Connect with us

Alba

Care sunt cele mai frecvente întrebări ale clienților, după primele zile de colectare a deșeurilor? RER Vest-RETIM răspunde

Published

on



În data de 1 noiembrie 2021 Asocierea RER Vest – RETIM a început colectarea deșeurilor municipale în Zona 2 a județului Alba.

Odată cu începutul acestei operațiuni, cetățenii au avut mai multe întrebări legate de bunele practici de colectare separată, când se vor livra recipientele, dacă aceștia pot depozita în saci deșeurile până când vor primi recipientele, care este programul de colectare al deșeurilor sau cum se procedează cu deșeurile vegetale sau din construcții.

Nu am primit încă pubela neagră. Cum procedez?

Pentru locuitorii din Sebeș și Cugir recipientele negre destinate colectării deșeurilor reziduale se vor livra progresiv până la sfârșitul acestei săptămâni, iar până atunci, cetățenii pot depozita în saci deșeurile, fiind colectate în felul acesta.

Pentru a consulta graficele de colectare vă reamintim că acestea sunt disponibile pe site-urile https://rervest.ro/utile/zona-alba/ și pewww.retim.ro/Alba, de unde pot fi și descărcate.

Cum trebuie colectate deșeurile? Scurt ghid pentru colectarea separată

URBAN

Locuitorii de la BLOCURI:

  • Recipientul negru este pentru tot ceea ce nu este reciclabil, de exemplu – resturi de mâncare, coji de ouă, conținutul…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

VIDEO: Cum a început Revoluția la Cugir cel mai supravegheat oraș de Securitate din Alba. Mărturii în premieră despre 21 decembrie

Published

on

Cum a început revoluția la Cugir, cel mai supravegheat oraș de Securitate din Alba. În seara de 21 decembrie 1989 în jurul secției de Miliție din Cugir se dezlănțuia iadul. Zece oameni sunt omorâți, iar 70 răniți, din care unii grav. 

Doi milițieni sunt uciși într-un mod barbar, iar trupurile lor batjocorite în detalii greu de descris în cuvinte. Cugirul avea să fie primul oraș liber din Alba, în timpul Revoluției…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Magistrații, angajații din armată, poliție și servicii secrete vor rămâne fără locuințe de serviciu după eliberarea din funcție

Published

on

Foștii magistrați, militari, polițiști și angajați din servicii nu vor mai putea locui în locuințe de serviciu după pensionare sau eliberarea din funcție. Un proiect de lege inițiat de Ministerul Justiției, pus în dezbatere publică la mijlocul lunii decembrie, prevede că judecătorii, procurorii, militarii, polițiștii, polițiștii de penitenciare și angajații din serviciile secrete nu vor mai putea folosi locuințele de…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

VIDEO: Paradă inedită la Șona. Moș Crăciun a sosit într-o mașină decapotabilă, urmată de tractoare decorate cu luminițe

Published

on

O paradă inedită a adus magia Crăciunului într-o comună din județul Alba. Moș Crăciun a ajuns sâmbătă, la Șona, într-o mașină decapotabilă, fiind urmat de un convoi spectaculos de tractoare decorate cu luminițe și ornamente festive.

Parada a atras toate privirile localnicilor și a stârnit entuziasm în comunitate. Momentul a fost surprins pe video de un cetățean care mai apoi a distribuie imaginile pe Facebook.

Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Zile libere fără ”punte” între Anul Nou și Bobotează. Guvernul scurtează minivacanța bugetarilor de la începutul lui ianuarie 2026

Published

on

Fără „punte” bugetară la început de 2026. Ziua de luni, 5 ianuarie, va fi lucrătoare pentru angajații din sectorul public. Angajații din instituțiile publice vor începe anul 2026 fără tradiționala „punte” dintre zilele libere de Revelion și sărbătorile de Bobotează și Sfântul Ioan.

Potrivit informațiilor disponibile în acest moment, luni, 5 ianuarie 2026, va fi zi lucrătoare, iar bugetarii se vor întoarce la…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading