Connect with us

Alba

Când pică MOȘII DE VARĂ în 2021: Obiceiuri în ”Sâmbăta Morților”. Ce se întâmplă cu sufletele morților în Ajunul Rusaliilor

Published

on



În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Rusaliilor sunt pomeniţi cei trecuţi în nefiinţă, iar momentul poartă denumirea populară „Moşii de vară”.

Potrivit credinţei populare, sufletele morţilor (moşilor) părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), rătăcesc printre cei vii şi se întorc la locul lor în Ajunul Rusaliilor, zi denumită și ”Sâmbăta Morților”.

Una dintre zilele în care îi celebrăm pe cei adormiți sunt Moșii de vară, iar în 2021 această zi va fi pe 19 iunie, înainte de Duminica Rusaliilor. Astfel, la această dată, creștinii îşi pomenesc morţii şi dau de pomană pentru sufletele celor plecați dintre noi.

Legat de Sâmbăta Morților, românii au mai multe tradiții și superstiții pe care le respectă cu sfințenie, pentru a le merge bine tot anul.

Ca în fiecare vară, Sâmbăta Morților este prăznuită înainte de Duminica Rusaliilor. Cu această ocazie, în majoritatea zonelor din țară, creștinii merg să dea de pomană la biserici și cimitire.

În timpul slujbei din această zi, biserica face pomenire pentru toți cei plecați dintre noi și se roagă pentru sufletele lor. Iar după slujbă, preoții merg de obicei prin cimitire, la morminte, și citesc pomelnice.

Când sunt…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Modernizarea unei străzi, în zona trecerii la nivel cu calea ferată din Alba Iulia. Acord de asociere între Primărie și CFR

Published

on

Modernizarea unei străzi, în zona trecerii la nivel cu calea ferată din Alba Iulia. Un nou pas a fost făcut recent în proiectul ce urmărește decongestionarea traficului din zona trecerii la nivel cu calea ferată din Alba Iulia. Proiectul prevede modernizarea unei străzi de pământ, paralelă cu calea ferată, situată între străzile Mărășești și Costache Negruzzi.

Consilierii locali din Alba Iulia au aprobat în…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Excesul de sărbători afectează sănătatea: ce probleme medicale riscă românii în această perioadă. Recomandările specialiștilor

Published

on

Excesul de sărbători afectează sănătatea, iar în această perioadă pot apărea probleme medicale și vizite la doctor neplanificate. Specialiștii oferă recomandări pentru a trece cu bine de Crăciun și Revelion.

Sărbătorile de iarnă vin, pentru mulți români, cu un val de excese alimentare, nopți pierdute și consum ridicat de alcool.

Medicii avertizează că această schimbare bruscă a rutinei poate declanșa urgențe…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Un polițist din Alba a refuzat o șpagă de 50 de lei de la un șofer care a trecut pe roșu. Ce pedeapsă a primit conducătorul auto

Published

on

Un bărbat din Alba, șofer, a fost condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a încercat să ofere 50 de lei unui polițist. Situația în care s-a aflat bărbatul și cum a ajuns să ofere 50 de lei șpagă este descrisă de magistrații Tribunalului Alba, în motivarea instanței din data de 18 decembrie 2025. 

Mai exact bărbatul a fost văzut de un polițist rutier cum a trecut cu autoturismul pe culoarea roșie a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Cum te poate ajuta chat bot-ul DSU, într-o situație de urgență. Am testat un scenariu în care cineva se îneacă cu mâncare

Published

on

Cum te poate ajuta chat bot-ul DSU, într-o situație de urgență: Site-ul fiipregatit.ro, al Departamentului pentru Situații de Urgență, utilizează inteligența artificială pentru a oferi sfaturi și instrucțiuni în timp real, în cazul unei urgențe sau al unei situații de criză. 

Platforma include un asistent virtual căruia vizitatorii îi pot cere direct informații. Pe scurt, fiipregatit.ro este o platformă dedicată…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading