Un cutremur cu magnitudinea 6,4 a fost semnalat luni la frontiera dintre Turcia şi Siria, a anunţat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), transmite Reuters. Acesta s-a produs...
„Spre Nord”, debutul în lungmetraj al regizorului Mihai Mincan, va fi proiectat în prezența acestuia, în avanpremieră, la Cinema Victoria, joi, 23 februarie, de la ora...
Una dintre cele mai spectaculoase peșteri din România, Huda lui Papară, devine în anumite condiții un loc extrem de periculos, o capcană pentru turiști. Aflată în...
Începând cu data de 20 februarie, poștașii vor putea folosi terminale mobile pentru a încasa facturi cu cardurile de energie. Pentru aceasta, Poșta Română a achiziționat...
Ministerul Educației are în plan acordarea unor prime de instalare sau creșteri de salarii pentru profesorii din zonele dezavantajate. Precizările au fost făcute luni, de ministrul...
Astăzi s-au redeschis porțile Muzeului Apei „Leonida Truță” pentru vizitatori, ulterior reabilitării și reamenajării sale. Cu această ocazie se vor relua și activitățile din cadrul Programului...
Românii care ard resturi vegetale în propria curte riscă amenzi considerabile. Garda de Mediu poate aplica sancțiuni dacă nu sunt respectate prevederile legislative. Având în vedere...
În urma unui accident rutier petrecut la intersecția străzilor Bună Ziua și Mircea Zaciu, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au acordat primul ajutor calificat, aplicând,...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționare imediată de vânt puternic pentru județul Alba. Până la ora 23.00, sunt vizate localitățile: Alba Iulia, Aiud, Cugir,...
Potrivit Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe, orașul dar și împrejurimile pot fi vizitate în mod virtual, cu ajutorul unui site. De asemenea, instituția a lansat un concurs,...
Efectivul salariaților din județul Cluj, la sfârșitul anului 2022 a fost de 275.213 persoane, în scădere cu 895 persoane comparativ cu luna noiembrie 2022 și cu...
Ghidul de Informare în caz de cutremur poate fi accesat de luni de pa pagina de internet a Consiliului Județean Sibiu, a anunțat, luni, 20 februarie...
Echipa de robotică RUBIX a Colegiului Național ”Inochentie Micu Clain” din Blaj a obținut locul trei la cea mai importantă categorie de premii, Inspire Award, a...
Echipa de fotbal CFR Cluj a anunţat că partida retur din play-off-ul pentru optimile de finală ale Europa Conference League la fotbal, cu Lazio Roma, se...
Primul raliu al anului, pe zăpada din Covasna. Căşuneanu, printre participanţi Primul raliu al anului, pe zăpada din Covasna. Căşuneanu, printre participanţi Echipaje din 4 ţări...
Cel mai gros strat de zăpadă măsurat luni, 20 februarie 2023, în România, la ora 14, era de 211 cm, la Bâlea Lac. S-a depus strat...
În următoarele patru săptămâni, vremea va fi mai caldă decât de obicei în această perioadă. În zonele joase, vor fi și câteva zile cu ploi, scrie...
Consiliul Local Bistriţa a aprobat luni, 20 februarie 2023, într-o şedinţă extraordinară convocată de îndată, depunerea unui proiect în valoare de aproximativ 19 milioane de lei...
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a comunicat că luni, în primele trei ore în care s-au putut efectua plăți cu cardurile de energie, s-au înregistrat...
Patronii nu își mai pot plăti angajații mai vechi de doi ani cu salariul minim, începând din 2024, conform unei prevederi introduse în Codul Muncii, scrie...