Connect with us

Brasov

Cea de-a zecea ediție a Festivalului „Săptămâna Comediei”: Teatru, Film și Concerte în Brașov

Published

on



sursa foto: Facebook / Saptamana Comediei

Conform unui comunicat transmis de către organizatori către AGERPRES, va avea loc în perioada 3-9 iulie, la Braşov, ea de-a zecea ediţie a Festivalului „Săptămâna Comediei”. Evenimentul va cuprinde spectacole de teatru, proiecții de film, spectacole live și concerte în aer liber. Locațiile principale ale festivalului vor fi Teatrul „Sică Alexandrescu”, Cinema Asta și Parcul Central „Nicolae Titulescu”.

Noutatea ediţiei aniversare este secţiunea de teatru şi spectacole în aer liber care se va desfăşura în Parcul Central „Nicolae Titulescu. Timp de şapte zile vor urca pe scenă artişti, actori, animatori, pantomimi şi muzicieni.

Din oferta evenimentului nu vor lipsi întâlniri cu Ada Milea şi Apolodor, farse medievale şi spectacole în stilul Commedia dell’Arte, spectacole prezentate de Opera Comică pentru Copii din Bucureşti sau poveştile româneşti.

Programul va include atât spectacole dedicate celor mici, cât şi spectacole şi concerte pentru toată familia, iar accesul va fi gratuit.

Secţiunea competiţională de teatru a Săptămânii Comediei va prezenta în premieră la Braşov, şase spectacole montate nu doar la teatre de stat, dar şi venite din zona teatrului independent, care propun publicului un umor de bună calitate în varii forme de declinare şi adaptări după texte clasice.

Cea de-a zecea ediție a Festivalului „Săptămâna Comediei”.

Cele şase spectacole intrate în competiţie sunt toate din Capitală, respectiv „După D’Ale” în regia lui Cornel Scripcaru, producţie a Teatrului Bulandra, „Tartuffe sau Impostorul” regia Gelu Colceag, producţie a Teatrului Mic, „Don Juan” regia Cristi Juncu, producţie a Teatrului Nottara, „PICASSO vs. EINSTEIN” regia Teodora Petre, producţie a Teatrului de Comedie, „Taximetrişti” regia Bogdan Theodr Olteanu, producţie a Teatrului Apollo 111, şi „California Suite” regia Andrei Huţuleac, producţie a Teatrului Metropolis.

Juriul secţiunii îi va avea în componenţă pe Maria Zărnescu (teatrolog şi critic de teatru), Alina Epîngeac (teatrolog şi critic de teatru), Doru Mareş (scriitor, translator şi cunoscut critic de teatru), Dan Cogălniceanu (actor şi manager al Teatrului Sică Alexandrescu) şi Ioan Big (scriitor, jurnalist şi analist Pop Culture).

Cea de-a zecea ediție a Festivalului „Săptămâna Comediei”. PROGRAM și BILETE

În Seara de Gală, juriul va acorda cinci premii: Cel mai bun actor, Cea mai bună actriţă, Cel mai bun spectacol, Premiul pentru Regie şi Premiul Juriului, iar festivalul se va încheia cu producţie Teatrului „Sică Alexandrescu”, „Omul zilei” regia Dan Tudor.

Secţiunea de film se va desfăşura la Cinema Astra, iar programul va include filme pentru spectatorii de toate vârstele.

Programul complet al festivalului va fi disponibil în curând pe www.saptamanacomediei.ro.

Biletele la spectacolele de teatru au fost puse în vânzare pe www.biletebrasov.ro.

Festivalul „Săptămâna Comediei” este organizat de Asociaţia Culturală Fanzin şi Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov. Agerpres

sursa foto: Facebook / Saptamana Comediei


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Brasov

BRAȘOV: Cupa Mondială de vară la sărituri cu schiurile – Râşnov, 20 – 22 septembrie. La competiție participă sportivi din 15 ţări

Published

on

Cei mai buni săritori cu schiurile din lume vor concura la Râşnov, în weekend, la Cupa Mondială de Vară – Grand Prix de sărituri cu schiurile.

„România devine în acest weekend capitala internaţională a săriturilor cu schiurile. Cei mai buni sportivi din 15 ţări se adună pe trambulina din Valea Cărbunării pentru a concura în cadrul Cupei Mondiale de Vară – Grand Prix de sărituri cu schiurile. Evenimentul, care va avea loc la Complexul Olimpic pentru Sporturi de Iarnă din Râşnov între 20 şi 22 septembrie, reprezintă o etapă foarte importantă pentru sportivii care îşi doresc să adune puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de Iarnă”, se precizează într-un comunicat de presă.

Competiţia de la Râşnov este prima din seria de Grand Prix-uri din această toamnă, serie care va continua în Austria şi Germania.

Concursul va aduce la start 82 de sportivi de elită din 15 ţări precum China, Franţa, Italia, Japonia, Norvegia, Polonia, Slovenia, Ucraina, Statele Unite, Austria, Finlanda, Kazahstan, Elveţia, Turcia şi România.

Ţara noastră va fi reprezentată la feminin de Dana Haralambie şi Alessia Mîţu, iar la masculin de Daniel Cacina şi Mihnea Spulber.

„Suntem mândri să găzduim din nou Grand Prix-ul de Sărituri cu Schiurile la Râşnov. Această competiţie este nu doar o ocazie de a promova acest sport minunat, ci şi de a arăta lumii că România este capabilă să organizeze evenimente de talie mondială.

