Alba
Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba: „Statu’ la vase în Lunea Paştelui”, obicei străvechi și unic în țară, reluat la Șugag

„Statu’ la vase în Lunea Paștelui”, obicei tradițional unic în România, va fi reluat la Șugag, după ce a fost întrerupt în perioada pandemiei. Acesta este unul dintre cele mai vechi obiceiuri tradiționale românești, care se păstrează în a doua zi de Paşte.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de Cultură „Augustin Bena”, în parteneriat cu Primăria Comunei Șugag și Biserica Ortodoxă Șugag.
”Statu’ la vase”, conform tradiției, este în lunea Paștelui, 25 aprilie 2022, cu începere de la ora 11.00, în curtea Bisericii Ortodoxe din Şugag. Vor fi prezente 10 familii tinere care s-au căsătorit în perioada 2019-2022. Părintele spiritual al obiceiului tradițional, nașul simbolic al tinerelor familii, va fi Marius Moga senior, originar din Șugag și cel care s-a implicat activ în reînvierea acestei tradiții.
Programul va continua la ora 12.30 cu vizitarea expoziției etnografice din Șugag, iar apoi va avea loc un târg al meșterilor tradiționali din județul Alba (țesături și cusături, stâlpi funerari, arta lemnului, doage din lemn,…
ȘTIREA TA pe Ardeal24 - trimite foto/video la Ardeal24 prin Facebook messenger, Whatsapp, sau prin formularul online

Alba
Consiliul Național Secuiesc a înaintat Comisiei Europene o inițiativă cetățenească privind regiunile naționale

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a înaintat Comisiei Europene o iniţiativă cetăţenească privind regiunile naţionale – a anunţat preşedintele acestui for, Balázs Izsák (foto), în cadrul unei conferinţe de presă susținute la Sfântu Gheorghe.
Obiectivul iniţiativei este acela ca la nivelul UE să fie legiferat sprijinul acordat regiunilor care se deosebesc de regiunile din jurul lor prin particularităţile lor…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Acțiuni ale polițiștilor și jandarmilor din Alba: Amenzi de peste 52.000 de lei și 477 de persoane verificate

Polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ.
Potrivit IPJ Alba, în cadrul activităților desfășurate, în ultimele 24 de ore, au fost efectuate, prin intermediul aplicației eDAC, 477 de verificări de persoane și 314…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Elevii pot face ore online în perioada probelor scrise de la Bacalaureat 2025. Precizări de la minister

Elevii pot face ore online în perioada probelor scrise de la Bacalaureat 2025. Este vorba despre perioada 10-16 iunie, până elevii din celelalte clase intră în vacanța de vară. O informare în acest sens a fost transmisă inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației.
Elevii din școlile desemnate centre de examen pot face cursuri „online asincron”, adică nu vor fi conectați simultan, ci vor primi sarcini de…
Citește mai mult pe Alba24.ro
Alba
Cât costă un meniu de mâncare complet la Parlament. Preț de cantină studențească pentru senatori și deputați

Cât costă un meniu de mâncare complet la Parlament. Senatorii și deputații beneficiază de prețuri de cantină studențească.
Un meniu la restaurantul Senatului costă doar 24 de lei.
Prețurile la cantina Parlamentului sunt subvenționate în ciuda veniturilor pe care aceștia le au. Indemnizația brută este de 18.720 de lei (dar crește dacă are funcții de conducere), suma forfetară ajunge la 35.500 de lei, iar pentru…
Citește mai mult pe Alba24.ro