia.

Comisia Universității Babeș-Bolyai din Cluj se va reuni luni, 18 ianuarie, pentru a discuta acest aspect.

Daniel David, rectorul UBB Cluj, va avea un mesaj clar în cadrul ședinței: „Unde se poate să deschidem în condiții de siguranță, să deschidem”.

„Vom discuta luni la ședința consiliului de administrație. Pornim cu ideea că unde se poate deschide să deschidem. Vom decide luni. Voi da în analiză la facultăți și dacă se…

Citește mai mult pe Cluj24.ro


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cluj

Tentativă de jaf în centrul Clujului. Doi frați minori au amenințat cu cuțitul un adolescent. Unul dintre ei a fost arestat

Published

on






Doi frați minori, de 13 și 14 ani, au încercat să jefuiască un adolescent de 17 ani, folosind amenințări cu cuțitul și o sticlă.

Evenimentul s-a petrecut pe…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

Ioan Ovidiu Sabău rupe tăcerea după scandalul Bergodi–Cordea și vorbește despre realitatea dură din fotbal: Te faci că n-auzi

Published

on






La doar trei zile după scenele tensionate care au zguduit lumea fotbalului românesc, incidentul dintre Cristiano Bergodi și Andrei Cordea continuă să stârnească…

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

FOTO. Accident rutier la ieșirea din Gherla. Trei bărbați răniți după ce au lovit un stâlp de electricitate

Published

on






Un accident rutier a avut loc marți pe DN1C, la ieșirea din municipiul Gherla spre localitatea Livada, după ce un autoturism a lovit un stâlp de electricitate.

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading

Cluj

PNL Cluj critică alianța USR–AUR–PSD și acuzațiile privind centura metropolitană

Published

on






PNL Cluj a reacționat dur la comunicatul comun al consilierilor USR, AUR și PSD privind ședința Consiliului Local Cluj-Napoca pe tema centurii metropolitane.

Citește mai mult pe Cluj24

Continue Reading