Alba
Burse școlare 2022: Perioada de depunere a cererilor, prelungită până în 14 februarie. Alte noutăți
Perioada de depunere a cererilor de bursă se prelungeşte până pe data de 14 februarie, prevede un ordin al ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, privind condiţiile de acordare a acestora.
Ordinul prevede că toţi elevii care au beneficiat de burse sociale în semestrul I le vor primi în continuare într-un cuantum dublat, de la 100 de lei/lună la 200 de lei/lună.
Acestora li se adaugă acei elevi care au depus solicitări prin care au demonstrat că se încadrează în criterii prin raportare la venitul minim net pe economie actualizat pentru anul 2022 (1.524 lei) faţă de valoarea valabilă pentru anul 2021 (1.386 lei).
A fost simplificată lista documentelor doveditoare, iar în situaţia în care acestea au fost depuse în primul semestru îşi păstrează valabilitatea pentru întreaga durată a anului şcolar.
Totodată, beneficiază de bursă socială elevii orfani, elevii aflaţi în întreţinerea unui singur părinte şi elevii abandonaţi de părinţi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie specială, respectiv plasamentul/plasamentul de urgenţă. Pentru aceşti elevi, acordarea bursei nu este condiţionată de limite de venit.
Ordinul mai prevede că elevii din mediul rural şcolarizaţi…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Program de vizită redus la spitalul din Alba Iulia. Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu viroze respiratorii
Program de vizită redus la Spitalul din Alba Iulia. Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu viroze respiratorii.
De luni, 20 ianuarie, la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia a fost redus programul de vizită al aparținătorilor. Au fost adoptate o serie de măsuri pentru prevenirea răspândirii îmbolnăvirilor prin gripă și alte viroze respiratorii, transmit reprezentanții unității medicale.
Noul program de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Primăria Teiuș a făcut precizări în legătură cu lucrări de modernizare desfășurate pe o stradă din oraș.
”După câteva zile de temperaturi mai scăzute, constructorul a reluat lucrările de reabilitare a străzilor rămase nemodernizate (puține la număr) din orașul nostru.
Astfel, pe strada Roșiori se montează scurgerea pluvială pe conducte PVC și guri de scurgere de tip Geiger.
În ciuda multor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Poți sau nu merge cu copiii mici la proteste? Ce spune legea și în ce condiții te poți alege cu o amendă uriașă
Poți sau nu merge cu copiii mici la proteste? Legea spune că în condiții te poți alege cu o amendă uriașă.
Părinții pot aduce copiii la proteste atât timp cât acestea sunt pașnice și respectă legea, deoarece legislația nu interzice explicit prezența copiilor la astfel de evenimente publice.
Conform Legii adunărilor publice (Legea nr. 60/1991), nu există restricții de vârstă pentru participarea la…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat: Prim-vicepreședintele IMM ROMÂNIA, Sterică Fudulea, a fost ales președinte al Consiliului Economic și Social
Prim-vicepreședintele IMM ROMÂNIA, Sterică Fudulea, a fost ales președinte al Consiliului Economic și Social.
Astăzi, 20 ianuarie 2025, a avut loc plenul privind alegerea structurii de conducere a Consiliului Economic și Social.
Prim-vicepreședintele organizației IMM ROMÂNIA, Sterică Fudulea, a fost ales cu unanimitatea voturilor exprimate noul Președinte al Consiliului Economic și Social pe un mandat de 4 ani, în…
Citește mai mult pe Alba24.ro