Cluj
Câți SUNTEM? Clujenii se pot autorecenza la Recensământul Populației și Locuințelor începând cu 14 martie 2022
La nivel național este în desfășurare pregătirea şi organizarea Recensământului Populației și Locuințelor 2021 în România, o cercetare statistică realizată în mod tradițional odată la 10 ani.
Din cauza pandemiei COVID, realizarea recensământului a fost amânată pentru anul 2022. Aceasta măsoară cu exactitate o serie de indicatori statistici deosebit de importanți pentru fiecare stat, cum ar fi numărul populației rezidente şi distribuţia teritorială a acesteia, dimensiunea fondului de locuințe, condiţiile de locuit, dar surprinde și modificările cantitative și de structură intervenite de la ultimul recensământ pentru o multitudine de aspecte importante cum ar fi tipologia gospodăriilor și a nucleelor familiale, numărul de copii pe care o familie alege să-i aibă și structura etnică și confesională a populației, etc.
RPL 2021 se realizează sub aspect tehnico-metodologic de către Institutul Naţional de Statistică, în concordanţă cu regulamentele Uniunii Europene.
Momentul de referinţă al RPL 2021 este ora «0» din ziua de 1 decembrie 2021.
Unitate de implementare a recensământului
La nivelul Direcției Județene de Statistică Cluj s-a organizat Unitatea Județeană de Implementare a Recensământului formată din angajați permanenți ai DJS și personal contractual, care se vor ocupa de buna organizare și desfășurare a recensământului în județul Cluj.
În organizarea RPL 2021, Direcţia Judeţeană de Statistică Cluj colaborează cu alte instituţii publice de interes local care deţin surse administrative sau gestionează date privind persoanele, clădirile,
locuinţele, spaţiile colective de locuit, gospodăriile şi familiile, precum şi cu toate primăriile din…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Asociația Profesioniștilor din Presă – Cluj (APPC) vă invita la un dublu eveniment: organizarea unei dezbateri publice despre Transpunerea European Media Freedom Act…
Citește mai mult pe Cluj24
„Pizdulice” este un termen folosit pentru a descrie o piesă de carne din interiorul pulpei, de obicei de porc sau vită, cunoscută și sub denumirea de „spider…
Citește mai mult pe Cluj24
Un tânăr din Dej a fost prins de jandarmii clujeni, în noaptea de Moş Nicolae, cu pliculeţe cu droguri asupra sa.
Moş Nicolae i-a adus o nuia…
Citește mai mult pe Cluj24
Cluj
FOTO. Celebrul designer Ferrari i-a fermecat pe studenţii şi profesioniştii clujeni. Peste 300 de participanţi
Flavio Manzoni, Chief Design Officer Ferrari și una dintre personalitățile marcante ale designului contemporan, a fost prezent la Cluj-Napoca în cadrul evenimentului…
Citește mai mult pe Cluj24


