Alba
Ce să faci de pe 2 ianuarie până de Bobotează ca să îți meargă bine tot anul 2021
Începând cu 2 ianuarie până pe 5 ianuarie este perioada umblatului cu crucea. Părintele, însoțit de cantorul care poartă o găletușă cu apă sfințită și busuioc, umblă pe la locuințe cu Iordanul.
O superstiție veche spune că după ce pleacă preotul, copiii vor înconjura gospodăria cu o lumânare aprinsă pentru ca familia să fie ocrotită de necazuri în acest an. Superstiția mai spune și că această lumânare trebuie să fie păstrată în casă, pentru a fi reaprinsă în caz de pericole mari.
Citește și SFÂNTUL IOAN 2021: MESAJE şi FELICITĂRI de SFÂNTUL IOAN Botezătorul. Felicitări pentru Ion, Ioana, Nelu, Oana
De asemenea, în Ajunul Bobotezei (5 ianuarie) se spune că se deschid cerurile. În unele zone, copiii pleacă la colindat cu Chiraleisa, purtând clopoței și tălăngi, alături de vâsc, brad și busuioc la căciuli.
Ei le cântă gospodarilor hiraleisa/Spic de grâu/Până-n brâu/Oi lânoase/Vaci lăptoase/Secara/Cât scara/Spicul/Cât voinicul”.
Superstiţia spune că e bine să arunci boabe de porumb înaintea preotului când vine cu Iordanul ca să-ţi ouă găinile, iar când pleacă să mături după el ca să nu ai purici peste vara.
O altă tradiție spune să nu arunci gunoiul de Bobotează, ca să nu îți arunci norocul.
De altfel, sunt mai multe superstiții de Bobotează.
În această zi,…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
Comunicat lansare proiect: ”Creșterea competitivității societății NEW VIOMED SRL prin achiziții de echipamente tehnologice”
Alba
Guvernul a amânat aplicarea RO e-Factura pentru persoanele fizice. Termenul de tranziție oficial
Guvernul a anunțat, vineri, introducerea unui termen de tranziție pentru RO e-Factura. Persoanele fizice impozabile, care desfășoară activități economice vor trebui să utilizeze sistemul doar de la 1 iunie 2026.
Modificările au fost făcute prin ordonanță pentru completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
Persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și sunt identificate…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Programul Junior Centenar 2026: instrument de economisire în lei destinat copiilor. Cum pot fi depuși și retrași banii
Prim programul guvernamental ”Junior Centenar”, copiii au acces la un instrument de economisire ce le oferă posibilitatea acumulării de capital. Acesta poate fi utilizat la împlinirea vârstei de 18 ani.
Sumele pot fi depuse în cont de către părinți, alți membri ai familiei, reprezentanți legali sau alte persoane.
Junior Centenar 2026. Condiții
Programul guvernamental „gROwth – Contul individual de economii Junior…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Ce urmărește ANAF în controale, în 2026. Verificări în județe, coordonate la nivel național și alte reguli noi
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță noi reguli privind controalele fiscale în 2026. Diferențele dintre verificările făcute de la un județ la altul urmează să fie eliminate. Vor fi reguli și proceduri comune de verificare fiscală, stabilite la nivel național.
În acest an, fiscul va urmări în continuare averile nedeclarate și evaziunea fiscală.
Președintele ANAF, Adrian Nica, spune că una dintre…
Citește mai mult pe Alba24.ro


