Cluj
VIDEO. Avanpremiera lungmetrajului „Spre Nord”, în prezența regizorului, la Cluj. Când are loc
„Spre Nord”, debutul în lungmetraj al regizorului Mihai Mincan, va fi proiectat în prezența acestuia, în avanpremieră, la Cinema Victoria, joi, 23 februarie, de la ora 20, în cadrul unui eveniment marca Cinemateca TIFF.
„Filmul a fost recompensat cu Premiul Criticii de Film, Bisato d’Oro, la cea de-a 79-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția 2022 în cadrul secțiunii <
Inspirat din fapte reale, Spre Nord surprinde o parte a exodului uman, de după 1990, din țările de est ale Europei. Vrăjiți de <
Unul dintre aceștia este și Dumitru, personajul român din Spre Nord, un tânăr care a încercat să traverseze Atlanticul clandestin, în 1996, la bordul unui cargobot.
„Spre Nord”, debutul în lungmetraj al regizorului Mihai Mincan, va fi proiectat în prezența acestuia, în avanpremieră, la Cinema Victoria, joi, 23 februarie, de la ora 20, în cadrul unui eveniment marca Cinemateca TIFF.
„Filmul a fost recompensat cu Premiul Criticii de Film, Bisato d’Oro, la cea de-a 79-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția 2022 în cadrul secțiunii <<Venice Orizzonti>>, dedicată filmelor ce lansează noi trenduri estetice și expresive în spațiul cinematografic.
Inspirat din fapte reale, Spre Nord surprinde o parte a exodului uman, de după 1990, din țările de est ale Europei. Vrăjiți de <<visul…
Citește mai mult pe Cluj24
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Cluj
De pe scenă, direct în sprijinul animalelor. Cimpoiul lui Andrei Oltean, solistul trupei E-AN-NA, vândut cu 5.500 de lei
Cimpoiul cu o puternică valoare sentimentală al lui Andrei Oltean, solistul și multi-instrumentistul trupei E-AN-NA, a fost vândut cu 5.500 de lei în cadrul unei…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. Accident pe strada 1 Mai din Dej. Tânără rănită după coliziunea dintre un autoturism și un autotren
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit, marți, la un accident rutier produs pe strada 1 Mai din municipiu, unde un autoturism a intrat în coliziune cu un…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. Orientarea sportivă se extinde în școlile clujene: inteligență, mișcare și aventură în aer liber
Un sport care antrenează simultan mintea și corpul devine tot mai prezent în școlile din Cluj-Napoca, grație Clubului Sportiv Watch Out, sprijinului Federației Române…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
Atac cibernetic major la Apele Române, inclusiv la Cluj. Sisteme IT, compromise. Atacatorii cer răscumpărare
Un atac cibernetic de tip ransomware a lovit infrastructura IT a Administrației Naționale Apele Române, iar printre administrațiile bazinale afectate se află și cea din…
Citește mai mult pe Cluj24

