Complexul Naţional Muzeal ASTRA din Sibiu a lansat, marţi, prima aplicaţie mobilă cu ghid audio, ASTRA Museum App, care poate fi descărcată gratuit din Google Play...
Fetița în vârstă de 13 ani, care a murit, luni seara, după ce s-a aruncat în fața unui tren în cartierul Ștrand este fiica unui medic...
Proiectul de electrificare și reabilitare a căii ferate Cluj Napoca-Oradea-Episcopia Bihor avansează. Până în prezent, au fost obținute toate cele 82 de avize necesare pentru derularea...
La doar o lună de la preluarea conducerii Primăriei Alba Iulia de către Gabriel Pleșa, în instituție începeau deja angajările. Mai exact, pe lângă cele 750...
Peste 10% din bugetul de aproape 30 de miliarde de euro alocat Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ar trebui să se îndrepte către educaţie,...
Compania Continental România pune accentul pe specializarea angajaților săi din sediile automotive din Timișoara, Iași și Sibiu. Astfel, aproximativ 700 de slariați vor participa în acest...
Floreștenii s-au obișnuit cu imaginea unor unor familii numeroase, bine-îmbrăcate, care merg duminică de duminică la biserică. Conduc mașini bune, iar copiii lor vorbesc la perfecție...
Actualizare zilnică – evidența persoanelor vaccinate împotriva COVID-19 Detalii la: https://bit.ly/2N8B1gb Facebook / Guvernul României
Un cititor Alba24 a sesizat că mai multe cadavre de mistreți au fost observate între Șard și Micești, aproape de râul Ampoi. Imaginile au fost surprinse...
Fostul ministru al Muncii, deputatul PNL Violeta Alexandru, susţine că, potrivit unei centralizări pe care a realizat-o, sunt peste 50 de sporuri în sistemul bugetar, iar...
Cele trei misiuni spre Marte demarate în urmă cu aproximativ 6 luni de către Emiratele Arabe Unite, China şi Statele Unite ale Americii se apropie de...
Doi clujeni şi-au pus o amprentă importantă pe descoperirile matematice ale lumii. Sunt tată şi fiu. Bolyai Farkas şi Bolyai Janos. De la naşterea primului se...
RO Vaccinare – Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19: Începând de mâine, 10 februarie, se va deschide posibilitatea de programare în platformă pentru cele...
Peste 50 de tipuri de sporuri primesc bugetarii din șapte domenii din România, cel puțin asta reiese dintr-o analiză făcută de fostul ministru al Muncii, Violeta...
Biroul Politic Naţional al PSD a hotărât marţi, în unanimitate, depunerea la Parlament a unui proiect de lege privind eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, a anunţat...
Un grup de sibieni au dezvoltat o platformă online care furnizează în timp real date despre locurile disponibile pentru vaccinare. Platforma națională pentru programare la vaccinare...
Restaurantele și cafenelele din municipiul Cluj-Napoca își pot relua de astăzi activitatea și la interior, dar la o capacitate de 30%. Rata de incidență a cazurilor...
Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat pe raza comunei Nuşeni din județul Bistrița Năsăud. Măsurile de prevenţie se extind şi în comuna...
Vaccinurile produse de companiile Pfizer-BioNTech, Moderna şi AstraZeneca-Oxford pot fi administrate persoanelor care suferă de diabet, indiferent de tipul de diabet, a transmis marți Ministerul Sănătăţii....
Alte trei cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, varianta din Marea Britanie, au fost înregistrate în România. „Ministerul Sănătăţii a fost informat astăzi de către Institutul Naţional...