Preșcolarii din județul Alba au avut ocazia să-și demonstreze cunoștințele privind circulația rutieră, în cadrul concursului „Micii pietoni”. Miercuri, 21 mai 2025, micii pietoni din 14...
Elevii de clasa a VIII-a vor susține Evaluarea Națională începând cu data de 23 iunie. În acean an, după fiecare probă de examen, elevii vor avea...
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, nu are în vedere să facă schimbări, deocamdată, la examenul de Bacalaureat. El a declarat că, în viitor, acesta va...
Sportiva din Alba Iulia, Miriam Bulgaru s-a calificat în turul al doilea preliminar la Roland Garros. Miriam a învins-o pe favorita numărul 13, Nuria Parrizas-Diaz, în...
Consiliul Județean Cluj a finalizat evaluarea proiectelor depuse pentru finanțările nerambursabile din bugetul județului, aferente anului 2025. Cele mai consistente fonduri sunt direcționate către cultele religioase...
Bursa locurilor de muncă va fi organizată vineri, 23 mai, la Alba Iulia. Persoanele care vor să se angajeze sau să-și schimbe locul de muncă au...
Furtul tezaurului dacic din Muzeul Drents ar fi fost comandat din România, scrie presa olandeză. Potrivit unor surse ale televiziunii olandeze RTL Nieuws, comanda pentru furtul...
Un tânăr de 19 ani din Cluj este cercetat pentru trafic de droguri de mare risc, inclusiv către minori. Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate...
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Mememorandumului din Cluj-Napoca. Potrivit primelor informații o persoană a fost rănită. La...
Un bărbat din județul Argeș a fost reținut la Sebeș pentru furt de motorină din rezervoarele unor camioane. Acesta a fost prins de polițiști chiar în...
Deputatul PSD Cluj, Remus Lăpușan, a vorbit, miercuri, în declarația politică susținută în plenul Camerei Deputaților, despre importanța continuării parcursului european al României și despre mesajul...
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Mememorandumului din Cluj-Napoca. Potrivit primelor informații o persoană a fost rănită. La...
Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia a primit două premii, în urma participării la cea de-a XXXI-a ediție a Festivalului Internațional de Animație ”Gulliver” Galați....
Lansarea volumului „Papagalul digital: De ce să comunicăm și de ce să tăcem în lumea IA?”, semnat de eseistul și profesorul Aurel Codoban, a avut loc,...
Evaluare Națională 2025, clasa a IV-a. Elevii au susținut miercuri, 21 mai, a doua testare, la Matematică și științe ale naturii. Au avut la dispoziție 60...
94 de cazuri de infecție cu rotavirus la copii au fost diagnosticate la Cluj în acest an. Chiar dacă sunt mai puține cazuri ca în anii...
Deputatul de Cluj Tasica Simu a demisionat, miercuri, din POT, alături de alți cinci colegi – Albu Dumitrița. Andruscă Lucian, Csillag Andrei. Groza Călin, Pîclişan Gheorghe....
Marea Familie Cupru Min aniversează 48 de ani de existență, de ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena. Cupru Min este succesoarea de drept a Combinatului Minier...
Platforma industrială Armătura din Cluj-Napoca va fi transformată într-un ansamblu urban mixt, cu blocuri de până la 15 etaje, spații comerciale, dotări publice și zone verzi....
Reguli noi pentru afacerile cu criptomonede în România. Legislației de prevenire a spălării banilor a fost modificată recent, prin Ordonanța de Urgență nr. 10/2025. Prin aceasta,...