Alba
Cât vor crește salariile în sectorul privat, anul viitor. Veniturile medii de top, pe sectoare și beneficii
Firmele din România estimează o creștere de peste 8% a salariilor de bază, anul viitor, după o majorare medie de 8,9% în 2021, potrivit unui studiu.
Majorarea salarială raportată pentru acest an este de aproape două ori mai mare faţă de cea pe care au anticipat-o respondenţii, de 4,68%, în ediţia studiului Paywell efectuată în 2020, într-o perioadă de incertitudine economică.
”Liderii de afaceri aveau aşteptări pesimiste în prima jumătate a anului trecut când estimau un impact mult mai sever al crizei asupra economiei globale.
Pe măsură ce restricţiile care au limitat activitatea au fost ridicate, efectele negative s-au atenuat şi companiile au reuşit să acorde în 2021 majorări salariale peste nivelurile pe care le luau în calcul la începutul crizei sanitare.
Deşi creşterile salariale de două cifre au revenit, din cauza inflaţiei, câştigurile reale sunt erodate.
Pentru anul viitor, previziunile sunt optimiste, însă moderate, pentru că efectele pandemiei vor continua pe termen mediu, iar climatul economic va rămâne volatil”, a declarat Dinu Bumbăcea, Country Managing Partner PwC România.
Sectoarele cu cele mai mari creșteri ale veniturilor
Dintre sectoarele prezente în studiu, cea…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Noi reguli pentru participarea la târguri internaționale. Cum vor putea accesa firmele ajutorul de la stat
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) propune noi reguli pentru participarea la târgurile internaționale. Printr-un proiect publicat vineri, se intenționează revizuirea criteriilor de selecție pentru acordarea ajutorului de minimis, pe care antreprenorii îl pot solicita pentru a participa la târguri internaționale.
„Până acum, selecția pentru participarea la târgurile…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât a costat modernizarea DJ 107V pe 11,5 km între Sânmiclăuș și Fărău. Consiliul Județean Alba a actualizat datele investiției
Consiliul Județean Alba a actualizat datele investiției pentru modernizarea DJ 107V între Sânmiclăuș, Alecuș și Fărău. Este vorba despre un tronson de 11,5 km de drum pietruit ce a fost amenajat și asfaltat.
Drumul face legătura între DJ 107 Blaj – Jidvei (din zona satului Sânmiclăuș) și DJ 107D Ocna Mureș – Fărău. Recepția lucrărilor a fost făcută de Consiliul Județean Alba în 4 decembrie.
Au fost realizate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Tradiții și obiceiuri de Ignat 2025: superstiții românești legate de sărbătoarea din 20 decembrie. Ce nu ar fi bine să faci
Tradiții și obiceiuri de Ignat 2025: Sărbătoarea Ignatului, marcată pe 20 decembrie este legată de practica tradițională de sacrificare a animalelor. Acest obicei se leagă de pomenirea vieții de jertfă a Sfântului Ignatie și reprezintă o formă de caritate și ajutor pentru cei sărmani.
În această zi mulţi români, mai ales din mediul rural, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun.
Ignatul cade întotdeauna în plin…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
PROGRAM magazine de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026 în Alba: Kaufland, Lidl, Profi, Penny, Selgros, Carrefour, mall-uri
PROGRAM magazine în minivacanțele de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026 Majoritatea magazinelor au program special în perioada sărbătorilor de iarnă.
Cei care doresc să cumpere alimente sau cadouri în această perioadă au la dispoziție mai multe supermarketuri și complexuri comerciale la Alba Iulia.
Program KAUFLAND Alba Iulia de Crăciun 2025 și Anul Nou 2026
Calea Moților 120
Luni și marți, 22-23 decembrie:…
Citește mai mult pe Alba24.ro

