Connect with us

Alba

Cât poate fi întârziat rapelul pentru vaccinul anti-COVID, „fără afectarea eficacității”. Precizări oficiale

Published

on



Rapelul pentru vaccinul împotriva COVID-19 poate fi întârziat și până la 42 de zile, potrivit Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19.

În prospectul vaccinurilor produse de Pfizer-BioNTech și Moderna se arată că rapelul poate fi programat în intervalul de 21-28 de zile după administrarea primei doze.

CNCAV citează studii potrivit cărora rapelul poate fi întârziat și până la 42 de zile, „fără afectarea eficacității”.

Precizările vin în contextul în care mulți români care se programează la vaccin nu găsesc loc pentru rapel în termen de 21-28 de zile, așa cum recomandă prospectul vaccinului, în condițiile în care cantitățile de vaccin livrate în România nu sunt constante, iar săptămâna aceasta s-au înregistrat întârzieri.

Reprezentanții Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 precizează, însă, că „persoana este anunțată, în mod automat, când este programată la rapel și nu se pune problema la acest moment de amânare a rapelului la nicio persoană”.

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite a anunțat că a modificat intervalul recomandat între administrarea primei și celei de-a doua doze de vaccin cu tehnologia ARN mesager, rapelul putând fi întârziat…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Vremea până în 22 februarie. Alternanțe de frig și cald. Prognoza meteo în Transilvania și în celelalte regiuni din țară

Published

on

Vremea până în 22 februarie. Vor fi două săptămâni cu variații mari de temperatură. Vor fi alternanțe de perioade mai reci cu altele mai calde. Meteorologii anunță și precipitații sub formă de ploi sau ninsori.

Vremea va fi schimbătoare, cu diferențe de temperaturi maxime de la 5-6 grade la 10-12 grade sau chiar 15 grade în vest. Variațiile se vor înregistra la interval de o zi sau câteva zile.

După perioada mai…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO Parcul de Nord din Alba Iulia: O nouă licitație pentru amenajarea acestuia, lansată de Primărie. Cum va arăta zona

Published

on

Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a lansat luni, 9 februarie, în platforma SEAP, a doua licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului de Nord, în zona cartierelor Micești și Orizont. 

Valoarea totală estimată a contractului este de 16.643.590,76 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027. 

Potrivit documentației, termenul de execuție a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Published

on

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Peste 40 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ce sumă ajunge în Alba

Published

on

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, luni semnarea a 45 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre acestea este pentr un obiectiv din județul Alba.

Valoarea totală a finanțărilor este de 569.752.690,82 de lei.

Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading