Alba
Cea mai periculoasă rețea de atacuri cibernetice din ultimii 10 ani, EMOTET, destructurată printr-o operațiune internațională
Autoritățile judiciare din întreaga lume au destructurat săptămâna aceasta una dintre cele mai importante și periculoase rețele de boți și atacuri cibernetice din ultimul deceniu: EMOTET.
Anchetatorii au preluat controlul asupra infrastructurii sale într-o acțiune coordonată la nivel internațional, potrivit unui comunicat de presă al Europol.
Această operațiune este rezultatul unui efort de colaborare între autoritățile din Țările de Jos, Germania, Statele Unite, Regatul Unit, Franța, Lituania, Canada și Ucraina, coordonate prin Europol și Eurojust.
- Dmitry Smilyanets, de la Recorded Future, a declarat pentru BBC: „Chiar dacă creatorul, complicii și operatorii săi nu sunt arestați, probabil că nu vor încerca să reconstruiască rețeaua. Au suficienți bani pentru a se retrage în pace – sau pentru a începe o nouă aventură criminală. O rețea de boți funcțională este un sistem foarte complicat și delicat. Dacă mai mult de jumătate din infrastructură nu le funcționează, este sigur să ne luăm la revedere.”
EMOTET a fost unul dintre cele mai profesionale și de lungă durată servicii de criminalitate cibernetică.
Descoperit pentru prima oară ca troian bancar în 2014, malware-ul a evoluat în decursul anilor către…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online
Alba
De ce trebuie să dezactivezi WI-FI-ul și Bluetooth-ul de pe mobil, când pleci de acasă. Aceste funcții par inofensive, dar nu sunt
De ce trebuie să dezactivezi WI-FI-ul și Bluetooth-ul de pe telefon, atunci când pleci de acasă: De cele mai multe ori, când plecăm de acasă, ne asigurăm că am încuiat ușa, că avem cheile și telefonul, dar uităm un detaliu aparent minor: Wi-Fi-ul și Bluetooth-ul rămase pornite.
Deși par inofensive, aceste funcții pot avea consecințe reale asupra securității, autonomiei bateriei și chiar a confidențialității…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Pensii private obligatorii: Fondurile de pensii private aveau active în valoare de 201,6 miliarde lei, la finalul lunii decembrie 2025, în creștere cu 34% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2024, conform statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
”Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realizat într-un procent de 94% în active românești, majoritatea fiind denominate în…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Rezultate EXTRAORDINARE ale sportivilor veterani din Alba, la Campionatul Național de atletism în sală Masters. Medaliile obținute
Sportivii veterani din Alba au obținut rezultate notabile la competițiile desfășurate în cadrul Campionatului național de atletism în sală Masters.
Concursul, destinat veteranilor, s-a desfășurat în perioada 7-8 februarie, la București.
Județul Alba a fost reprezentat de 8 atleți, care au avut o evoluție foarte bună.
Medalii câștigate de sportivi veterani din Alba:
CSM Unirea Alba Iulia
Ilie Cioca – cat. M80; 800…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Vremea în Alba, 9-15 februarie: mai frig, apoi se încălzește. Vor fi câteva ploi și ninsori. Prognoza meteo pe zile și localități
Vremea în Alba, în săptămâna 9-15 februarie: vor fi variații mari de temperatură în următoarea perioadă. Sunt anunțate și câteva zile cu ploi sau chiar ninsori.
Temperaturile scad luni și marți și vor fi din nou minime negative. Însă de la jumătatea săptămânii se încălzește iar.
Maximele vor varia între 4-5 grade (marți) și 10-11 grade (joi, vineri și sâmbătă). Duminică temperaturile scad la 6-7…
Citește mai mult pe Alba24.ro