Efortul pe care l-am depus alături de partenerii noştri pentru a aduce laolaltă cei mai buni săritori ai momentului, într-un cadru de o frumuseţe naturală impresionantă, este o realizare de care ne putem bucura cu toţii. Mai mult decât atât, pentru sportivii noştri, acest Grand Prix este o şansă de a concura la ei acasă, în faţa unui public care îi susţine din toată inima. Dana Haralambie, Daniel Cacina, Mihnea Spulber şi Alessia Mîţu sunt tineri cu un potenţial uriaş, care s-au pregătit intens, iar participarea lor la acest Grand Prix reprezintă o oportunitate foarte bună de a-şi demonstra valoarea.

Sperăm ca prin această competiţie să inspirăm noi generaţii de sportivi şi să arătăm că România poate deveni un pol important al sporturilor de iarnă pe plan internaţional. Intrarea este liberă şi îi invităm pe toţi cei care doresc să vadă un spectacol sportiv de excepţie să vină la Râşnov şi să fie parte din această experienţă unică”, a declarat Puiu Gaspar, secretarul general al Federaţiei Române de Schi Biatlon.

Grand Prix-ul de la Râşnov cuprinde patru etape individuale, două la feminin şi două la masculin, care se vor desfăşura în 21 şi 22 septembrie.

Această etapă de Cupă Mondială este organizată de Federaţia Română de Schi Biatlon în parteneriat cu Primăria Oraşului Râşnov şi cu sprijinul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, al Agenţiei Naţionale pentru Sport şi al Consiliului Judeţean Braşov.

Intrarea este liberă, iar competiţiile sunt difuzate în direct de TVR Sport.

Sursa: Agerpres

Continue Reading

Brasov

Două județe din Ardeal, sub avertizare meteo cod galben: Ceață densă, cu vizibilitate redusă

Published

on

ceata meteo vremea

Două județe din Ardeal se află, joi dimineață, sub avertizare meteo cod galben de ceață densă, cu vizilibitate redusă.

Administrația Națională de Metrorologie a emis joi, 19 septembrie, o avertizare meteo cod galben de ceață densă pentru zone din județele Sibiu și Brașov.

Meteorologii anunță că până la ora 09.00, se va semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri.

Sunt vizate localitățile Voila, Viștea, Ucea și Beclean din județul Braşov și localitățile: Avrig, Tălmaciu, Racovița, Porumbacu de Jos, Arpașu de Jos, Boița și Cârța din județul Sibiu.

 

Continue Reading

Brasov

Șoferi vitezomani prinși de radar cu viteză peste limită, pe DN1 în Brașov. Peste 50 de amenzi în mai puțin de două ore

Published

on

arhiva foto

Aparatele radar amplasate pe sectorul braşovean al DN 1 au surprins şi înregistrat, în mai puţin de două ore, peste 50 de încălcări ale limitei maxime de viteză, în cadrul unei acţiuni „fulger” desfăşurată de poliţiştii rutieri, a informat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Conform sursei citate, acţiunea a avut loc miercuri, între orele 18,00 -20,00, iar cele cinci aparate radar ale Poliţiei Rutiere din Braşov au fost dispuse în sistem „cascadă”.

În total, radarele au depistat 56 de încălcări ale limitei de viteză legală de pe sectorul de drum, în 15 din aceste cazuri, în care şoferii au depăşit această limită cu 50 km/oră, fiind reţinute permisele de conducere în vederea suspendării.

În alte două, dreptul de a conduce a fost suspendat pe loc, pentru 120 de zile, deoarece conducătorul auto a depăşit viteza legală cu 70 de km/oră.

De asemenea, au fost constatate alte 10 abateri de la legislaţia rutieră în cadrul controalelor efectuate, iar pentru toate aceste încălcări ale legii au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de peste 61.000 de lei, a precizat sursa citată.

Acţiunea a fost realizată în colaborare cu poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în scopul reducerii victimizării populaţiei prin accidente rutiere, produse pe fondul încălcării regimului legal de viteză sau a neadaptării acesteia la condiţiile de drum. A

Agerpres

Continue Reading

Brasov

Avertisment RATBV: Înșelătorie online cu carduri de transport

Published

on

inselatorie ratbv

Conducerea operatorului local de transport în comun din zona metropolitană Braşov, Regia Autonomă de Transport Public Braşov- RATBV, a comunicat, miercuri, că nu derulează pe reţelele sociale niciun fel de campanie prin care să acorde carduri de transport gratuite sau la preţuri reduse.

Reprezentanții companiei îi avertizează pe braşovenii să nu transmită datele personale care li se solicită în vederea obţinerii pretinselor facilităţi.

Totodată, reprezentanţii companiei au anunţat că RATBV au sesizat organele competente cu privire la aceste demersuri făcute fără drept în numele societăţii.

inselatorie ratbv

„Îi avertizăm pe toţi utilizatorii sistemului de transport public RATBV despre faptul că anunţurile despre vânzarea unor carduri de transport la preţuri mai mici decât cele stabilite prin Planul tarifar sunt FALSE.

RATBV anunţă că nu a iniţiat nicio acţiune de tipul celor derulate în ultimele zile pe unele reţele sociale prin care sunt solicitate date cu caracter personal sub pretextul acordării unor titluri de călătorie gratuite. Îi rugăm pe clienţii noştri să nu-şi dea datele personale pe diverse pagini de socializare sau site-uri şi să nu achite sumele de bani solicitate”, se arată într-o postare pe pagina RATBV.

Link-ul de pe Facebook pe care s-ar fi anunţat falsele facilităţi nu poate fi accesat, însă, potrivit unei imagini care ar reprezenta o captură a informaţiilor de pe acesta, postată de RATBV, pretextul acordării cardurilor gratuite şi cu preţuri reduse ar fi fost aniversarea a 80 de ani a Companiei de Transport Public Braşov, entitate care are inclusiv numele diferit de cel al operatorului de transport public, RATBV.

sursa: Agerpres

Continue Reading