Alba
Casa Verde Fotovoltaice 2021: Cum pot beneficiarii să schimbe instalatorul prin intermediul căruia s-au înscris în program
Solicitanții programului Casa Verde Fotovoltaice își pot schimba instalatorul prin intermediul căruia s-au înscris în program, dacă este nevoie la un moment dat.
Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat și cum pot face acest lucru.
Etapele ce trebuie parcurse de către solicitantul aprobat/beneficiarul final și instalatorii validați pentru a realiza transferul de la instalatorul prin intermediul căruia solicitantul s-a înscris în program către un alt instalator validat:
În baza cererii motivate a solicitantului aprobat/beneficiarului final (conform modelului atașat), Autoritatea poate aproba transferul către un alt instalator validat, în vederea implementării proiectului.
În vederea aprobării cererii prevăzute la pct. (1), aceasta trebuie să cuprindă acordurile reprezentanților legali/împuterniciților celor doi instalatori implicați în procesul de transfer, respectiv a instalatorului validat de la care se transferă beneficiarul final și a instalatorului validat la care se transferă beneficiarul final.
Citește și: Programul ”Casa Verde Fotovoltaice” începe în 20 decembrie. Înscrierea se face pe principiul ”Primul venit, primul servit”
Cererea se va transmite de către…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Când va începe și câte zile libere vor avea elevii și profesorii
Vacanța de Crăciun 2025, cea mai lungă vacanță din anul școlar. Elevii vor intra în vacanța de Crăciun sâmbătă, 20 decembrie 2025, imediat după încheierea celui de-al doilea modul de cursuri. Vacanța de iarnă se va încheia miercuri, 7 ianuarie 2026.
Este cea mai lungă vacanță din anul educațional 2025 – 2026, oferind 19 zile libere consecutive atât elevilor, cât și cadrelor didactice.
Reamintim că anul școlar…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Comunicat finalizare proiect: ”Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată Școlii Singidava”
Alba
FOTO: Sportivul Alexandru Dorobanțiu de la CS Unirea Alba Iulia, medalie de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori
Pugilistul Clubului Sportiv Unirea Alba Iulia, Alexandru Dorobanțiu, a obținut medalia de bronz la Campionatul Național de Box – Seniori, competiție desfășurată în perioada 8 – 12 decembrie 2025, la Târgu Mureș.
În vârstă de 23 de ani, Alexandru Dorobanțiu a concurat la categoria de greutate 85 de kilograme, fiind pregătit de antrenorul emerit Nicolae Paștiu.
„Este un rezultat bun, obținut prin muncă și…
Citește mai mult pe Alba24.ro





