Connect with us

Alba

Cel mai mare site de vânzare de droguri, acte contrafăcute şi monedă falsă, găzduit de DarkNet, a fost dezmembrat

Published

on



Cel mai mare site de vânzare de droguri, acte contrafăcute şi monedă falsă, găzduit de DarkNet, a fost dezmembrat, iar presupusul său administrator arestat, a comunicat marţi parchetul din oraşul german Koblenz, transmite AFP.

Cel despre care se presupune că administra ‘DarkMarket’, un australian în vârstă de 34 de ani, a fost arestat în acest weekend la frontiera dintre Germania şi Danemarca, aflându-se în prezent în detenţie provizorie.

Comunicatul precizează că ‘mai mult de 20 de servere din Republica Moldova şi Ucraina’ au fost confiscate.

Platforma a fost dezmembrată luni după oprirea serverelor, arată parchetul din Koblenz.

Acesta a condus investigaţii timp de mai multe luni împreună cu serviciul central de anchete penale din Oldenburg. La anchetă au contribuit şi poliţişti din mai multe ţări, precum Statele Unite, Marea Britanie, Danemarca, Republica Moldova şi Ucraina.

Potrivit anchetatorilor, DarkMarket era, ‘fără îndoială, cea mai mare piaţă din lume de pe DarkNet, cu aproape 500.000 de utilizatori şi peste 2.400 de vânzători’.

‘În total, cel puţin 320.000 de tranzacţii au fost efectuate’ pe platformă, cu criptomonedele Bitcoin şi Monero, iar suma totală s-ar putea ridica la 140 milioane de euro.

DarkMarket era ‘utilizat în principal pentru vânzarea de droguri de toate…

Vezi mai mult pe Alba24


ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online


Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Alba

Vremea până în 22 februarie. Alternanțe de frig și cald. Prognoza meteo în Transilvania și în celelalte regiuni din țară

Published

on

Vremea până în 22 februarie. Vor fi două săptămâni cu variații mari de temperatură. Vor fi alternanțe de perioade mai reci cu altele mai calde. Meteorologii anunță și precipitații sub formă de ploi sau ninsori.

Vremea va fi schimbătoare, cu diferențe de temperaturi maxime de la 5-6 grade la 10-12 grade sau chiar 15 grade în vest. Variațiile se vor înregistra la interval de o zi sau câteva zile.

După perioada mai…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

FOTO Parcul de Nord din Alba Iulia: O nouă licitație pentru amenajarea acestuia, lansată de Primărie. Cum va arăta zona

Published

on

Parcul de Nord din Alba Iulia. Primăria Alba Iulia a lansat luni, 9 februarie, în platforma SEAP, a doua licitație pentru execuția lucrărilor de amenajare a Parcului de Nord, în zona cartierelor Micești și Orizont. 

Valoarea totală estimată a contractului este de 16.643.590,76 de lei, fără TVA. Investiția este finanțată prin Programul „Regiunea Centru” 2021 – 2027. 

Potrivit documentației, termenul de execuție a…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Noi măsuri adoptate de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea hainelor și accesoriilor nevândute. Care sunt interdicțiile

Published

on

Noi măsuri au fost adoptate luni de Comisia Europeană pentru a preveni distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare și a articolelor de încălțăminte nevândute.

Acestea au fost adoptate în temeiul Regulamentului privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile (ESPR).

Prin promovarea reutilizării și a reciclării, aceste măsuri vor contribui la reducerea deșeurilor și a daunelor aduse…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading

Alba

Peste 40 de noi contracte de finanțare semnate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Ce sumă ajunge în Alba

Published

on

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat, luni semnarea a 45 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Unul dintre acestea este pentr un obiectiv din județul Alba.

Valoarea totală a finanțărilor este de 569.752.690,82 de lei.

Proiectele au în vedere modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu…

Citește mai mult pe Alba24.ro

Continue Reading