Eveniment
Camera Deputaţilor dezbate proiectul privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie
Proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) va intra, miercuri, în dezbaterea plenul Camerei Deputaţilor, care urmează să dea şi votul final.
Joia trecută, Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat raport favorabil proiectului privind desfiinţarea SIIJ, adoptând şi un amendament al deputatului minorităţilor naţionale Ionel Stancu, care prevede că magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu avizul CSM.
Luni, preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că liberalii susţin proiectul în forma convenită în coaliţia guvernamentală, iar formula adoptată în Comisia juridică este conform Constituţiei.
„Din punctul meu de vedere, forma adoptată în Comisia juridică este o formă dezbătută şi convenită la nivelul conducerii coaliţiei şi grupurile parlamentare ale PNL vor sprijini desfiinţarea Secţiei speciale. De altfel, astăzi am şi luat decizia în Biroul Executiv să mandatăm grupurile parlamentare ale PNL să voteze legea de desfiinţare a Secţiei speciale”, a declarat Orban.
Şi USR PLUS va susţine această variantă, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al alianţei, afirmând, luni, că modificarea adusă în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor proiectului reprezintă „un compromis mai mic” decât necesitatea majoră de desfiinţare a SIIJ.
Pe de altă parte, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că social-democraţii vor ataca la Curtea Constituţională proiectul privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie, considerând că amendamentul adoptat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor este neconstituţional.
„Ne menţinem punctul de vedere – vom ataca la Curtea Constituţională acest proiect cu sau fără acel amendament, pe care eu îl consider neconstituţional”, a explicat Ciolacu.
Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat că îşi doreşte în continuare ca proiectul privind desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din Justiţie să fie adoptat de către Parlament într-o formă apropiată celei aprobate de Guvern şi că se va încerca o modificare în acest sens, în timpul dezbaterilor din Senat.
Camera Deputaţilor este primul for legislativ sesizat cu acest proiect. Senatul este Cameră decizională. AGERPRES/(AS – autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu)
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
FOTO. Accident grav la ieșire din Huedin. Bărbat descarcerat de pompieri. Și o femeie a fost rănită
Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc vineri pe DN1 E60, la ieșire din orașul Huedin spre Oradea.
Două autoturisme au…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial
Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.
Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri, 30 ianuarie, un Cod galben de ceață pentru zona joasă a județului Cluj.
Avertizarea este…
Citește mai mult pe Cluj24
Alba
Programul Junior Centenar 2026: instrument de economisire în lei destinat copiilor. Cum pot fi depuși și retrași banii
Prim programul guvernamental ”Junior Centenar”, copiii au acces la un instrument de economisire ce le oferă posibilitatea acumulării de capital. Acesta poate fi utilizat la împlinirea vârstei de 18 ani.
Sumele pot fi depuse în cont de către părinți, alți membri ai familiei, reprezentanți legali sau alte persoane.
Junior Centenar 2026. Condiții
Programul guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior…
Citește mai mult pe Alba24.ro
