Alba
„Casa Verde fotoltaice”, la bloc: Extinderea programului pentru asociațiile de locatari, pe masa ministrului Mediului
Reprezentanții Asociației Municipiilor din România au propus ministrului Mediului extinderea programului „Casa Verde” și pentru asociațiile de proprietari.
Locatarii ar putea avea astfel posibilitatea montării de panouri fotovoltaice pe acoperișurile blocurilor, iar banii încasați ulterior din energia vândută ar putea fi folosiți pentru costurile necesare întreținerii.
Potrivit primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, propunerea a fost făcută luni, în cadrul unei întâlniri de lucru a reprezentanților Asociației Municipiilor din România, Asociației Orașelor din România și Asociației Comunelor din România cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, secretari de stat din Ministerul Mediului și președintele Administrației Fondului pentru Mediu.
Principalele probleme abordate în cadrul întâlnirii
„Printre cele mai importante probleme abordate au fost:
- Prezentarea programelor de finanțare implementate prin AFM pentru anul 2022;
- Reducerea termenelor pentru obținerea acordului de mediu pentru investiții finanțate din fonduri europene;
- Introducerea unui program pentru subvenționarea panourilor solare, pentru încălzirea apei, având în vedere creșterea prețurilor la gaze; Am propus un program…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Studiu de regenerare urbană, la Sebeș. Sunt vizate cinci zone din municipiu și din localitățile Lancrăm și Petrești
Studiu de regenerare urbană, la Sebeș. Consilierii locali din Sebeș au aprobat, în ședința din 13 ianuarie, un Studiu de regenerare urbană a municipiului. Acesta vizează transformarea, renovarea și reabiliarea a cinci zone, aflate în municipiul Sebeș și localitățile Lancrăm și Petrești.
Potrivit documentului, regenerarea urbană este operațiunea urbanistică de transformare, renovare şi reabilitare a unor zone…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
O nouă minivacanță pentru angajații din România, la finalul săptămânii viitoare. Zi liberă vineri, pe 24 ianuarie
O nouă minivacanță pentru angajații din România, la finalul săptămânii viitoare. După minivacanța de la începutul lunii ianuarie, angajații din România vor beneficia la finalul săptămânii viitoare de o nouă minivacanță. Vineri, 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – este decretată prin lege ca zi liberă.
Această sărbătoare legală oferă o oportunitate pentru salariații din sectorul public și…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
TikTok nu mai funcționează în SUA. Aplicația, oprită înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei. Mesajul primit de utilizatori
TikTok nu mai funcționează în SUA. Aplicația TikTok a devenit inaccesibilă în Statele Unite sâmbătă seara, cu mai puțin de două ore înainte ca interdicția să intre în vigoare. Deși legea prevedea doar scoaterea ei din magazinele virtuale, compania a ales oprirea imediată pentru a pune presiune pe decidenți.
TikTok, una dintre cele mai populare aplicații de social media din lume, era folosită de circa 170 de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Avioanele vor putea ateriza și pe ceață densă pe Aeroportul din Cluj-Napoca. Sistemul va deveni funcțional din toamnă
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca a implementat un sistem performant, ILS – 3, care va permite aterizarea avioanelor pe timp de ceață densă. Sistemul urmează să devină funcțional din luna septembrie 2025.
Un sistem de aterizare instrumentală (instrument landing system – ILS) este un sistem de navigație bazat pe o serie de emițătoare radio care furnizează unui avion care vine la aterizare direcția și…
Citește mai mult pe Alba24.ro