Connect with us

Alba

Când vor putea fi organizate NUNȚI. Anunțul ministrului Sănătății despre evenimentele publice

Publicat



Alexandru Rafila crede că nunțile vor putea fi reluate în condiții normale începând din luna mai. Este posibil să se impună, totuși, distanțarea sau folosirea măștilor. Despre valul 5, ministrul Sănătății crede că este „ultimul important din punctul de vedere al sănătății publice”.

Întrebat, sâmbătă, despre discuțiile pe care le-a avut cu cei din industria nunților și când ar putea să își programeze oamenii nunțile, Rafila a răspuns că a avut foarte multe întâlniri în ultima perioadă cu reprezentanți ai diverselor industrii.

Vezi și Calendar Ortodox 2022: Perioadele din an în care se ține post și zilele când nu se fac nunți

„Cred că în luna martie o să putem să avem o discuție aplicată despre un calendar, pe termen mediu măcar, în așa fel încât să existe predictibilitate. Toată lumea își dorește predictibilitate.

Cred că în martie, când vom avea elemente mult mai concrete în ceea ce privește evoluția pandemiei, putem să stabilim împreună un program.

E o opinie personală, dar cred că începând din luna mai aceste tipuri de evenimente se pot relua. Probabil cu anumite limitări, nu știu dacă se referă neapărat la număr, dar trebuie păstrate elementele de…

Vezi mai mult pe Alba24


Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Joia Mare, Joia Neagră sau Joia Patimilor, zi extrem de importantă pentru creştinii ortodocşi. Cine este Joimărița

Publicat

Joia Mare, Joia Neagră sau Joia Patimilor, zi extrem de importantă pentru creştinii ortodocşi. Cine este Joimărița.

De asemenea, în această zi, Iisus a spălat picioarele ucenicilor săi pentru a exemplifica umilința și slujirea reciprocă.

URĂRI DE PAŞTE 2024 Mesaje și FELICITĂRI de Învierea Domnului. Transmite un gând bun celor dragi de Sărbători

În tradiția ortodoxă, Joia Mare, Joia Neagră sau Joia Patimilor este ziua în care credincioșii țin Sfânta Liturghie și participă la slujbe speciale, rememorând evenimentele dinaintea patimilor și…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

FOTO: Accident în Alba Iulia. Un autoturism s-a răsturnat într-un șanț

Publicat

Accident în Alba Iulia: Un autoturism s-a răsturnat în canalul colector al orașului.

Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, strada Constantin Noica, au transmis reprezentanții ISU Alba.

Este vorba despre un autoturism răsturnat înt-un șanț colector de apă pluvială.

Accidentul s-a produs imediat după o curbă.

Martorii oculari spun că la sosirea pompierilor, acolo era doar autoturismul, fără șofer.

La fața locului s-au deplasat o autoutilitară de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

FOTO VIDEO: Accident la Alba Iulia, produs între două autoturisme în care se aflau trei persoane

Publicat

Un accident s-a produs miercuri seara la Alba Iulia, între două autoturisme. 

”Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea măsurilor specifice si acordarea primului ajutor medical la un accident rutier produs în municipiul Alba Iulia, pe strada Tudor Vladimirescu” au transmis reprezentanții ISU Alba.

Din primele informații, este vorba despre un accident rutier produs între 2 autoturisme, în care se aflau 3 persoane.

La fața locului au fost trimise o autoutilitară de intervenție cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe

Alba

Instagram schimbă modul de afișare a postărilor. Vrea să echilibreze lupta dintre marii creatori de conținut și utilizatorii mici

Publicat

Instagram schimbă modul de afișare a postărilor. Compania Meta, cea care deține Instagram, vrea să echilibreze lupta pe ”feed-ul” aplicației. În acest caz va schimba algoritmul de afișare al postărilor. 

Vizați sunt marii creatori de conținut, dar și userii mai mici ai aplicației. De asemenea schimbările vizează și postările originale.

În primul rând asta înseamnă ca vor apărea mai des postări originale, cu conținut original, în detrimentul celor repostate.

Conținutul original va apărea mult mai des

Spre exemplu un cont care are conținut…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Citește mai departe